Aspecte din opresiunea culturii
Amploarea valorilor culturale create, adunate, pastrate peste generatii, de catre omenire de la uneltele primitive la navele cosmice ne determina, in analiza opresiunii exercitate de dictatura comunista asupra culturii romane, sa ne orientam pe sectiuni precise pentru ca aceasta opresiune care a durat 47 de ani la noi, in tara sovietelor a durat oficial 73 de ani. Neoficial mai dureaza si la noi, ca si la ei. Este mai mult decat dificila abordarea temei, prin natura sa de factor educational si de instructie, in al doilea rand prin proiectarea in timp. In activitatea mea literara si de publicistica, mi-am impus ca o necesitate vitala tema criticarii comunismului. Egalitarismul comunist se poate numi, in aceeasi masura, cu sens propriu dar si polisemantic, limbaj unic, stereotip, creier unic. Comunismul este o epoca - din fericire pentru noi, generatia mea - scurta, care a interzis tot ce era de valoare, tot ce exprima individualitate, nationalitate, specificitate. Citandu-l pe Leonte Rautu: ”Am fost calaul culturii romanesti,” cred ca am definit epoca.
Daca amintim in formula „timpul trecator si etern iertator”, faptul ca Eminescu, care simtea ideea nationala ca o religie, nu a scris nici un poem dedicat direct Razboiului de Independenta din 1877-1878, intelegem daca asociem prezenta poetului alaturi de trupele ruse. Pornind de la „Doina”, interzisa, din care citam doar: „Cine-au indragit strainii / Manca-i-ar inima cainii / Manca-i-ar casa pustia / Si neamul nemernicia!” ca sa putem enumera, si intelege, lista marilor carturari interzisi sub comunism.
Perioada 1947-1967 este cea a marilor interziceri. Lista incepe cu Mircea Eliade si continua cu Lucian Blaga, Emil Cioran, N. Crainic, Nae Ionescu, Radu Gyr, C. Noica, Dan Botta, Ion Barbu, Tudor Arghezi, V. Voiculescu, G. Bacovia, Pastorel Teodoreanu….
Interzicerea variantei vrancene a baladei „Miorita” este o pilda de atmosfera de fals, de furt, de decapitare. Cultura cunoaste mai multe domenii din care redam cateva :
1 - Distrugerea culturii traditionale prin arestarea purtatorilor ei: preoti, profesori, scriitori, oameni de cultura romani, dar si din randul minoritatilor nationale si care se prelungeste pana in zilele noastre. Ma consider o cunoscatoare a culturii neamului meu - tatarii crimeeni - caruia mi-am dedicat activitatea, prin cercetarea, valorificarea si promovarea actului de rezistenta anticomunista si antirusa si astfel as dori sa citez numele catorva carturari tatari arestati, condamnati si chiar omorati de teroarea comunista: Mustegep Ulkisal, Negip Hagi Fazil, Iusuf Irsmambet, Mustegep Samedin, Memet Mendu, Amdi Nusuret si inca multi, multi altii.
2 - Desfiintarea scolilor de cult. In aceasta situatie s-a aflat si Seminarul Teologic Musulman din Medgidia, care avea o existenta istorica prin donatia generalului Gazi Ali Pasa, participant la asediul Vienei. De asemeni Seminarul islamic infiintat la Babadag in 1610, desfiintat in 1960.
In ce priveste credinta ortodoxa, trebuie subliniat reducerea si minimalizarea studiilor de religie si deci de morala crestina.
In invatamantul mediu haosul a fost creat prin trecerea ciclului liceal de la 4 ani la 3 ani, dupa sistemul sovietic. Aparitia, apoi disparitia scolilor medii tehnice a creat deruta. Elevii acestor scoli, aflati in anii doi sau trei au umplut scolile serale cu program redus.
3 - Rusificarea manualelor, in afara celei de limba si literatura romana. In intocmirea noilor manuale se respecta intocmai ideologia bolsevica, in care isi avea rolul sau Directia Tipariturilor, Directia Presei s.a., iar ca protagonisti pe Oscar Lemnaru, Ion Calugaru, Iorgu Iordan, Leonte Rautu etc. Pastorel Teodoreanu a lansat epigrama: „Sadoveanu filorus / Sta cu capul la Apus / Ca s-arate Apusului / Care-i fata rusului.”
Scriitori aliterari umplu librariile, manualele sunt pline de Bunbesti-Livezeni, satul si taranul nou, femeia-tractorist, colectivizarea, filmul sovietic… Se spunea: sunt trei categorii de filme: bune, slabe si sovietice. De la profesor la elev aveam o atitudine unica: „buzele cusute”. Tudor Arghezi s-a exprimat: „N-ai idee cati prosti vulgari sunt in meseria noastra, pe langa prostii superbi!”
4 - Propaganda antireligioasa, blamarea Bisericii si a slujitorilor a fost un alt aspect al opresiunii. In perioada interbelica si imediat postbelica, in societatea romaneasca in general, Biserica, preotul, dascalul, corurile confesionale ocupau un loc central in crearea, mentinerea si dezvoltarea culturii traditionale. A spune despre Alexe Mateevici, autorul poeziei „Limba noastra” ca a fost preot militar si ca era din Basarabia, era sinucidere curata, asa ca „buzele cusute”.
Preotii erau considerati anticomunisti, retrograzi, mincinosi… Aici as aminti o situatie personala: In aprilie 1952 tatal meu, hoge in Tulcea, a fost arestat. Am ramas doi copii de 14 si 11 ani, cu o mama bolnava, fara serviciu. Era perioada cand, lovit de blestemul comunist, erai uitat de toata lumea! Atunci parintele Rusu (odihneasca-se in pace!), preot la biserica orasului, ne trimitea prin omul de serviciu al parohiei, in fiecare duminica, un cos cu alimente, in perioada in care fiica d-lui hoge Cadar, tot din Tulcea, ne gonea cu pietre pe strada, tipand: -Dusmanilor, n-ati murit inca!? Aceeasi care a fost deputat in Parlament, dupa 1989!
In fata diavolului rosu, noi, supravietuitorii, avem un singur Dumnezeu si, trebuie sa marturisim pacatele semenilor nostri, spre a nu se mai repeta niciodata si nicaieri! Noi, copiii detinutilor politici am fost cei persecutati in linia a doua. Relatez un fapt. Ca studenta, eram constienta ca trebuia sa fiu de nota 10, ca sa-mi pot termina studiile. Datorita notelor am fost repede primita in UTC. Apoi, mi s-a propus intrarea in PCR. Stiam ca ma asteapta aceeasi soarta, fie ca accept, fie ca nu. De aceea am spus cu timiditate: - Stiti, tatal meu a fost hoge, adica preot! Atat. Zambetul si simpatia pentru mine au disparut…
Tarziu, cand am aflat de surghiunul stalinist al popoarelor din URSS, eram deja saturata de o societate cladita pe minciuna! Opresiunea culturala mai avea un aspect, deloc neglijabil: Izolarea! Erau interzise relatiile cu lumea libera, nimeni nu calatorea fara a fi ”om de incredere”.
Faptul ca noi, copiii detinutilor politici, de fapt copii fara copilarie si fara tinerete, putem sa cerem condamnarea comunismului si sa realizam aceasta condamnare prin ceea ce lasam posteritatii ca si strainatatii, constituie, cred, cea mai mare reusita in lupta si in rezistenta anticomunista de pe meleagurile romanesti.
