Amintiri din decembrie 1989
Lumea toata astepta sa vina un fulger care sa darame zidul puterii odioase si sa infaptuiasca o schimbare mare in viata lor. Aceasta avea sa se intample in decembrie 1989. Era trecut de miezul noptii, in noaptea de 16 spre 17 decembrie, cand se auzeau din departare vocile multimii care veneau dinspre Zona Soarelui si se indreptau spre Calea Girocului. Din departare nu se puteau intelege cuvintele ce le strigau. Cand au ajuns pe Calea Girocului se distingea: „Jos Ceausescu”, „Jos dictatura”, „Vrem libertate”. Ecoul strigatelor a trezit tot cartierul. Ne-au emotionat pe toti si am iesit pe balcoane pentru a-i vedea, a-i intampina cu bucurie si solidaritate. Am ramas uimiti de ce am vazut, urmarindu-i cu privirea, in timp ce coloana se indrepta spre centrul orasului. Mi-am zis ca trebuie sa se intample un eveniment deosebit de mare, o revolutie a oamenilor nemultumiti de foamea, frigul si celelalte suferinte indurate atatia amar de ani. M-am intors in dormitor unde sotia ma astepta sa-i spun ce am vazut. I-am zis: „azi va fi inceputul unei revolutii in orasul nostru!”, ea cu mirare mi-a spus: „Oare se poate intampla asa ceva?” Fiind zi de duminica am plecat la Catedrala pentru slujba religioasa. In drum am vazut grupuri de oameni care se indreptau spre centrul orasului. La Catedrala am vazut oameni cu priviri intristate si nelinistite. Dupa terminarea slujbei, iesind din Catedrala, lumea s-a oprit si a ramas cu privirea spre Piata Maria de unde se auzeau voci si sunetele unei fanfare, care se apropiau. In fata mergea fanfara militara, dupa ea un microbuz cu cativa ofiteri superiori. Prin microfon, ofiterii se adresau coloanei de manifestanti, indemnandu-i sa se linisteasca, dar acestia continuau sa strige protestele lor cu „Jos Ceausescu”. In acelasi timp fanfara intona cantece cu caracter patriotic. Coloana trecand prin fata Catedralei, am vazut barbati, femei si copii de varsta prescolara, chiar si mame cu copii in brate, cuprinsi de hotarare de a lupta impotriva dictaturii comuniste. Ajunsi in fata Operei, fanfara militara s-a retras la sediul Garnizoanei Militare, iar coloana de manifestanti s-a indreptat spre sediul Comitetului Judetean de Partid.
Jurul orelor 16, grupuri mari de oameni au inceput sa se adune pe Calea Girocului, in fata magazinului alimentar din coltul cu strada Naturii. Vizavi de alimentara se afla un bloc cu patru etaje si trei scari, la numarul 27, care va deveni loc de adapostire a manifestantilor. Noi grupuri de oameni continuau sa vina umpland trotuarele si carosabilul de la Liceul de Chimie pana la alimentara. Aceasta multime de oameni cerea doborarea lui Ceausescu, a clicii lui, a regimului comunist de dictatura. Erau tineri, elevi, varstnici, barbati si femei. Cu totii s-au unit in telul comun de lupta impotriva comunismului.
Printre manifestanti s-a remarcat o tanara inalta, zvelta care avea in mana un steag tricolor, cu stema decupata. Alaturandu-se scandarilor multimii, la un moment dat a scandat singura cat o tineau puterile: „Jos pingilica”, „Jos papugiu”. Tuturor le lipsise zambetul in acele momente de incordare.
Dar iata ca la un moment dat, au aparut in fata magazinului, ca iesiti din pamant, trei tineri cu figuri cam cunoscute, cu cate o ranga in mana si, parca naimiti de cineva, au inceput sa sparga vitrinele alimentarei. Apoi s-au deplasat si la alte magazine spargand vitrinele, incat erau numai cioburi peste tot. In acest timp au sosit si trei tancuri dinspre Giroc. Aceasta la inceput a creat panica in randul celor prezenti. Necunoscandu-se misiunea lor, multi manifestanti s-au napustit asupra lor, le-au spart rezervoarele de carburanti si, in cele din urma, le-au scos din functiune. Cativa au vrut sa dea foc motorinei scurse pe jos, dar au fost opriti de cunoscatori, atragand atentia asupra pericolului, cand flacarile vor acoperi tancul, care incalzindu-se va face sa explodeze proiectilele cu care era inzestrat fiecare tanc.
Dupa o altercatie cu echipajul din tancuri, acestia au parasit locul. Un ofiter din echipaj a explicat in cele din urma misiunea care au avut-o, de a merge sa protejeze Comitetul Judetean.
Pe la 18,30 s-a auzit dinspre oras, un zumzet de motoare, senile si ropot de bocanci. Erau fortele de represiune cu carele de lupta (TAB-uri) si cu efective de oameni inarmate, soldati si ofiteri. La venirea acestora, manifestantii au fost nevoiti sa se imparta in doua pe portiunea dintre alimentara si Liceul de Chimie, iar fortele armate au ocupat portiunea de la Liceul de Chimie, spre strada Lidia, si de la capatul magazinului la strada Stefan Stanca. Trotuarele pe portiunea cat cuprindea dispozitivul armatei trebuiau sa fie libere si nu era permisa circulatia.
TAB-urile s-au asezat in pozitie de tragere. La fel si trupa si astfel toate armele aveau indreptate tevile spre manifestanti, pe care i-au somat sa pastreze distanta de 30 m., amenintandu-i pe cei care se apropiau mai mult. Cand un barbat s-a apropiat mai mult a fost inpuscat, iar unul dintre oameni s-a strecurat totusi si a tarat cadavrul spre partea revolutionarilor pentru a putea fi transportat acasa. Din acest moment multimea a devenit foarte agitata huiduindu-i pe militari. Acestia au pus in actiune tot armamentul din dotare si gloantele treceau pe deasupra multimii adunate. Viata revolutionarilor era amenintata din ce in ce mai mult cu moartea, si totusi stateau darji pe pozitie, continuand cu scandari de tot felul si arborand steagul tricolor fara stema din mijlocul lui. Unii admonestau militarii sa nu mai traga in fratii lor.
Trecuse de miezul noptii si focurile de arma nu conteneau. Era ora doua din noapte cand s-a auzit o comanda si gloantele incepeau sa se scurga direct in manifestanti. S-au auzit tipete, unii isi aratau hotararea de lupta. La un moment dat o femeie de vreo 40 de ani a iesit in fata si s-a adresat miltarilor: „Soldati, nu mai trageti in mamele, parintii, fratii si surorile voastre, care au stat la coada la ulei pentru a va face prajituri, pentru a va pune la pachet ca sa va trimita la armata…”, dar in acel moment un glont a atins-o pe femeie, care a cautat sa se adaposteasca in holul de intrare de la blocul cu nr.27, la scara B, unde s-au refugiat si altii, iar multimea amenintata si speriata de cele intamplate a inceput sa se imprastie.
Navalind in holul casei scarilor refugiatii, disperati au cautat adapost in vreun apartament de la parter, insa, la primul apartament pe dreapta locuia o batrana de 84 de ani, cam surda, care nu le-a deschis usa, au trebuit sa intre cu forta pentru a se adaposti. In hol, un barbat tinea o femeie grav ranita si careia trebuia sa i se acorde primul ajutor. Altii s-au repezit la usa urmatoare unde le-a deschis o batranica, Gherghina Pintea, si care i-a primit cu bunavointa adapostind cinci persoane. Altii au incercat la usa urmatoare dar nimeni nu le-a deschis, atunci au urcat treptele spre etaje. Cativa s-au oprit la etajul doi, la familia Miroslav Miscov. Mama si fiica Mariana Miscov au fost ranite cand urcau scarile.
Militarii au tras spre intrarea de la scara B, unde gloantele au spart geamurile si au ciuruit rama metalica de la usa, ranind pe multi dintre cei adapostiti acolo. Se vedeau urme de sange. Pe strada s-au mai auzit mult timp focuri de arma desi oamenii erau raspanditi in toate partile ca sa-si piarda urma si sa-si salveze viata. Dupa ora patru dimineata ucigasii si capeteniile lor s-au urcat in masini si au plecat.
Dupa plecarea acestora a venit o ploaie binecuvantata de Bunul Dumnezeu ca sa spele tot raul abatut peste capetele oamenilor si sangele ce s-a scurs din ranile lor. Dupa plecarea opresorilor, la blocul 27 scara B, au ramas 7 raniti care aveau nevoie de prim-ajutor. S-a incercat un telefon de la apartamentul de la parter, dar la celalalt capat al firului, telefonul se ridica dar nu raspundea nimeni. Asculta si, probabil le era frica sa raspunda, celor de la salvare. S-a incercat si de la familia Miscov dar aceeasi situatie. Atunci domnul Miscov a venit in apartamentul nostru si a incercat, cu acelasi rezultat. Se ridica receptorul dar nu raspundea nimeni. Atunci i-am sugerat sa spuna ca nu mai sunt impuscaturi, ca armata s-a retras si pot sa vina fara frica sa ia ranitii. Domnul Mscov a coborat la el sa pregateasca ranitii. Am iesit pe balcon sa vad sosirea salvarii si eventual sa o dirijeze spre scara noastra. A venit masina care a oprit la coltul strazii fiindu-i frica sa inainteze mai mult. I-am strigat soferului sa vina linistit si ca, fiind 7 raniti, sa cheme si alte masini. Au aparut masinile si au luat ranitii. Din pacate nu am aflat numele ranitilor si nici a femeii, care era cea mai grav ranita si de care am aflat doar ca a murit in drum spre spital.
Am coborat in hol, m-am ingrozit cand am vazut pe pereti urme de gloante, pe podea mult sange si multe gloante cazute, din cele ricosate, niste ochelari sparti, chei si o bricheta. M-am dus la mine sa-i spun sotiei cele vazute. Sotia a aprins o lumanare pentru femeia decedata in drum spre spital. Obiectele le-am pastrat timp de patruzeci de zile dupa care bricheta am dat-o de pomana unui cetatean. Nimeni nu a venit sa intrebe de acele obiecte.
Luni, 18 decembrie 1989, putini oameni au iesit in strada. Dupa masa s-au mai adunat in grupuri mici, care odata cu inserarea si cu sosirea opresorilor s-au retras. Astfel, au venit dinspre centrul orasului in formatie de lupta, cu TAB-uri si militari inarmati mergand pe jos. Dupa aceasta formatie venea o masina mica in care era un barbat in civil, care tinea legatura cu militarii. Din masina se transmiteau diferite dispozitii. Cand a ajuns in dreptul blocului nostru s-a oprit. Omul s-a dat jos din masina, iar masina a plecat inapoi spre centrul orasului. Fortele de represiune s-au asezat in dispozitiv in fata magazinului alimentar in pozitie de atac si incepura sa traga in mai multe directii pana noaptea tarziu. Dar tragand asa, au impuscat un tanar de 18 ani pe care l-au zarit pe strada Naturii, aproape de alimentara. Dupa colturile unor blocuri mai indepartate apareau oameni care strigau lozinci anticomuniste si „Jos Ceausescu!” dupa care dispareau dupa colturi. Dupa ei se tragea cu deosebire dar nu a fost nimerit niciunul.
Dupa doua zile de zgomote de focuri de arma totul parea sinistru, cerul era tot timpul intunecat, pe sus zburau pasari, care croncaneau ca dupa hrana, parca dupa cadavrele celor cazuti in acele zile. Nu stiau cum nu stiau nici oamenii ca acestea erau bine pazite si erau pregatite pentru a fi arse in crematoriu, vrand astfel sa-si stearga crimele. Totusi o zguduire puternica a puterii criminale s-a facut simtita pana sus, caci flacara aprinsa la Timisoara a stralucit pana in capitala tarii, Bucuresti. Si ecoul acestor evenimente a rasunat in intreaga lume si tara noastra si-a recapatat stima celorlalte tari ale lumii.
Din evenimentele de la Timisoara, privite in ansamblu, se poate mentiona faptul ca in acele zile au fost puncte fierbinti in mai multe locuri. Cel din Calea Girocului are o semnificatie aparte intrucat aici au fost concentrate mai multe forte de represiune.
Revolutia a invins la Timisoara si in intreaga tara, dar luptatori din Decembrie 1989 la Timisoara, sunt toti cei care si-au jertfit viata, cei raniti si cei peste zece mii de oameni care si-au riscat viata protestand in fata Operei si la sediul Comitetului Judetean de Partid, cat si cei peste doua sute de mii de cetateni ai Timisoarei care au sustinut actiunea care pana la urma ne-a adus libertatea.
