Unde sunt cei care nu mai sunt
Odata cu terminarea primului Razboi Mondial si infaptuirea Marii Uniri, ca rezultat al jertfelor si al vointei nationale din provinciile romanesti, in tara noastra au inceput framantarile sociale si politice. Aceasta deoarece clasa politica cu mostenirile-i balcanice (fanarioto-miticesti), era depasita de importanta momentului istoric (de innoire sociala si politica) prin neputinta de a sesiza si intelege acest moment unic pentru neamul nostru romanesc.
In aceasta situatie, noua generatie, aceea a momentului istoric care urma, cautandu-si calea proprie si legitima, care cerea afirmarea identitatii noastre ca neam, s-a izbit de inertia si indaratnicia vechii generatii politicianiste. Aceasta generatie a avut ca promotori valori autentice ale culturii si spiritualitatii romanesti ca M. Eminescu, N. Iorga, Dr. N. Paulescu, V. Parvan, Nae Ionescu etc. Si a dorit sa-si afirme misiunea ei de a forma o noua clasa politica, o elita, care sa fie reprezentativa specificului si spiritualitatii romanesti.
Politicienii timpului, tributari fiind intereselor personale si de grup, precum si obedienti fata de puterile si interesele oculte din afara, au pornit lupta impotriva celor care militau pentru innoirea si dezvoltarea Romaniei. Fata de idealul national de identificare cu mersul istoriei, au prevalat interese si scopuri straine existentei si afirmarii noastre, deci fiintei nationale.
Astfel au inceput masurile de persecutare si reprimare fata de Generatia `22, Generatia `27, Generatia `48. Aceasta a insemnat suferinte si morminte. Umilirile si inchisorile au cuprins toata tara. Mii de familii au suferit, totul culminand cu crime dintre cele mai oribile pentru acele timpuri.
Minciuna si arbitrariul, propagate si instapanite de indivizi straini de neam, credinta si omenie. Cei mai capabili, cei mai indrazneti, cei mai iubitori de tara, cu un cuvant cei mai buni fii ai tarii, au fost schingiuiti si ucisi. Erau cei care prin capacitatea si abnegatia lor ar fi putut face ca tara aceasta sa-si afirme potentialul in sanul neamurilor.
Astazi, ii purtam in suflet si i-am dori prezenti in lupta acestor vremi grele prin care trecem.
Toate aceste prigoane, care au culminat cu nelegiuirea comunista, care a trecut tavalug peste noi strivind tot ce a fost frumos si nobil in natia romaneasca, au culminat cu batjocorirea, interzicerea, mistificarea si stergerea valorilor culturale si spirituale stabilite in veacuri de existenta.
Astazi, cand suntem tot mai singuri, dorim prezenta si puterea prietenilor si camarazilor de care ne intrebam cu poetul:
„Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic
Oarba care vede-n intuneric
Tainele neprinse de cuvant
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufnita, cand marele-ntuneric va cadea
Vei vedea!”
Ei sunt comoara noastra de „dincolo”. Peste visul si lupta a generatii se parea ca se arata o raza de speranta, dar acesti 17 ani par sa le naruie.
Dar, nu poate omul – omul satanizat care continua raul inceput – sa se ridice impotriva planurilor si voii Creatorului. Vor mai fi suferinte, jertfe, dar biruinta va fi a Atotputernicului.
Pentru aceasta biruinta ne ridicam cu gandul la „cei care nu mai sunt”, ca prin rugile si ocrotirea lor neamul sa se invredniceasca, sa se ridice la realizarea misiunii sale pe care au intrezarit-o, au urmarit-o si pentru care s-au jertfit...
Atunci, simtindu-i, urmasii nu se vor intreba „unde sunt cei care nu mai sunt”?...
