Gripa aviara loveste in continuare in nordul Vietnamului04.06.2007 Reuters
HANOI – Gripa aviara s-a raspandit printre ratustele din regiunea nordica a Vietnamului saptamana trecuta, a declarat duminica guvernul, in timp ce tara ia masuri pentru primele doua cazuri confirmate de gripa aviara umana din noiembrie 2005. 10 ratuste au murit si alte 80 s-au imbolnavit joi la o ferma din provincia Thai Binh si testele au descoperit ca ele aveau virusul H5N1, a declarat intr-un raport Departamentul pentru Sanatatea Animalelor. Sambata, Vietnamul a raportat cel de-al doilea caz uman de gripa aviara in mai putin de o luna, dupa o pauza de un an si jumatate de la aparitia bolii la oameni. Ambele victime se afla in spital in stare stabila, au declarat oficialii. Un total de 42 de vietnamezi au murit de cand virusul a reaparut in Asia la sfarsitul anului 2003. Infectia ratustelor din Thai Binh inseamna ca virusul s-a raspandit de la inceputul lunii mai la pasarile domestice din 14 provincii plus in orasul Can Tho din delta Mekong. Privind cazurile umane recente, doctorii au raportat sambata la o intalnire guvernamentala asupra prevenirii gripei aviare despre cei doi barbati din provinciile Vinh Phuc si Thai Nguyen. Primul pacient din Vinh Phuc a ajutat la taierea puilor la nunta unui prieten la inceputul lunii trecute inainte sa dezvolte febra puternica. Al doilea, un muncitor intr-un abator de pasari din afara Hanoiului, s-a imbolvanit la 26 mai. Ambii au fost dusi la un spital in Hanoi unde conditia sanatatii lor s-a stabilizat. Departamentul pentru Sanatatea Animalelor a declarat ca 127,3 milioane de pasari domestice au fost vaccinate impotriva gripei aviare pana acum in acest an si 41 din cele 64 de provincii vietnameze au terminat prima faza a unei campanii de vaccinare. Peste 20 de provincii au inceput cea de-a doua faza a campaniei, vizand ratustele, au declarat oficialii. Virusul a infectat peste 300 de oameni in 12 tari, 187 dintre ei murind, conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Aceste date nu includ insa moartea de saptamana trecuta a unei fetite indoneziene de 15 ani. Cele mai multe cazuri umane au implicat oameni care au avut contact direct cu pasarile de curte infectate. Expertii se tem ca daca virusul sufera anumite mutatii el se va putea transmite cu usurinta de la om la om, cauzand o pandemie umana. |
|