Prima victorie a celei de-a treia lovituri de stat a Moscovei la Bucuresti?

23.04.2007
Bucuresti,Romania/Romanian Global News
Presedintele Rusiei, Vladimir Putin. (Johannes Simon/Getty Images)

Asa cum Romanian Global News anunta intr-unul din comentariile de zilele trecute, Moscova este cea care profita cel mai mult din indepartarea lui Traian Basescu de la conducerea statului roman.

Tot un centru de comanda unic din zona de influenta a Moscovei a supervizat si desfasurat uriasa operatiune informationala de anihilare a Administratiei Prezidentiale de la Bucuresti. Vor urma probabil lovituri la adresa competentelor CSAT si a serviciilor secrete romanesti, a Parchetului. Pana una alta, surse diplomatice citate de Evenimentul Zilei anunta prima victorie a Moscovei la Bucuresti. Conform surselor respective Statele Unite au amanat anuntul privind desfasurarea la Bucuresti a summitului NATO din 2008.

Hotararea a fost luata dupa votul de suspendare a presedintelui Traian Basescu si este prima care trage un semnal de alarma din partea Aliatilor.

Este de presupus ca ezitarile de care s-a dat dovada chiar si in acesti doi ani, in a face schimbarile radicale la nivelul serviciilor secrete au facut ca parti din acestea sa se afle sub influenta puternicei agenturi ruse din Romania. Evolutia preluarii de catre interese rusesti, unele la vedere, altele acoperite, a componente intregi din industria Romaniei precum si eliminarea statului roman din deciziile privind propriile resurse, arata slabiciunile si gradul de permeabilitate al sistemului imunitar al statului roman, care este sistemul de securitate nationala.

Amanarea deciziei SUA privind summitul NATO de la Bucuresti este poate, doar o miscare tactica prin care Aliatii arata ca au perceput exact natura puciului parlamentar de la Bucuresti. Ar fi bine sa fie doar semnalul ca inamicul a fost corect identificat si urmeaza operatiunile de anihilare. Nu ar trebui sa dureze mai mult de primavara lui 2008. Nu de altceva dar summitul NATO ar trebui totusi sa aiba loc la Bucuresti. Mai ales ca la el participa si Vladimir Putin.