Publicitatea – prieten sau inamic ?
 |
|
(Andreas Rentz/Getty Images)
|
Un tanar si experimentat psiholog atragea la un moment dat atentia asupra moralitatii [lipsa] in publicitate, si mi-a cerut parerea, ca unui potential consumator, in aceasta privinta.
Am avut surpriza sa constat ca erau destul de multe lucruri de spus pe aceasta tema, cu toate ca nu acordasem niciodata suficienta importanta chestiunii in cauza.
V-ati pus vreodata intrebarea, cum ar fi ca un tap sa va spuna pe unde sa conduceti masina, si sa vrea sa stea sa bea o bere cu dumneavoastra? Sa va vorbeasca asa cum o face seful vostru la birou: “protector” si oarecum condescendent? Un tap la masa, fie si metaforic vorbind, mi se pare totusi o lipsa de respect fata de fiinta umana…cat despre legatura cu produsul vandut – ea sta intr-un singur cuvant, asa ca metafora pare destul de fortata si nesemnificativa. Sincer ma intreb, oare s-a vandut mai bine produsul respectiv dupa ce i s-a facut reclama in acest fel? Greu de stiut.
Sunt suficiente alte exemple de spoturi publicitare, in care animalele conduc oamenii, punandu-i sa faca una sau alta. Pare totusi destul de inspaimantator sa fii la cheremul si buna dispozitie a animalului cu care iti mai imparti si casa.
Cu ani in urma, o reclama la o bautura racoritoare, indemna prin autobuze sa “fi tu oaia neagra”, cam asa suna textul. Cu alte cuvinte sa iesi din obisnuit consumand bautura respectiva. Bune si frumoase, poate, daca se multumeau cu vorbe, dar desenul respectiv chiar infatisa o turma de oi. Se simte cineva confortabil daca este tratat ca o turma de oi? Cam jignitor ma gindesc.
Dorind sa determine consumatorul sa cumpere un anumit produs, companiile de publicitate s-au gandit probabil, ca ar fi bine sa “creeze” personaje luate din viata cotidiana. Astfel ca sunt speculate viciile si slabiciunile individului.
O anumita firma de condimente promitea un premiu substantial daca aveai produsul lor in casa, si daca recomandai o alta persoana. In filmul respectiv, sotia raspunde la telefon, se bucura de premiul primit si i se cerea sa recomande o alta persoana pentru premiu. Femeia raspundea ca o recomanda “pe mama”. Sotul ei, care incerca sa participe la discutia telefonica macar ascultand, entuziast si bucuros se gandeste ca este propusa mama sa. Probabil ca stiti expresia de dispret si dezgust de pe fata nurorii la gandul “absurd” ca ar putea sa o propuna pe soacra pentru premiul respectiv. Nu promoveaza asta lipsa de respect dintre oameni? Desigur, veti spune ca zizania dintre nora si soacra este proverbiala, si un clip publicitar nu va schimba cu ceva acest lucru. Poate ca nu il schimba, dar il promoveaza, ceea ce este si mai rau.
Un alt fenomen care ar trebui sa ne dea de gandit, este publicitatea de pe canalele de tv destinate copiilor. La varsta lor, copiii nu au capacitatea de a discerne mereu binele de rau, ce este benefic sau malefic pentru ei. Pe de alta parte insa, stim cu totii ca publicitatea de acolo vizeaza de fapt buzunarul parintilor, care va fi deschis si usurat de bani mai lesne, daca odraslele lor sunt puse sa faca presiuni asupra adultilor, pentru a obtine ceea ce vad in clipurile publicitare.
Amintesc acum de publicitatea facuta la anumite feluri de ciocolata. Banuiesc ca cei mai multi consumatori de ciocolata sunt cei mici. Ce i-ati raspunde copilului dumneavoastra daca va intreaba: “dar de ce se pupa nenea cu tanti? Asa se mananca ciocolata…? “
Se pune tot mai mult accentul pe forma si nu pe continut. Cate femei oare se simt frustrate vazand in clipuri numai doamne si domnisoare subtiri si trase ca prin inel? Desigur, aproape fiecare femeie isi doreste sa arate bine, sa fie ingrijita, sa fie cautata cu privirea, dar nu toate isi permit luxul de a arata “bine”. Unele sunt mamici sau sotii cu greutati financiare mari, altele nu au educatia necesara pentru a gasi o solutie, altele sunt chiar bolnave. Cum se simt ele oare, cand mai toate produsele cosmetice sau de vestimentatie sunt prezentate si par a fi destinate celor cu silueta? Da, apar si cele mai “durdulii”. Unde? In reclamele la detergenti. Si astfel s-a impartit lumea [femeilor] – cele slabe care cumpara parfumuri, si haine frumoase, si cele durdulii care pot fi intreresate doar de detergenti si mirosul de ciorapi din casa. Va simtiti confortabil? Dumneavoastra in ce categorie intrati? Eu – “la detergenti”.
Si lista ar putea continua cu promovarea spiritului de competitie exacerbat, cu incurajarea viciilor, sau a lucrurilor care stimuleaza adictiile, sau cu crearea dorintei chiar si acolo unde nu exista. Si toate astea pentru ce? Pentru banii nostri. Ce cumparam cu ei? Pai ce ziceam mai sus: frustrare, dispret, viciu, dependenta.
Poate ca ar trebui sa ne gandim cu totii, fie ca suntem clienti, producatori de publicitate sau fabricanti, ca daca lucrurile vor merge in continuare asa, nu va mai fi nimeni care sa fabrice, sa vanda sau sa cumpere. Publicitatea este o forta – indemnul ar fi sa o folosim in scopuri constructive, caci suntem capabili de asta si meritam asa ceva.
