Cine doreste cu adevarat sa mentina Status Quo-ul in China?
Recent marele numar de oficiali chinezi care cheltuie taxe pentru educatia copiilor lor in strainatate a fost subiectul stirilor atat din China cat si din exterior. Dar mass media din China are voie sa raporteze doar despre oficialii guvernamentali de nivel coborat, unul dintre articole sustinand ca Comitetul Disciplinar din orasul Taiyuan, provincia Shanxi cere ca oficialii locali sa dezvaluie cheltuielile pentru copiii lor care studiaza in tari straine. Un ziar australian, The Sydney Morning Herald, totusi, a fost capabil sa vizeze un oficial important, dezvaluind ca Bo Xilai, fiul unui veteran comunist chinez, Bo Yibo, si ministrul chinez curent al comertului, cheltuieste peste 20.000 de dolari pe an pentru fiul sau care studiaza acum la Scoala Harrow din Anglia. Salariul lui Bo Xilai este intre 500 si 600 de dolari pe luna, ziarul intrebandu-se de unde are el atatia bani.
Australia este o tara democratica, astfel cetatenii sai, contribuabilii, au dreptul sa ceara ca liderii si oficialii guvernului lor sa fie necorupti si drepti. “Avantajul” sistemului socialist chinez este acela ca oficialii nu trebuie sa dea socoteala contribuabililor lor. De exemplu, Bo Xilai nu trebuie sa se necajeasca sa bage in seama “calomnierea” deliberata din astfel de rapoarte externe si autoritatile centrale ale Partidului Comunist Chinez (PCC) nu ii vor cere sa se explice, deoarece exista multi oficiali care au motive mult mai intemeiate sa isi ascunda sursele cheltuielilor lor. Este un secret deschis printre chinezi ca radacina coruptiei din China nu sta in oficialii locali ci in conducerea de varf a statului. Liderii succesivi de stat au permis sau au incurajat ca sotiile si copiii lor sa faca afaceri si sa jefuiasca in mod abuziv resursele nationale. Datorita unor astfel de exemple, oficialii la nivel provincial, de prefectura, orasenesc si de district pun mana pe orice pot. Asa zisa campanie impotriva coruptiei, pana in prezent, a rezultat numai in prinderea pestilor mai mici si a celor care au cazut in dizgratie in lupta pentru putere. Copiii liderilor si oficialilor care se bucura de privilegiile parintilor lor nu au fost niciodata atinsi de lege.
Este greu pentru un cetatean chinez de rand sa stie ca aceste familii privilegiate au jefuit natiunea dar unii observatori externi pot vedea acest lucru foarte clar. Un american care a fost seful unui birou din China si a lucrat in China timp de 20 de ani, a concluzionat dupa ce s-a intors acasa ca problema in acea tara este foarte simpla. Conform lui, problema consta in aproximativ 500 de familii privilegiate. Aceste 500 de familii, cu fii si sotiile lor, nepoti si rude, si membrii personalului constituie un nucleu de aproximativ 5.000 de oameni. Institutiile importante de putere, precum cea de personal, monetar, politie, servicii secrete si securitate interna, etc., toate sunt dominate de oamenii din acest cerc sau sunt sub influenta lor.
Este imposibil pentru oamenii care nu locuiesc in Beijing sa stie detaliile acestei situatii. Toti cei care se intampla sa stie cum se fac numirile in institutiile PCC de varf ale puterii vor afla ca viziunea revolutionara ambitioasa de educare a succesorilor revolutionari sub era lui Mao Zedong s-a materializat multumita eforturilor din timpul erei lui Deng Xiaoping. Mai mult, acesta este un cerc inchis si exclusiv si oamenii de jos pot numai vedea ce se afla sus, fara a putea sa ajunga acolo.
De ce s-a oprit reforma Chinei intotdeauna la sistemul politic? Motivul este simplu: doar cand status quo-ul este mentinut pot aceste familii privilegiate sa obtina profituri in orice mod vor ele. Asa descrie situatia seful acelui birou american din China: peste un miliard de chinezi au devenit ostatici ai acestui grup mic care a declarat in mod fals ca China ar fi in haos daca democratia si drepturile omului ar fi onorate in aceasta natiune.
Sloganul PCC de “a nu merge la stanga” se refera la ezitarea Beijingului de a se intoarce in era lui Mao, cand Mao, desi el insusi s-a bucurat de toate felurile de privilegii, inlatura din cand in cand pe oficialii de rang inalt din jurul sau de teama ca acestia sa nu comploteze si sa ii fure puterea absoluta. In afara de aceasta, ideologia lui Mao a tins sa incurajeze oamenii simpli sa se razvrateasca impotriva autoritatilor datorita teoriei sale ca “nobilii sunt cei mai prosti si umilii sunt cei mai intelepti.” Astfel, sub comanda sa, masele de oameni din nivelurile mai inferioare ale societatii intotdeauna au simtit ca au dreptul sa se razvrateasca si sa nu se multumeasca cu o viata politica lipsita de ambitie.
Sloganul PCC de “a nu merge spre dreapta” sustine ca, in mod absolut, China nu poate inainta prin introducerea democratiei vestice. Si nici nu isi poate permite sa aiba o mass media libera precum cea din Vest. Daca acest lucru ar avea loc, fiecare oficial guvernamental din China ar trebui sa isi calmeze dorintele pentru placere si bani de teama ca scandurile in care sunt ei implicati sa nu fie expuse. Mai mult, cand mass media se afla in mainile lor ei pot spune tot ce vor pentru a-si ascunde murdaria.
Oficialii de stanga din China au intors privirea de la faptul ca natiunea este controlata de acest grup de paraziti si sunt ocupati sa ii denunte pe cei slabi si nu pe cei puternici, deviind atentia publicului de la problema principala. Ceea ce fac ei cu adevarat este sa ajute raul.
