Echipa australiana de investigatii cerceteaza recoltarea de organe din China

Xiao Yan
29.11.2006
Epoch Times
La 24 noiembrie a fost fondata Echipa australiana de Investigatii din Statul Victoria. Echipa a anuntat la o conferinta de presa ca a depus o cerere pentru a intra in China in vederea desfasurarii investigatiei lor. (Chen Ming/The Epoch Times)

La 24 noiembrie la o conferinta de presa din Melbourne, Coalitia de Investigare a Persecutiei Falun Gong in China (CIPFG) a anuntat infiintarea unei echipe de investigatii in statul Victoria, Australia.

Aceasta noua echipa formata este o ramura a CIPFG, fondata pentru a investiga persecutia Falun Gong in China.

CIPFG a anuntat la conferinta de presa ca noua echipa a depus o cerere scrisa catre ambasada chineza pentru a primi permisiunea de a intra in China in vederea desfasurarii unei investigatii deschise si nerestrictionate asupra persecutiei Falun Gong, in special asupra acuzatiilor privind recoltarea fortata de organe de la practicantii Falun Gong.

Echipa din Victoria planuieste sa plece in provinciile chineze Hebei, Jilin si Hubei pentru investigatiile lor.

Liderul echipei de investigare din Victoria si presedinte al Consiliului Civic National, dnul Peter Westmore, a declarat la conferinta: “Multi australieni sunt extrem de alarmati de acuzatiile privind numarul mare de practicanti Falun Gong inchisi in China ce au fost omorati pentru extragerea organelor lor in vederea comercializarii acestora. Este inacceptabil ca aceste practici malefice sa aiba loc intr-o tara care va gazdui Jocurile Olimpice. Prin urmare suntem pregatiti sa intram in China pentru a desfasura investigatii fara interferente.”

Janet Rice, primarul orasului Maribyrnong, Victoria, este o membra a echipei de investigatii din Victoria. Ea a declarat la conferinta, “Considerand afirmatiile serioase ale raportului Kilgour-Matas, este iresponsabil sa nu luam nici o masura si din acest motiv eu doresc sa fac parte din aceasta delegatie investigativa care doreste sa intre in China pentru cercetari.”

Dnul Xiao Zhonghua, purtatorul de cuvant pentru CIPFG Australia, a declarat: “Scopul investigatiilor in China este obtinerea de dovezi directe pentru a cere Partidului Comunist Chinez (PCC) sa opreasca persecutia practicantilor Falun Gong si sa puna in aplicare sugestiile domnilor Kilogur si Matas oferite in raportul lor. Daca guvernul PCC nu ne permite sa intram in China si sa ne desfasuram investigatia atunci acest lucru dovedeste ca acuzatiile din raportul Kilgour-Matas sunt adevarate.”

Purtatorul de cuvant al echipei a declarat ca membrii acesteia i-au scris consulului general chinez din Melbourne, Liang Liugen, la 23 noiembrie si au cerut sa se intalneasca cu el pentru a discuta despre itinerarul din China. In scrisoare, echipa de investigatie a cerut de asemenea sa se intalneasca cu avocatul chinez pentru drepturile omului Gao Zhisheng, care in prezent este inchis in China, si cu practicantul Falun Gong Cao Dong; de asemenea a cerut PCC-ului sa ofere informatii privind locul unde se afla ei. Avocatul Gao este de asemenea un membru CIPFG. Cao Dong lipseste de la intalnirea sa cu Edward McMillan-Scott, vice presedintele Parlamentului European, care a avut loc mai devreme in acest an.

Inaintea conferintei de presa, echipa victoriana de investigatie a primit suport scris si prin telefon din partea unor membri ai parlamentului (MP) din Victoria.

MP Tony Robinson a declarat intr-o scrisoare: “Sunt fericit sa imi ofer suportul pentru continuarea investigatiilor asupra acuzatiilor privind recoltarea fortata de organe din China. Guvernul australian a recunoscut cresterea imensa a numarului de transplanturi de organe in China si detentia nedreapta a mii de practicanti Falun Gong, dar nu a facut suficiente cercetari proprii asupra recentelor acuzatii privind recoltarea fortata de organe.”

MP victorian Jenny Mikalos a declarat: “Scriu pentru a-mi arata suportul pentru delegatia australiana care intentioneaza sa viziteze China in vederea investigarii rapoartelor privind recoltarea de organe si persecutia membrilor Falun Gong. Sunt foarte ingrijorata in legatura cu acuzatiile serioase facute de raportul Kilgour-Matas si cer autoritatilor chineze sa coopereze si sa permita inspectorilor internationali sa cerceteze independent aceste acuzatii.”

Conform lui Xiao Zhonghua, echipa australiana de investigatie care pleaca in China continentala este formata din 53 de membri, incluzand consilieri australieni federali, membri ai parlamentului, consilieri de stat, lideri comunitari, lideri religiosi, avocati, profesionisti medicali, organizatii pentru drepturile omului si organisme mass media.

In iulie 2006 fostul membru al parlamentului canadian David Kilgour si avocatul canadian pentru drepturile omului David Matas au publicat un raport investigativ independent cu privire la recoltarea pe viu de organe de catre PCC de la practicantii Falun Gong, crima comisa pentru profit. In august 2006 David Kilgour si Edward McMillan-Scott, vice presedintele Parlamentului European, au organizat un tur in Australia pentru a promova raportul. Partidele principale din Australia au fost de acord sa ceara regimului PCC sa permita investigatia internationala independenta asupra recoltarii fortate de organe si asupra persecutiei practicantilor Falun Gong.