Omenie comunista
Pe la sfarsitul iernii lui 1954 sau 1955 sunt luat de la Zarca Aiudului si transferat cu o masina la Bucuresti, unde timp de aproape 2 luni sunt purtat de la Malmaison la Jilava, de la Jilava la Interne, de la Interne la Uranus, la niste anchete care toate se terminasera in gol. La vreo doua saptamani de cand ma aflam la Uranus, o masea ma tortura rau de tot. Pipaind-o cu limba am constatat ca avea o gaura mare la mijloc si nu mai suporta mancarea. Cum ajungea mancare in gura, imi provoca niste dureri insuportabile. Am cerut in fiecare zi medicul. In cele din urma, iata-l in celula la mine. O figura urata, cu o fata de cal, pistruiata ori mancata de varsat. Era cu un asistent si gardianul.
- Domnule doctor, am o masea stricata care ma supara rau.
- Dar, noi aici nu reparam masele, numai scoatem, zice el.
- Bine, daca nu o reparati, scoateti-o, ca nu mai suport durerea.
- Dar, nu avem anestezic, daca accepti sa o scot fara anestezic.
- Accept.
Asistentul aduce un taburet de pe coridor, ma asez pe el si spun doctorului unde este maseaua. Casc gura, doctorul vara clestele, prinde maseaua si trage si trage, dar nu vrea sa iasa. Eu asud de durere, doctorul asuda de truda. In sfarsit o smucitura si iata-l cu maseaua in cleste.
“ - Uite-o, dar nu e stricata, cum spuneai.” Ma uit la masea si in adevar, era frumoasa, fara nici o carie. Dau cu limba si constat ca mi-a scos maseaua buna de langa cea stricata. Scuip sangele din gura si spun:
- Bine domnule, dar, mi-ai scos maseaua buna si mi-ai lasat-o acolo pe cea stricata.
- Nu face nimic, imi raspunde ranjind ca un diavol, o scoatem si pe aia!
Nu m-am mai putut stapani, am sarit de pe taburet si injurandu-l m-am repezit spre el. Gardianul s-a interpus intre noi si doctorul cu asistentul au fugit pe usa afara.
- Roaga-te lui Dumnezeu sau dracului, sa nu ies din inchisoare, i-am strigat, ca am sa te caut si am sa iti rup toti dintii din gura, bestie ce esti!
Atunci as fi fost in stare sa il omor, dar mai tarziu dovezile de “omenie” si numarul celor care m-au ranit si umilit a crescut asa de mult incat, am hotarat sa ma las pagubas de razbunare. In clipele cele mai grele m-am rugat lui Dumnezeu:
- Doamne, daca vei hotari sa ies vreodata din puscarie fereste-ma de ura! Ajuta-ma, Doamne, sa nu urasc pe nimeni, nici chiar pe cei care m-au chinuit si batjocorit fara nici un motiv!
Si Dumnezeu mi-a implinit rugamintea. Am iesit din inchisoare cu sufletul plin de dragoste pentru oameni. Nu urasc pe nimeni, nici pe cei care m-au bagat in puscarie, nici pe cei care au vrut sa ma omoare, nici pe cei care m-au suspus la tot felul de torturi si nici pe cei care mi-au sechestrat caietele in care mi-am asternut gandurile si suferintele prin care am trecut. Ura este o otrava a sufletului. Multumesc lui Dumnezeu, ca aceasta otrava nu s-a prins de mine.
Din ziua aceea nu m-a mai durut maseaua si cateva luni mai tarziu a iesit singura. Intr-o buna zi era cat pe ce sa o inghit cu o coaja de paine. Era toata gaurita si neagra.
