Cu coada ochiului
M-a primit cu greu. De fapt, nu ne cunoscusem. Ne intalneam uneori prin curtea imensa ce si-o imparteau mai multe institutii. Toate depindeau de un singur minister, insa nu era, aparent, nimic comun intre ele. Eu eram modestul pe care-l stii. El avea o functie mai acatarii: era seful unui atelier ce aducea bani buni. Insa n-ai fi dat doi bani pe el, atat era de jerpelit si de jigarit. Iar chipul, numai gauri si oase. Vinetiu, straveziu, fara sa-l fi vazut soarele timp indelungat; poate niciodata. Parca nu ar fi avut niciun subordonat: se foia vesnic prin curte. Alerga dupa una. Cotrobaia dupa alta. Cara in brate sau cu spinarea. Impingea, opintindu-se cu pieptul. Tara dupa el. Nimeni nu-l ajuta: parca era pus la pedeapsa. Isi platea salariul cu pretul vietii.
Il banuisem intotdeauna ca fusese si el detinut politic. Dar nu ca mine: un ciuruc. Nu, dupa slabiciune - trecuse prin reeducari. Numai carnea acelora nu isi revenise niciodata. Se macinase. Arsese de vie. O curatasera de pe fusele picioarelor, de pe coaste, cu batele. Fesele cazusera. Sa fi imprumutat carnea de la altul nu era posibil. Asa ca ramasesera cu scheletul la vedere, fratii mei mai mari cu zece ani, generatia arestatilor din ‘48.
Obsedat de acea suferinta - ce ar fi putut fi si a mea - cautam cu lumanarea insi ramasi in viata din acele timpuri. Sa le aflu durerile, dezumanizarea. Era ca o hranire tardiva pe masura salbaticiunilor: cu carne cruda. Voiam sa intorc ceasurile si anii inapoi, sa traiesc cu ei ceea ce Dumnezeu nu-mi dase si mie. Sa imi asum existenta lor.
M-am intarit in convingerea ca asa era, adica facea parte din acea secta bizara a batausilor si batutilor deveniti batausi, pentru ca l-am surprins o data stand de vorba pe soptitelea cu Ghita, unul dintre tortionarii de varf, dar si eroul de mai tarziu. Acel conciliabul m-a edificat definitiv. Asa incat, indata dupa Revolutie, am inceput sa-i pandesc pasii, sa ghicesc cand avea sa soseasca clipa potrivita sa-i vorbesc. Sa-i vorbesc cerandu-i sa-mi vorbeasca. A acceptat pe data sa ma primeasca. Stia de mine. Mi-a dictat adresa si am stabilit ora din cursul aceleiasi dupa-amieze.
Cu vreo doua saptamani in urma fusesem pe malul lacului Floreasca, la strandul Bordei. Zilele ramasesera la fel de frumoase si de calduroase. Aveam locul meu preferat unde ma intindeam la soare. Pe o panta, intre niste tufe ce compartimentau zona, ingaduind oarece intimitate scaldatorilor care nu agreau spectacolul multimii nude inghesuite. Ajunsesem pe la ceasurile pranzului. Portiunea acoperita de iarba, la care ravneam, isi gasise deja doua ocupante. O privire piezisa zvarlita celei mai apropiate din calea mea imi descoperi o baba unsuroasa, rimelata, rujata pe buze si obraji, foarte parlita de soare si cu costumul de baie, din doua piese, uscat de razele fierbinti ce-l latisera si-l suflecasera, nemailasand niciun ungher de sub el tainuit. Cealalta, care statea de vorba cu prima, era o femeie de vreo patruzeci de ani, trupesa, cu oasele figurii late, ceea ce-i conferea o rotunjime placuta chipului bronzat cu decenta si cu vino-ncoace. Sanii umflau sutienul vechi, albastru cu flori albe, decolorat de repetate bai de soare indemanatice in a uza materialele textile folosite pentru plaja. Daca a simtit dupa directia ce aveam ca ma indreptam catre ele, se ridica alene, cu spatele la mine si tot relua acea gimnastica a lasarii trunchiului in jos si a ridicarii lui, balet greoi, dar si apetisant, calitate ce parca straina i-o recunostea corpului sau, deoarece, cand isi lasa capul spre pamant, sa mai culeaga ceva pentru a indesa in sacosa mare de voiaj cu care venise, isi strecura, ca si cand nu ar fi facut-o, coada privirii catre noul venit sa se asigure ca acestuia nu-i scapa nimic din trucurile sale ce o intinereau.
A oferit privirilor mele insetate suficiente secrete ca sa-mi fie dificil a-mi desprinde degraba mintea de imaginea lor, dupa ramasul bun ce-l adresa babatiei cu amicitie, dar si mie unul grabnic si voit impersonal, ca o femeie politicoasa. Catva timp schimbaram o suma de cuvinte, cei doi ramasi, tocmai despre ea. Din acestea, am retinut ca marturisise, inainte de sosirea mea, a fi fost maritata. Sotul dumneaei - grav bolnav, nu suporta soarele.
Drept care, biata doamna era datoare sa vina la strand singura.
Noul meu prieten ma primi intr-o incapere sordida, imbeznata, desi afara astrul zilei parjolea asfaltul pana la usturimea aerului devenit anevoie de inspirat. Nu numai ca intunericul bantuia pretutindeni, dar si un miros de ranced insotea orice miscare de-a noastra, inaltandu-se din covorul balos, din fata de masa prafoasa, din scaunele mai mult sau mai putin schioape, iz continuand a pluti cetos peste farfuriile nu tocmai curate lasate pe un colt al mesei, peste niste ciorapi cenusii inceputi a fi carpiti, ce zaceau pe scoarta romaneasca de pe pat.
Intaile vorbe ce trebuira rostite de ambii le-am scos cu greutate, ca intre doua personaje ramase necunoscute unul pentru celalalt. Frazele noastre erau intrerupte de inghitiri in sec, de uscarea gurilor, de ezitari indelungi. Parca gazda mea incepuse sa regrete a ma fi invitat. Acum nu s-ar fi spus ca mai simtea pofta marturisilor. Pana a ma intalni, sigur il duruse sufletul ca altii dintre cei torturati odata cu el apucasera sa-si comunice diversilor ziaristi ororile suferite. Se descarcasera, acuzasera, dezvaluisera, in sfarsit actionasera pentru prima oara ca niste oameni liberi. Acum, el ar fi pornit cu spovedania si n-ar fi pornit. Gresisem navalind peste el tam-nisam, cand nici nu stiam bine cum ne chema.
Pe cand era prada acestor nehotarari, se deschise usa de intrare si, prin inserarea ce domnea in incapere, am distins o forma usor matahaloasa facandu-si loc cu plasele de cumparaturi aduse acasa. Gazda mea, de parca ar fi intrevazut o salvare, se grabi sa se agate de acel interludiu, pentru a se fofila departe de subiectul nostru.
- “Sotia mea”, spuse. Pe mine nu ma prezenta, pentru ca, mai mult ca sigur nu prea stia cum s-ar fi cuvenit s-o faca. Femeia, caci o femeie zarisem profilata pe aburii de lumina din prag, se apropie, ma cantari din privirile taioase, imi intinse o mana vanjoasa, o stranse pe a mea in mare graba si, exact in acea clipa, se vadi rau impresionata de prezenta mea. Dar nu asa, nitel, ci foarte rau impresionata.
- “Am de gatit.” O spusese cu subintelesul: ‘Sa se care asta de aici ca ma calca pe nervi!’
Ca nu ma simpatiza deloc era evident. In astfel de situatii, fiecare dintre noi se straduieste sa ghiceasca cum a provocat animozitatile ale caror victima constata a fi.
Personal, am repetat cu graba mare cele cateva cuvinte schimbate de cand aparuse dumneaei, socotind ca s-ar fi afirmat ceva ce contrazicea dorintele sau asteptarile doamnei. Primul gand ce-mi trecu prin minte fu ca nu era de acord ca sotul ei sa dea in vileag sentimentele nutrite fata de trecutul sau de suferinta. Si ca reiesea, din vreo vorba aruncata de noi, ca anume pentru asta ma aflam in odaia lor: sa-i zmulg acuzatii si incriminari ce, se temea doamna, presupun, l-ar fi putut conduce iarasi in oarbele gherle, dansa fiind probabil constienta, ca noi toti, ca nimic nu se schimbase dupa Revolutia noastra, decat etichetele si o mana de oameni din conducere.
Dar nu avui timp sa rumeg mai departe, ca femeia imi intinse, cu un zambet fals, mana, in semn de ramas bun (caci, bineinteles, trebuia sa gateasca in acea clipa). Nu-mi ramanea decat sa dau curs expedierii mele si sa ma supun. Ceea ce am si facut, fara nici un comentariu.
Subiectele legate de puscarie se napusteau asupra-mi ca ploile torentiale, ocupandu-mi zile si nopti. Daca nici n-aveam timp s-o fac, nici placere n-as fi resimtit sa intarziu cu gandul asupra acelei bruscari a mele, cand aveam cele mai bune intentii din lume. Numai ca, intr-o buna zi, chipul ei imi rasari din amintiri: O-CU-NOS-TEAM! Era femeia de la strand, aceea care imi mangaiase privirile cu privelistile sale, daruite cu larghete si pe indelete. Femeia de la strand era sotia fostei victime a reeducarilor. Nici vorba sa ma dea afara pentru ca ar fi avut de gatit atunci, pe loc, ori pentru ca refuza ideea de a-i ingadui barbatului ei sa deplanga trecutul in fata unui ziarist. Nu! Ea nu suporta ca era cine era si ca risca sa fie citita de necunoscutul din casa ei asa cum era cu adevarat...
