Intalnirea cu vecinii Irakului: o masura de construire a increderii sau mai mult?
Reprezinta oare declaratia surpriza a SUA de saptamana aceasta cu privire la o noua conferinta internationala despre Irak, programata pentru 10 martie, o schimbare majora in politica Statelor Unite sau doar o mutare minora? De ce se intampla acum? Si va avea un impact mai mare decat alte intalniri recente internationale pe tema Irakului se intreaba analistul D. Pollok, reluat de KROSS Press Agency.
Schimbare sau ezitare?
Oficialii americani, sirieni si iranieni de nivel mediu s-au intalnit in cadrul unei reuniuni internationale pe tema Irak-ului in septembrie 2006 (desi a fost una concentrata pe probleme de asistenta economica si transparenta). Acea intalnire s-a desfasurat in contextul Acordului International pentru Irak, gazduit de Natiunile Unite care, care a continut cateva astfel de intalniri formale in diferite locatii, de la jumatatea anului 2006. In plus, intalniri similare au avut loc la cateva conferinte irakiene ale donatorilor si intalniri conexe din ultimii ani.
De departe cel mai important aspect in legatura cu oricare dintre aceste intalniri este ca ele au realizat foarte putine. Si este inca departe de a fi clar daca intalnirea urmatoare va fi mult diferita. Succesul unei astfel de conferinte depinde, de obicei, de o combinatie de consens international puternic, epuizarea partilor beligerante, si o forta externa coplesitoare. Din nefericire, niciunul dintre acesti factori nu este prezent in acest caz. Mai mult, majoritatea expertilor sunt de acord atunci cand spun ca problemele Irakului sunt in primul rand de natura interna. Daca Iranul sau Siria ar putea fi cumva convinse sa reduca numarul de probleme pe care le provoaca in Irak, asta ar fi cu siguranta util. Dar nu va rezolva problemele Irakului – iar pretul unei astfel de abordari s-ar putea dovedi prohibitiv.
Fara indoiala, daca Iranul si Statele Unite vor avea o discutie serioasa la urmatoarea conferinta, aceasta va fi prima din 2003 incoace. Si daca intalnirea urmatoare va avea loc la nivel ministerial de fapt, va fi prima astfel de ocazie (in afara unei sesiuni plenare a Natiunilor Unite), din noiembrie 2004. Atunci, fostul secretar american de stat Colin Powell si omologul sau iranian au stat confortabil unul langa altul (la initiativa gazdei lor egiptene) in timpul unei conferinte internationale pe tema Irakului, desfasurata la Sharm al-Sheikh. Intr-o relatie atat de incarcata si de neproductiva ca cea a Statelor Unite cu Iranul, prima intanire ministeriala din aproape trei ani – chiar si intr-un decor multilateral – va fi de o importanta semnificativa.
O observatie similara poate fi facuta si despre Siria, desi cu o schimbare interesanta. Cea mai urgenta problema cu care se confrunta Damascul nu sunt ambitiile sale pe termen lung in Inaltimile Golan, ci soarta imediata a investigatiei ONU referitoare la implicarea sa in asasinarea – acum aproape doi ani – a fostului premier libanez Rafiq Hariri. Desi pare imposibil ca orice decizie in acest sens sa fie luata la conferinta de la Bagdad, va fi interesant de urmarit orice manevre ale Siriei.
De ce acum?
Declaratiile de aceasta natura necesita aproape intotdeauna saptamani de planificare in avans, aprobari birocratice, si consulatii cu guvernele implicate. De exemplu, dupa luni intregi de refuzuri, aparent abrupta decizie a SUA din mai 2006 de a se alatura discutiilor europene cu Iranul in problema nucleara a fost planificata cu cateva luni inainte.
Anuntata conferinta din Irak a fost aproape sigur pe ordinea de zi in timpul recentelor intalniri bilaterale la nivel inalt dintre Arabia Saudita, Iran, Irak si Siria. In 7 decembrie, Ministerul irakian al Afacerilor Externe a anuntat un plan de a organiza “doua conferinte cruciale” cu privire la aceasta situatie. Potrivit unui articol din presa din acea perioada, “Cea mai internationala dintre cele doua conferinte se va tine la Bagdad in urmatoarele doua luni... Vor participa tari din regiune, ca si grupari precum Liga Araba si Natiunile Unite”.
In saptamanile urmatoare, chiar si refuzul SUA al implicarii diplomatice cu Iranul si Siria a lasat deschisa o usa pentru exact acest tip de forum international. Intr-un interviu publicat de Der Spiegel, la jumatatea lunii ianuarie, de exemplu, secretarul american de stat Condoleezza Rice a repetat cuvintele sale din Senat despre astfel de discutii: “Asta nu este diplomatie – asta este jecmanire”.
Mult mai putin observat a trecut preambulul sau, care merita (cel putin retrospectiv) citat intr-o oarecare masura: “Ei bine, sa ne amintim ca exista o mare actiune diplomatica in desfasurare. Irakienii isi desfasoara propria lor diplomatie, asa ca vor discuta cu Iranul, si vor discuta cu Siria. Regiunea are ceea ce ei numesc Initiativa Araba pentru Reconciliere, care este o initiativa a Ligii Arabe. Asta include pe toata lumea. Acordul International, pe care Irak si ONU il au impreuna, este o oportunitate pentru toti vecinii Irakului de a fi acolo, inclusiv Iranul si Siria. Am avut o intalnire la New York. Iranienii au fost acolo. Sirienii au fost acolo. Asta a fost in perioada Adunarii Generale a Natiunilor Unite. Asa ca exista forumuri”.
Intre timp, Statele Unite au fost ocupate sa stranga ceea ce cativa inalti oficiali au numit “parghii” de a sprijini o schimbare a implicarii diplomatice in problema Irakului. In mod deosebit, ele indica primele sanctiuni ale Consiliului de Securitate al ONU pentru programul nuclear al Iranului, miscarea vaselor americane catre Golful Persic, si impunerea de sanctiuni unilaterale serioase institutiilor financiare iraniene, siriene si libaneze.
Mai importanta, totusi, este parghia care a ramas la nivel mare nementionata in aceasta conversatie: valul de trupe. Oricare ar fi meritele trimiterii mai multor soldati americani in Irak, in locul unei retrageri, o astfel de demonstratie de putere a ajutat in mod cert administratia SUA sa decida ca este momentul pentru deschiderea unui dialog diplomatic despre Irak.
Ce va rezulta din intalnire?
Desi conferinta de la Bagdad nu va fi, in niciun caz, prima intalnire internationala pe tema Irakului care ii aduce pe diplomatii americani, sirieni si iranieni laolalta, ea are, fara indoiala, potentialul de a realiza cateva aspecte utile.
Un punct simplu, desi important, in care aceasta conferinta difera de cele trecute, este locatia sa: Bagdad. Daca totul merge conform planului, aceasta in sine va fi un semn util al unei deferente mai mari fata de suveranitatea guvernului irakian, si o mai mare incredere in capacitatea sa de a oferi cel putin o aparenta de siguranta in propria sa capitala. Este de mentionat, totusi, ca ministrul egiptean al Afacerilor Externe a formulat deja indoieli cu privire la desfasurarea conferintei la Bagdad mai degraba decat la Cairo. Conferinta ofera, totodata, o oportunitate de a depasi ingrijorarea obsesiva a Americii cu privire la Iran si Siria. Dar cum ramane cu vecinii Irakului, prietenii “uitati” ai americanilor din Amman, Ankara, Riyad si Kuweit? Iordania gazduieste deja aproape un milion de refugiati irakieni –aproximativ de cinci ori mai multi decat Siria. Ambele tari au fost nevoite recent sa impuna noi restrictii dure cu privire la acest flux masiv, care altfel nu ar fi dat niciun semn de oprire.
Turcia continua sa sufere de pe urma terorismului trans-frontalier al Partidului Muncitorilor din kurdistan (PKK), care este protejat de gazdele kurde din nordul Irakului.
Arabia Saudita se teme de efecte adverse din partea Irakului, inclusiv agitarea posibila a propriei sale majoritati shia care traieste in jurul unor terenuri petroliere cheie – ceea ce ar putea explica de ce angajamentele sale de a ajuta un nou guvern irakian au ramas nerespectate. Iar Kuweit-ul, pentru toata bogatia sa fabuloasa in petrol, ramane un importator net de bani lichizi din partea vecinului sau irakian – mostenirea daunelor din perioada Saddam pentru ocuparea brutala a Kuweit-ului acum mai bine de 15 ani.
Daca aceasta conferinta de la Bagdad poate face ceva in legatura cu oricare dintre aceste probleme, numai aceasta ar merita pretul sau.
