Zile traite dupa gratii (Partea 3)
Am ajuns la distrofici
De dimineata eram dusi la prasitul porumbului, al sfeclei de zahar, al soiei si la plivitul orezului care creste in parcele amenajate special in apa. Aici lipitorile ne muscau de picioare si ne sugeau sangele. Era cea mai gretoasa munca din cele agricole. In aceste conditii mizerabile trece luna mai, urmeaza iunie, tot la munci agricole.
Datorita efortului depus si a hranei nesatisfacatoare multi dintre noi am scazut in greutate si ne-au parasit puterile, incat nu mai puteam munci. Altii s-au imbolnavit. In aceasta situatie eram majoritatea dintre noi.
Vazand situatia in care ne aflam, comandantul coloniei a chemat un medic care i-a examinat pe cei slabi printre care eram si eu. Pe multi dintre noi ne-au trecut la asa-zisii „distrofici”. Nu departe de colonia noastrea „Gradina” era o alta colonie numita „Salcia” unde era amenajat un spital pentru detinuti. Acest spital de campanie era servit de catre medici dintre noi, adica detinuti. Am fost adusi aici cam 16 detinuti, sleiti de puteri, printre care eram si eu, dupa care ne cazeaza in baraca, ne prezinta medicilor pentru consultatii. Aici ma intalnesc cu doctorul Rociu mare specialist de ORL din Bucuresti, cu doctorul Octavian din Iasi, cu doctorul Teculescu din acelasi oras. Mai era si un medic dentist care facea extractii daca era cazul. Incercau sa ne ajute, dar nu aveau medicamentele necesare in cantitatile cerute de ei. Dupa examinare primim mancare mai buna si ceva medicamente. In trei saptamani cat am stat acolo m-am carpit un pic, mi-am revenit si datorita faptului ca eram tanar. Dupa aceasta experienta suntem dusi din nou la muncile agricole. Am avut un pic de noroc ca au tinut cont de noi „distroficii” si ne-au repartizat la recoltatul rosiilor si la udatul acestora. Puteam sa mancam dar nu aveam voie sa ducem la alti detinuti in colonie. Luna lui august si septembrie trece la recoltat si era un pic de favor ca puteai sa te saturi de rosii, dar nu a tinut mult, ca pe la inceputul lunii octombrie ne-au dus iar la dig. De la colonie pana la punctul de lucru erau pe putin cinci kilometri pe care ii faceam pe jos si incolonati in brigazi de cate 50 de detinuti. Cand ajungeai acolo erai deja obosit. Si asa luai cazmaua, lopata si roaba in primire, sapai pamantul, faceai o groapa mare de 2 metri cubi si jumatate, cat era norma, si erai obligat sa-l incarci in roaba si sa-l cari pana la Dunare. Aici era tasat dupa catva timp cu utilaje speciale si astfel se inalta digul.
La amiaza cand venea mancarea si se auzea strigatul sergentului „incetarea”, era o adevarat binefacere pentru noi. Nu numai ca ne prindea inima cu putina hrana, dar facea mult pauza de masa circa o ora, in care trebuia sa servim masa si daca mancai mai repede puteai sa te odihnesti putin. Odihna dintr-un sfert de ora facea aproape cat mancarea. Cu exceptia catorva zile in care am recoltat morcovul, toata toamna am lucrat la dig si o buna parte din iarna, pana a venit inghetul si nu se mai putea lucra afara.
Cand venea iarna ne bucuram ca nu aveam de muncit atata, cu toate ca ne reducea din portia de mancare. Pe timpul iernii incercam sa invat cate ceva de la altii cu mai multa experienta decat mine. Aveam de la cine sa invat, intr-o vreme am stat, dar nu mult, cu parintele arhimandrit Benedict Ghius, o personalitate a vietii noastre bisericesti, fost profesor de seminar in Moldova, iar in ultimul timp era transferat la Bucuresti de unde a si fost arestat.
Sarbatoarea Nasterii Domnului aducea in sufletul nostru un strop de bucurie, se cunostea ca era praznic imparatesc. Se colinda in aceasta perioada dar cu mult tact si prudenta. Fiind serile mai lungi si nemaiputand munci pe timp de iarna, aveam posibilitatea ca in grupuri adunati pe simpatii sa ne spunem pasurile unii altora. Se tineau scurte prelegeri pe care cei tineri cum eram si eu le savuram. Era o mare placere sa-l ascultam pe profesorul Ghita Precupescu, profesorul Musca, cu prelegeri de istorie, pe preotul profesor Chiriac din Bucuresti, cu prelegeri de filosofie sau pe prof. Musceleanu cu cele de literatura. Preotul tinea adevarate meditatii adecvate momentului sarbatorit.
Se apropia anul 1963, alt prilej de a ne aminti de tot felul de obiceiuri din toate zonele tarii. Tin minte ca protopopul Vasile Bostiog ne-a povestit despre viata Sfantului Vasile cel Mare si opera lui filantropica. Trecea timpul frumos pentru noi. Ne completam uneori golurile din suflet cu obisnuita rugaciune si cu ceea ce reusisem sa invatam, sa ne imbogatim sufleteste, ca nu numai cu paine va trai omul ci tot cu cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Mai intrebam pe cei mai in varsta tot felul de probleme pe care eu eram dornic sa le cunosc, sau imi lamuream unele chestiuni care nu erau prea clare pentru mine. Nu ma lasam pana nu clarificam totul in mintea mea. Scriam cuvinte frantuzesti pe gamela si le invatam pe de rost. Sarbatorile cu data fixa le stiam pe de rost, ajungem la Buna Vestire, 25 martie. Pamantul se dezghetase se putea lucra din nou la dig, aceeasi munca istovitoare pe noi.
| Alte articole in acest sens | |
| 02.03.2007 | Zile traite dupa gratii (Partea 2) |
| 21.02.2007 | Zile traite dupa gratii (Partea 1) |
