50 de ani de la miscarile studentesti din Timisoara anului 1956
 |
|
Aula Magna a Universitatii de Vest - imagini de la Adunarea omagiala inchinata rezistentei poporului roman fata de regimul comunist si implicit miscarilor studentesti din 1956, Timisoara, 27 octombrie 2006. (Dana Betlevy/The Epoch Times - Romania)
|
Vineri, 27 octombrie a.c., in Aula Magna a Universitatii de Vest Timisoara, a avut loc Adunarea omagiala inchinata rezistentei romanesti anticomuniste si implicit a miscarilor studentesti din 1956. Organizata la initiativa Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, filiala Timisoara, cu sprijinul Primariei municipiului Timisoara, evenimentul a reusit sa intruneasca personalitati cu adevarat marcante din lupta de rezistenta anticomunista din anul 1956.
Din nefericire presa romana a fost aproape inexistenta la aceasta manifestare, ziarul The Epoch Times, pare-se ca a fost singurul care si-a trimis reporterii la acest eveniment.
Am fost onorati sa ii cunoastem pe cei care si-au petrecut pretiosii ani ai tineretii lor in inchisorile comuniste, cei carora nu le-a fost teama sa isi ceara drepturile in acele vremuri grele in care comunismul incerca sa suprime din fasa orice element refractar la doctrina impusa cu pumnul si glontul sovietului suprem.
Acesti eroi sunt din ce in ce mai putini si poate ar trebui sa le acordam atentia cuvenita. Ei sunt singurele marturii adevarate despre evenimentele acelor ani, sunt singurii care pot spune istoria ADEVARATA, unicele “probe stiintifice” – care pot fi aduse intr-un proces pe care consideram ca suntem datori sa il intentam comunismului.
Iata o prezentare succinta a miscarilor studentesti anticomuniste din Timisoara: pe vremea in care Romania abia scapase de nazism si fusese acaparata de comunismul adus de “sovietul suprem”, la 23 octombrie 1956, avea sa izbucneasca in Ungaria revolutia impotriva ocupantilor sovietici si a regimului comunist impus de acestia. La o saptamana dupa aceea insa, inspirati si entuziasmati de miscarile din Ungaria, la Timisoara, studentii aveau sa organizeze la 30 octombrie a aceluiasi an ’56, o adunare in care au prezentat un memoriu ce era adresat guvernului roman. Principalii organizatori ai acelei adunari de la Timisoara au fost dl.Mutiu Caius, Baghiu Aurel si Stanca Teodor iar memoriul cuprindea revendicari, intre care, prima cerinta era retragerea trupelor sovietice ce ocupasera Romania. Dar securitatea a intervenit fara scrupule, astfel incat in numai 2 zile – 30 si 31 octombrie 1956 – au fost arestati mai mult de 3000 (trei mii) de studenti. Acestia au fost dusi cu dubele securitatii in arest, unde au fost supusi la anchete, apoi la simulacre de procese, in care se stia de la inceput ca vor fi gasiti vinovati de ilegalitati pe care nu le facusera niciodata. Cei trei principali organizatori au fost pedepsiti cu 8 ani de inchisoare fiecare. Tinerii studenti au fost apoi aruncati in inchisori si lagare de exterminare in Timisoara, Gherla, Balta Brailei, Vacaresti, Jilava, etc unde au ispasit ani grei de temnita. Familiile multora dintre ei nu au stiut mult timp unde le-au fost dusi copiii si prin ce chinuri trec acestia. Vom incerca in viitor sa revenim cu istorisiri adevarate ale celor care si-au trait tineretea in conditiile inumane din inchisorile comuniste.
Revenind in prezent, la evenimentul ce a marcat trecerea a 50 de ani de la acele miscari studentesti, enumeram cateva dintre personalitatile invitate sa ia cuvantul in Aula Universitatii din Timisoara: dl.Ticu Dumitrescu – Presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania (AFDPR), dna Lucia Hossu – Longin (realizatoare a Memorialului Durerii), dl.Teofil Botlung – Presedinte AFDPR-Fil.Timis, dl.Gheorghe Ciuhandu – Primarul municipiului Timisoara, dl.Goran Linndbland – europarlamentar, si nu in ultimul rand, dl.Man-Yan Ng, in calitate de director The Epoch Times – Germania si presedinte al unei organizatii de drepturile omului cu statut de observator la ONU.
 |
(Dana Betlevy/The Epoch Times - Romania) |
Prezentam mai jos discursul dnei Lucia Hossu-Longin:
“Vreau sa va spun, dragi prieteni, ca, la inceput, cand domnul Stanca m-a invitat, am avut un moment de ezitare. Un moment de ezitare pe care starea de astazi mi-l confirma. Imi pare bine ca m-am intalnit cu vechii mei prieteni pe care i-am filmat si cu care am facut cateva filme, dar constat cu tristete ca in sala nu se afla o echipa de filmare a Televiziunii Publice. Ca pe postul national aseara a fost un film dedicat lui Ceausescu, un film lung, un film in care jumatate din film era plin de declaratii de iubire fata de Ceausescu si de fundamentarea regimului lui si partea ultima mai avea ceva tonuri critice. Filmul.... este extrem de greu de inteles cum de a fost difuzat pe postul national.
De asemenea sunt trista ca Parlamentul Romaniei n-a organizat o sesiune dedicata acestui moment. Pentru ca nu numai Timisoara, asa cum bine stiti, s-a manifestat in ’56 – aici este unicul loc in care proiectul studentilor s-a si realizat, adica a avut loc o dezbatere publica la Institutul Politehnic, deci o manifestatie extraordinra pentru ca, dupa parerea mea, Timisoara are un spirit al ei, care consta in aceasta virtute civica de a putea mobiliza mase de oameni, atunci cand ideea este valoroasa.
Deci, nu s-a organizat o astfel de sesiune dedicata unui asemenea eveniment, cand dupa cum stim, la Bucuresti, studentii de la Facultatea, de la Universitate, de la Medicina, de la Arhitectura, au dorit ca ziua de 5 noiembrie sa fie sa fie un miting in Piata si au fost arestati inca din 3 noiembrie.
La Cluj si-au pus bentita de doliu la rever studentii si s-au dus la Cimitirul maghiarilor, iar cei care au luat parte la aceasta procesiune au primit condamnari infernale - intre 3 si 8 ani, numai pentru ca au fost in acea procesiune de la cimitir.
Deci eu cred ca merita ca Parlamentul Romaniei sa dedice macar cateva minute – ma gandesc daca vreun parlamentar, vreun om politic va tine o disertatie despre 5 – 7 si, in afara de disertatiile pentru marirea alocatiilor lor si a masinilor si a calculatoarelor si a diurnelor, daca isi are loc si o disertatie despre 1956. Si, nu in ultimul rand, ma gandesc sa-i propunem totusi presedintelui Romaniei sa acorde Steaua Romaniei si acestor oameni pe care i-am vazut astazi.
In ’96 a fost a fost parca ultima aniversare si i-am vazut pe cativa dintre ei pe care efectiv ii iubesc, i-am vazut in bastoane, grav bolnavi, din falosii stejari de odinioara, sunt niste oameni cu mari probleme. De ce nu li s-ar acorda Steaua Romaniei? Mi-amintesc ca in 1996, sau nu, in ’97, cand la conducerea tarii se afla presedintele Constantinescu, am avut un interviu cu dansul in care, de asemenenea, imi exprimam nemultumirea ca muncitorii brasoveni n-au primit o Stea a Romaniei, timp in care noi am aruncat cu stele in toate emisferele planetei, la tot felul de sefi de state, dar oamenilor care au produs, daca vreti, repetitia lui ’89, nu le-am dat asemenea decoratii. Si, de asemenea, imi exprimasem nemultumirea, ca ei zilnic stau fata in fata cu sefii Politiei, care sunt o parte dintre ei tortionarii din 1987. Se intalnesc zilnic, isi dau buna-ziua, ii avanseaza, in timp ce muncitorii brasoveni sunt din zi in zi mai bolnavi, mai singuri, mai saraci.
As vrea, de asemenea, sa propun, in numele dumneavoastra si poate ca se va trece intr-un document al acestei intalniri – sa cerem Parlamentului Romaniei, tuturor partidelor politice, care fac parte, astazi, din Parlamentul Romaniei, sa condamne comunismul. Sa le cerem o pozitie clara si decisa, Deci, partidelor politice – PNL, PD, PRM, Partidul Conservator si UDMR-ului. Sa le cerem aceste pozitii, si sa le cerem aceste pozitii inainte de ianuarie 2007. Sa intram cu fata curata in Europa. Sa avem curajul acestei pozitii, pentru ca si asta este un curaj, un curaj psihic, ca tu, presedintele Romaniei, sa condamni comunismul si nu tot timpul sa te vaiti si sa spui ca nu exista documente. Numai noi am facut 140 de filme care zac in arhiva Televiziunii si nu se mai doreste reluarea lor pentru ca reluarea lor inseamna aceeasi reevaluare si reconsiderare a trecutului si stim foarte clar de ce nu se reiau. Deci exista…La un moment dat o sa le leg asa, intr-un geamantan , cu fundita rosie si trimis la Cotroceni, daca se spune mereu ca nu exista documente. Astea sunt documentele cele mai importante, pentru ca sunt documente ce contin depozitiile victimelor. Ce poate sa fie mai relevant decat marturiile celor care au trecut prin inchisori si care au suferit direct aceste represalii, aceste represiuni.
S-a vorbit mereu de spiritul Timisoarei, spiritul unic al Timisoarei si am incercat chiar in filmele mele sa definesc acest spirit. Deci este spiritul protestatar fata de orice politica totalitara comunista, de tip comunist, ca, celelalte, de ele nu vorbim.
Timisoara, am observat in discursurile oamenilor de aici, a refuzat intotdeauna limba de lemn si ideologia comunista. Optiunea comunitatii timisorene era, in 1956, identica aproape cu cea din '89. Ce-si doreau timisorenii, studentii timisoreni? Sa traiasca liberi, sa circule nestingheriti dincolo de granite, sa aiba acces la informatii si la adevar, sa aiba un standard de viata aproape de cel occidental, o presa libera. Din aceste deziderate, putine s-au implinit. Pentru marea lor majoritate inca mai avem de luptat.
Imediat dupa 1956 imi amintesc ca un demnitar al regimului de atunci a venit la Timisoara si a cerut sa fie desfiintate antenele de pe acoperisurile caselor. De acolo credea el ca vine pericolul revolutiilor. Antenele prin care dumneavoastra urmareati radioul si televiziunea de la Belgrad, de la Budapesta. De la Sofia, mai putin, ca era comunista ca si noi, dar Belgradul si Budapesta, pentru ca aceste informatii de la aceste media vizuale erau libere, nu erau cenzurate. Cei care au trait momentul 1956 isi amintesc de apelul lui Imre Nagy, difuzat de Radio Kossuth, in seara zilei de 4 noiembrie, ziua in care 4600 de tancuri sovietice au patruns in Ungaria. El se incheia asa si amintea aici de momentul Timisoara, 17 decembrie 1989: ”Parlamentul e sub focul tunurilor rusesti, poporul ungar va cere ajutor”. Iar ultimul semnal avea pe fundal sonor rapaitul mitralierelor si el spunea “Noi murim acum pentru Ungaria si Europa”.
Eu cred ca cei care s-au jertfit, cei care au fost inchisi in '56 si cei care au murit, (o parte dintre studentii bucuresteni au fost torturati si exterminati), au murit pentru Romania si pentru Europa. Intre studentii Universitatii bucurestene - avem datoria sa-i amintim si pe ei – sunt recunoscuti Alexandru Ivanciuc, Marcel Petrisor, I.D Sarbu, Augustin Doinas.
S-a tot vorbit ca nu exista intelectuali, ca n-au fost multi intelectuali – toti acestia sunt intelectuali, sunt poeti, sunt scriitori. Mihai Radulescu, Mihai Derdena, Stefan Negrea, Paul Goma..
[…]
Am cu mine, de fiecare data, o amintire foarte placuta si, in numele ei multumesc si eu pentru jertfa si sacrificiul celor din 1956. Am mai spus-o, dar e bine tot timpul sa ne-o reamintim. O telespectatoare mi-a trimis un email, dupa vreo 10-15 episoade, si mi-a spus “Va multumesc, doamna, ca m-ati ajutat sa inteleg ca n-am fost o tara de “Mitici”. ….
[...]
Mi-am propus sa fac un dosar pentru 1956 in care, intr-adevar, asa cum m-am consultat cu cativa dintre supravietuitorii momentului acesta, mai exista cei care i-au batut, i-au schingiuit, dintre gardienii, dintre granicerii din Balta Brailei, exista asemenea oameni si putem sa facem astfel de dosare, chiar daca ei nu vor face inchisoare, probabil, dar macar sa fie culpabilizati, sa stie ca sunt vinovati, sa-i aratam, sa-i identificam, sa-i culpabilizam.
Marius [Oprea – n.n.] vorbea de acest proces si tot timpul vorbim despre asta. Sa ne amintim aici ca domnul Constantin Ticu Dumitrescu a depus prima plangere in 1991, la Procuratura Romaniei si a facut un dosar din care nu a ramas decat copertile, inauntru nu e depus nimic. Plangerea domnului Ticu si doua coperti – coperta intai si coperta ultima.
Deci prima incercare a fost sa-l incrimineze pe Alexandru Draghici, dar nu-l incriminau pentru cate crime a facut la canal, in rezistenta din munti, in atatea locuri, ci-l incriminau pentru moartea unui turc de la Sibiu. Turcul era un fost coleg de-al lui de scoala care, vazandu-l pe Draghici intr-o vizita la Sibiu, a vrut sa-si reinnoiasca prietenia, ca era foarte oportuna. Si pentru ca-l enerva pe Draghici prezenta lui si insistenta cu care-l tot cauta la hotel, a dat ordin sa fie dus intr-o padure de langa Sibiu si sa fie executat si l-au omorat. Asta era crima pentru care era urmarit....Dar n-a mai apucat, c-a fugit in Ungaria unde s-a stins din viata.
Si, al doilea personaj din ierarhia asta a securitatii era Nicolschi pe care noi am avut puterea sa-l intervievam – avem singurul document, interviu cu el in exclusivitate. I-au trimis o echipa de procurori si concomitent cu aceasta trimitere de procurori am fost chemata si eu. Mi s-a spus de catre procurorul care se ocupa de instrumentarea acestui dosar, sa nu-l mai deranjez cu atatea inttrebari, ca-i provoc atac ce cord si sa-l las in pace, ca e tot timpul la clinica din cauza mea. Dar atatea victime de la Pitesti, cati oameni au fost chinuiti, omorati la Pitesti, nu se-ntreba nimeni daca aceia mai fac atac de cord. In ziua cand Procuratura s-a dus la Nicolschi la ora 11.00 iar la ora 2 acesta era mort. Nimeni nu stie ce legatura este intre mesagerii Procuraturii si moartea absolut inexplicabila a lui Nicholschi.
Eu va multumesc ca m-ati invitat, as fi vrut sa vin cu o camera de luat vederi, ca asta e rostul meu pe lume, dar nu mai am camera de luat vederi, nu mai am nici spatiu de difuzare, sunt o persoana care nu mai lucreaza la televiziunea publica, deci nu mai am spatiu de difuzare.
Acum am in proiect o serie neagra de noua filme despre acesti tortionari, este intr-un fel un proces moral al comunismului pe care-l fac de atatia ani de zile si, de aceea va spun ca am fost foarte indurerata sa constat ca nici o televiziune - TVR Timisoara, TVR-ul din Bucuresti - n-a socotit ca acesta este un moment important al istoriei recente, incat sa trimita o echipa, sa faca o transmisie in direct.
Daca erau 10 ani de cand s-a lansat Botezatu erau acolo gramada, munti de ziaristi. Pentru ca este alt eveniment, acesta nu intereseaza. Asta este o problema extraordinara a societatii romanesti. Degeaba venim noi intre noi, dumneavoastra, cu mine, cu domnul Ticu, cu Marius, daca societatea romaneasca nu este prezenta, nu participa, nu simte.
Tinerii....Suntem intr-o facultate, ar trebui ca toate randurile acelea sa fie ocupate de tineri. Este pentru mine inexplicabil acest lucru. Desi la contactele directe, cand ma-ntalnesc cu tinerii imi spun “Doamna, am vazut filme, suntem.....”. Chiar oamenii care lucreaza in televiziune, sunt tineri care lucreaza promo-urile, publicitatea pentru anumite filme, si cand intram cu memorialul imi spuneau “Suntem dzdrobiti, stam aici la montaj, ne uitam, suntem innebuniti sa vedem filmele”. Si in sala vad locuri goale si vad ca nu ii intereseaza acest subiect. Trebuie sa ne framante acest lucru, trebuie sa ne doara, trebuie sa gasim solutii pentru asta. Daca nu vom constientiza societatea romaneasca, riscam ca la viitoarele alegeri sa alegem tot doi comunisti, sau fie in ultima runda tot doi comunisti.
Mi s-a reprosat de multe ori in cei 15 ani ca filmul meu este si propagandistic. Nu era propagandistic, vroiam sa patrund dincolo de sufletele impietrite ale oamenilor, sa dezvolt constiinta, sa dezvolt simtul responsabilitatii fata de ceea ce s-a intamplat, fata de ignoranta in care am trait. La filmul meu nu le ziceam eu sa aiba lacrimi in film. Oamenii lacrimau pentru ca vorbeau de durerile lor, de suferintele lor, dar filmul meu si-a propus sa destepte acea Romanie adormita. Constat ca vom dormi in continuare si riscam ca peste 4 ani sau cat mai este iar sa ne aflam la runda finala electorala sa alegem intre doi comunisti.
Va multumesc.
