Sfarsitul erei Chirac in Franta
 |
|
Presedintele francez Jacques Chirac pozeaza dupa ce a tinut un scurt discurs ce a fost transmis tarii intregi la TV si radio, 11 martie 2007, din palatul Elysee. (Patrick Kovarik/AFP/Getty Images)
|
Nu a fost o surpriza totala: duminica seara, presedintele francez Jacques Chirac a facut un anunt – prezentat pe toate canalele TV si radio franceze – ca el nu va candida la presedintie pentru cea de-a 3-a oara. In timpul unei discutii de aproape 15 minute, el a insistat asupra “exceptiei franceze” si a “iubirii sale profunde pentru tara.” Presedintele Chirac a refuzat sa isi exprime suportul pentru candidatul de dreapta la presedintie si ministru de interne Nicolas Sarkozy si, mai mult, si-a exprimat opinii destul de diferite de cele ale dnului Sarkozy.
Realegerea lui Jacques Chirac in 1995 a fost neasteptata: cu cateva luni in urma el a fost cea de-a “treia alegere,” cu mult in urma in alegeri, sub socialistul Lionel Jospin si primul ministru Edouard Balladur. Dar el a reusit sa invinga printr-o comunicare extrem de talentata si prin folosirea unui slogan politic presupus a impaca alegatorii conservatori si social-democrati: ideea “structurii sociale” franceze.
In mod ciudat, Chirac si-a mentinut puterea 12 ani in ciuda faptului ca a devenit destul de nepopular. Aceasta a inceput in 1997 cand el si guvernul sau au incercat sa reformeze costisitorul sistem francez de pensii. Dupa aproape doua luni de proteste masive care au paralizat economia Frantei, Chirac a decis sa dizolve Adunarea (camera inferioara a Parlamentului).
A fost o idee proasta: Partidul Socialist de stanga a preluat o mare majoritate a locurilor si prin urmare si-a putut impune un prim ministru din tabara lor, Lionel Jospin, pentru urmatorii 5 ani.
Cand au avut loc alegerile prezidentiale din 2002, toata lumea se astepta la o lupta Chirac anti Jospin pentru presedintie. Totusi, Jospin a fost eliminat in mod surprinzator in prima runda de votare de candidatul de dreapta Jean-Marie Le Pen. Acest lucru a dus la realegerea lui Chirac.
Opunerea vehementa a lui Chirac impotriva razboiului in Irak precum si suportul sau puternic pentru regimul chinez vor fi probabil tinute minte pentru o lunga perioada de timp. O mare parte din efortul european de a cere mai multe drepturi ale omului in China a fost paralizata de schema ineficienta a lui Chirac privind “dialogul constructiv.” El este considerat ca poarta o responsabilitate importanta in respingerea Constitutiei Europene de catre alegatorii francezi si pentru incetinirea cresterii economice a Frantei.
Nicolas Sarkozy, seful UMP, principalul partid de dreapta fondat de Jacques Chirac, ar trebui in mod natural sa obtina suportul presedintelui in eforturile sale de a deveni noul presedinte francez. Dar este de anticipat ca Chirac sa manifeste doar suport minim pentru Sarkozy, deoarece conflictele dintre cei doi au fost intense in ultimii ani. De exemplu, programul lui Sarkozy pune accent pe securitate, preferinta nationala si controlul strict al imigratiei. Prin urmare el este deseori acuzat de oponentii sai ca declanseaza conflicte intre oameni in loc sa construiasca toleranta si respect. Prin urmare, nu este o coincidenta ca Chirac a mentionat toleranta, respectul si nevoia pentru umanism in discursul sau de duminica.
Printre alte subiecte, Chirac a mentionat nevoia cruciala de protejare a mediului inconjurator si ajutarea tarilor in dezvoltarea lor, contribuind astfel la construirea unei lumi a pacii.
