Ilegalistii si securistii
In Jurnalul National, 15 iunie 2006, Cristina Diac scrie un articol intitulat: ”Ilegalistii, despre ei”.
Membrii partidelor comuniste din perioada interbelica au vorbit despre propria „tinerete revolutionara.” Putinii care au facut-o au lasat marturii tulburatoare, fie ca au ajuns sa-si renege idealurile, fie ca au ajuns demnitari comunisti. Despre viata in ilegalitate, despre sperantele inselate, despre asteptarile confirmate, au ramas putine date scrise.
Victor Serge si-a renegat convingerile politice din tinerete. El a semnat unul din volumele trilogiei intiata de Panait Istrate, cel ce a scris „Spovedania unui invins”. La aceste doua volume s-a adaugat si al treilea scris de Boris Souvarin, care de asemenea si-a dezavuat trecutul comunist.
Noi, fostii elevi fedecisti, am citit si ne-am documentat inca de pe bancile liceului despre falsitatea doctrinei comuniste, avand cartea lui Andre Gide „Retour de l’URSS” -1936-, scrisa de autor dupa ce a asistat in acel an, la Moscova, la inmormantarea prietenului sau Maxim Gorki. Reintors la Paris, descrie in aceasta carte trista si dezamagitoarea realitate din URSS. Aceste carti au constituit pentru noi, elevii de atunci, convingerea de a ramane luptatori anticomunsti.
Belu Zilber, un binecunoscut comunist din Romania, incearca in volumul sau de memorii sa se disculpe de toate convingerile comuniste, facand o reusita radiografie a psihologiei unui comunist din perioada interbelica, asa cum fusese si el. Prieten cu Lucretiu Patrascanu, a fost implicat in procesul acestuia, cand a fost condamnat la moarte, dand marturii false impotriva fostului sau prieten.
Se denuntau pe ei, isi denuntau familia si prietenii in fata unor nume conspirative. Cu aceasta el, frustratul, pasionatul de realizarea lui, inceta sa mai fie altceva, decat un membru al marelui mister. Se daruia Partidului. Nu mai avea nici familie, nici prieteni. Incepea o viata fara dragoste, fara mila, fara recunostinta. Intra intr-o comunitate care-l putea arunca la gunoi sau arde pe rug. Un denunt sub pretext ideologic, intr-o gazeta citita de putini ilegalisti si de mai multi politisti sau o misiune la Moscova, curma orice veleitate. Astfel devenea un profesionist al puterii si se degrada pe masura ce o exercita, conchide Belu Zilber. Am extras din „Memoriile” lui Belu Zilber urmatoarele: „Comunismul are tovarasi de drum pe care-i abandoneaza dupa ce si-a facut interesele prin dansii”. „Siberia este pavata cu oasele celor ce l-au ajutat pe Lenin”.
* * *
Securistii cunosc exact efectele bataii: victimele se deshidrateaza, slabesc repede, la cad unghiile de la picioare. Unii nu-si mai revin nicodata. Saizeci de lovituri pot fi mortale. De aceea se bate dupa prescriptia anchetatorului, acoperit de semnatura forurilor superioare. Instrumentul (bata, vergeaua, vana de bou, furtunul, cablul de diametre mai mici sau mai mari) numarul loviturilor si locul unde sa fie aplicate, totul este prescris intr-o reteta. Nimic nu este lasat la intamplare. Cred ca numai palmele si pumnii sunt lasati la aprecierea anchetatorului. De cele mai multe ori este consultat si medicul, insa, in ultima instanta, forurile superioare decid. Chiar daca bataia poate fi urmata de moarte.
In zona socialista oamenii exista numai prin dosare. Cine este proprietarul dosarelor, este proprietarul intregii asistente. Prin minciuna omul poate deveni un adevarat dumnezeu. Minciuna este organizata de stat, care dispune de toate mijloacele de informare si inregistrare.
* * *
Cei ce au asasinat impreuna din ura, impreuna traiesc si impreuna mor. Din crima nu se evadeaza decat prin moarte. Legatura prin crima este pe viata, indiferent in ce chip au participat la ea. In comunism, crima si minciuna hotarate la varfuri, se transmit din aproape in aproape pana la exercitant. O data intr-o regiune, alta data in alta, de multe ori in toata tara. Astfel se face prima sudura. Urmeaza initiativa organelor locale si reactiunea in lant a crimei, pana acopera intreaga suprafata a societatii. Anii 36-37 in Rusia, 49-50 in Ungaria si Cehoslovacia sunt evidenti.
In Romania s-a intamplat romaneste: s-a impuscat direct si oficial si s-au inscenat sute de mii de procese. Un fapt caracteristic pentru absurditatea hotararilor este executarea multor detinuti de drept comun, in 1956, hoti de meserie, in fiecare oras in fata magazinelor.
Toti executantii raman solidari intre ei si cu cei de la care au primit ordinele, chiar daca nu s-au vazut niciodata. Arestatii pentru crimele din inchisori au fost toti pusi la scurt timp in libertate si repusi in functii. In Rusia, nici macar Hrusciov n-a indraznit sa pedepseasca vreun asasin din cadrele politiei si securitatii. Au fost dati afara din servicii, primind alte servicii, ceea ce s-a intamplat si la noi cu securitatea. Singura tara in care incepuse judecarea crimelor comise de catre securitate si militie, a fost Cehoslovacia in vremea lui Dubcek. Dar celelalte tari fratesti comuniste, au invadat-o, oprind reabilitarile victimelor si urmarirea asasinilor. Adevaratul motiv al invadarii, a fost salvarea asasinilor.
Stabilitatea din tarile comuniste si neocomuniste se aplica prin crimele si hotararile absurde ale tuturor. Fiecare se simte vinovat in constiinta lui, dar ii este teama sa vorbeasca, fiindca toti au spus „da” la asasinate. Cine iese din conventia secretului risca razbunarea celorlalti. Rusii nu-l vor ierta niciodata pe Hrusciov ca a denuntat crimele lui Stalin. In Romania, Ceausescu l-a acuzat public pe Gheorghiu-Dej de a fi initiat procesul lui Patrascanu, dar n-a mers mai departe. Incetul cu incetul s-a uitat acea declaratie si nimeni nu mai cunoaste in tara toate crimele comunismului.
Putini oameni au germenele indoielii, fiindca putini oameni au obiceiul gandirii.
S-a acordat independenta statelor din imperiul tarist? Reprimarea miscarilor de independenta nationala a dus la interzicerea partidelor neocomuniste si limitarea dreptului de a vorbi si a scrie, de a se asocia, etc. Numai cei din partidul comunist au ramas. Indiferentismul politic este caracteristic in statele socialiste! Se aproba toate hotararile, se voteaza numai candidatii partidului in alegeri, desi nimeni nu mai crede in acest regim.
Din categoria conformistilor (fricosi, fericiti sa fie condusi de catre cei pe care i-au ales) fac parte muncitori calificati, taranii saraci, mijlocasi si chiaburi, negustori, functionari, industriasi, fosti si actuali ministri, intelectuali rafinati, semidocti, agramati, capete bisericesti destepte si proaste, oameni de tot felul, care chiar daca sunt nemultumiti de regimul comunist, continua sa plateasca impozite, ca altii sa poata decide. Acestia formeaza baza permanenta a oricarui guvern democrat, comunist, fascist, etc. Nimeni sau aproape nimeni nu crede in ceea ce face. De aceea in zona socialista regimul este labil. Cei ce ordona n-au incredere in masa, fiindca si ei gandesc la fel, de unde spaima ca orice om e periculos, e suspect.
Planul si datoria securistilor: sa stapaneasca contrarevolutionarii si fiecaruia sa-i faca DOSAR.
