Reeducarea din perspectiva marturiilor orale (Zona Banatului de Munte) (Partea 3)
Tot din cauza foamei si a instinctului de conservare, unii detinuti isi incalcau propria demnitate, caci nu ezitau a se folosi de orice ocazii si mijloace pentru a face rost de un supliment de mancare, chiar daca aceasta provenea de la „bidonul de gunoi” si era transportat in traiste improvizate din indispensabilii de pe ei. Mai tragic era cand foamea ii transforma pe unii oameni in turnatori, pentru ca acestia deveneau un fel de instrumente ale securitatii si ale gardienilor, sfarsind insa prin a fi renegati, din cauza ca, „pentru o portie de ciorba spuneau tot ce se discuta in celula si fiind descoperiti prin faptele lor, au fost rusinati de fratii lor de suferinta” (Anculia Romulus, zis Miloi). Cei care au cazut in capcana duplicitatii s-au autoexclus din randul celorlalti, li se anula existenta umana, proiectandu-i intr-o lume particulara, cea a „mortilor vii”. Tradatorul este un om mort sufleteste, pentru ca el nu mai are credinta iar constiinta lui este corupta, rareori fiind eliberata de povara tradarii. De fapt, tradarea poate fi considerata ca un important succes al reeducarii in conditiile detentiei.
Dintre toate „bajocurile” pe care au trebuit sa le indure detinutii politici in inchisorile comuniste din perioada Dej, una a depasit chiar limitele oricarei imaginatii diabolice, si anume reeducarea ideologica. Ea era perceputa ca un atentat absolut la fiinta umana, prin care „au fost bajocoriti oameni cinstiti si de buna credinta, pentru ca insasi reeducarea, despre care am aflat pe cand eram in inchisoarea de la Gherla, a fost un sir de batjocuri, de care doar Dumnezeu m-a salvat, pentru ca a venit o comisie care ne-a verificat si cred ca dupa dosare facea verificarea si facea o apreciere a omului… pe urma am vazut ca ne pregatea sa ne dea drumul la Canalul Dunare-Marea Neagra” (Anculia Romulus, zis Miloi).
In spatiul penitenciar romanesc spalarea creierelor a inceput la Suceava, dar evnimentele au luat insa o alta turnura, „reeducarea” bazata pe suplicierea psihica a devenit o metoda de degradare si exterminare a fiintei umane. Gandita in mod special pentru tineri, aceasta metoda a fost folosita si in cazul detinutilor mai in varsta, desi nu cu rezultatul scontat, pentru ca ei nu puteau sa faca fata torturilor si nu mai reprezentau un pericol real pentru regim. Premeditarea aplicarii acestei metode in cazul tinerilor studenti explica repartizarea detinutilor in inchisori dupa profesii, indeletniciri si culoare politica, astfel ca la Aiud se aflau cu predilectie intelectuali si legionari: „Aiudul era de culoare verde” (Udrea Ion), la Gherla muncitorii si taranii, iar la Pitesti, studenti si tineri. De fapt, Penitenciarul Pitesti „a fost ales, pentru sinistrul experiment, fiind asezat in afara orasului, de unde nici un tipat nu s-ar fi putut auzi in exterior”. In consecinta, aici a fost declansata reeducarea la 6 decembrie 1949 de catre o echipa de tortionari care actionau la comanda lui Eugen Turcanu.
(va urma)
| Alte articole in acest sens | |
| 23.02.2007 | Reeducarea din perspectiva marturiilor orale (Zona Banatului de Munte) (Partea 2) |
| 16.02.2007 | Reeducarea din perspectiva marturiilor orale (Zona Banatului de Munte) (Partea 1) |
