Sarada nord-coreeana
 |
|
Soldat sud-corean patrulind in statia de tren Dorasan, pd calea ferata dintre Seul si Phenian in Paju. (Jung Yeon-Je/AFP/Getty Images)
|
Kim-Jong-Il, cel mai iubit dintre conducatori – un bufon terorist
Nu multe lucruri sunt cunoscute despre Kim Jong Il, conducatorul iubit al Coreei de Nord. Mai toata comunitatea internationala il evita pe cat posibil. In principal il baga in seama sud-coreenii, sperand ca acest lucru il va face mai putin tiranic si mai rational. Rusia si China il cultiva si ele dar relatia este rece – cel putin la suprafata – pentru ca nu isi pot permite sa fie acuzate fatis ca sprijina un asemenea regim. In cazul lor, probabil ca gasesc familiara paranoia lui Kim – Mao si Stalin nu erau mult diferiti. Pe langa ideologia comunista care leaga inca cele trei tari, atat Putin cat si Hu Jintao il folosesc ocazional pe Kim ca pe o marioneta, pentru a-si atinge mai usor scopurile geo-politice.
Putinele can-can-uri care s-au auzit despre Kim Jong Il provin de la reuniuni sud-coreene si din istorii ale diplomatilor acreditati la Phenian.
Se spune ca nasterea lui Kim Jong Il este scufundata in mister. Normal, ar fi cel putin doua variante. Una conform careia s-a nascut in Siberia in 1941, pe vremea cand tatal lui, calaul Kim Ir Sen, se afla la „scolarizare” in U.R.S.S. Conform unei alte variante, romantata si preferata de guvernul nord-coreean, Kim Jong Il s-a nascut in 1942 pe muntele Paektu. Nasterea sa ar fi fost insotita de aparitii ale unor stele cazatoare pe cer si de un curcubeu minunat.
Minunat sau nu, „cel mai intelept dintre coreeni” este acum unul dintre cei mai excentrici dictatori de pe Pamant. Masurand numai 1,60 metri, el poarta pantofi cu talpi extrem de groase pentru a-si ridica prestanta. Din acelasi motiv pare sa poarte frizura Beavis and Butthead – lucru care ii mai ridica statura cu inca 5-6 valorosi centimetri.
Daca Cizmarul din Carpati isi petrecea timpul jucand septica cu Dinca and Comp, Kim Jong Il pare sa fie un mare cinefil – se afirma ca are zeci de mii de filme, in general de la Hollywood si ca se tine la curent folosind antene de satelit. Isi spune deseori „Regizorul” si se pare ca a mers pana acolo incat a ordonat rapirea unui regizor de film sud-coreean si a prietenei sale in 1978.
Cariera sa este pe masura intelepciunii: a terminat Universitatea Kim Ir Sen in 1964 si a fost desemnat succesor al tatalui sau in 1980. Conducator al fortelor speciale nord-coreene in anii ‘80, se banuieste ca ar fi fost implicat in activitati teroriste internationale – inclusiv explozia unui avion sud-coreean in 1986.
Nu a detinut pozitii cheie pana in 1991 cand a fost numit la carma armatei nord-coreene, desi nu-si facuse stagiul militar. Din 1997 este „conducatorul iubit” al Partidului Muncitoresc Coreean.
In mod firesc avansarile sale si faptul ca este astazi „Carmaciul Intelept” al coreenilor a fost incuviintat de iubitii sai prieteni de la Beijing.
Economia ruinata de doctrina comunista
Este stiut, comunismul n-a functionat economic nicaieri, nici macar implementat cu biciul, nici macar daca la carma s-au aflat cei mai inumani dictatori. Dimpotriva, de multe ori „inteleptii” conducatori comunisti aveau propria gandire economica, aberanta in general, care a creat catastrofe economice.
In majoritatea cazurilor dictatorii comunisti au declansat adevarate catastrofe in agricultura. Pentru a combate capitalismul mondial, Mao s-a invrednicit sa puna in aplicare planul sau de industrializare fortata numit „Marele Salt Inainte”. Rezultatul a fost o perioada de 3 ani de dezastre „naturale” (desi conditiile climaterice din perioada respectiva au fost normale) care au dus la moartea prin infometare a unui numar estimat intre 3 si 20 milioane de oameni.
Coreea de Nord nu este o exceptie. Ajutat ani in sir de U.R.S.S. care la randul ei isi tragea seva din “puternicele” economii comuniste ale blocului est-european, Phenianul s-a trezit in aer in 1991 cand sandramaua marxista s-a destramat si chiar Rusia a devenit oficial o economie aflata in pragul falimentului.
S-au incercat tot felul de solutii moarte din start, de pilda cultivarea de porumb pe dealuri terasate (lucru care a inrautatit despaduririle) si utilizarea intensiva a ingrasamintelor – ceea ce a dus la ruinarea calitatii solului.
Lucrurile au evoluat din ce in ce mai dramatic pana cand, in 2001, la o conferinta UNICEF din Beijing, Cho Su Hon, ministru-adjunct de externe nord-corean a uimit cercurile diplomatice afirmand ca intre 1995 si 1998 in Coreea de Nord au murit un sfert de milion de oameni de foame. Expertii afirma insa ca un numar de pana la 3 milioane de oameni – o treime din populatia nord-coreeana - ar fi putut muri de foame. O statistica ONU afirma ca in vara lui 1997 peste 4.7 milioane de oameni erau in primejdie de a muri prin infometare in paradisul comunist.
Normal, de fiecare data, „capitalistii neomenosi” s-au grabit sa acorde o mana de ajutor celor care mureau de foame pe campurile goale ale Coreei de Nord.
Ei bine, la peste 9 ani de la recunoasterea publica a esecului economic, beneficiara a unui ajutor substantial din partea comunitatii internationale si a Statelor Unite in special, cu economia tot la pamant, „oamenii muncii” nord-coreeni par ca au hotarat sa se apuce de construit rachete si bombe nucleare, cu care sa se fereasca de amenintarea capitalista.
Ma rog, „construiesc” este un termen deplasat avand in vedere ca au fost ajutati din plin de colegii lor mai capabili de la Beijing.
Cu cativa ani in urma, George Tenet, directorul pe atunci al CIA, a starnit ingrijorare in Congresul American afirmand ca Phenianul are capacitatea de a lovi cu rachete coasta de vest a Americii si Canadei. Dar de ce s-au scurs atatia ani pana cand sa inceapa santajul cu rachete nucleare?
Balciul testelor nucleare nord-coreene, rezultatul umilirii dragonului rosu
La sfarsitul lunii aprilie 2006 Hu Jintao a vizitat S.U.A. Vizita sa a avut oarecari probleme de imagine inca din faza initiala. Regimul comunist spera ca Washingtonul sa il primeasca pe Jintao cu surle si trambite, organizand o ceremonie de vizita de stat.
Insa comunistii s-au izbit de reticenta administratiei americane care s-a incapatanat sa organizeze numai o vizita de lucru, primind liderul comunist intr-o atmosfera oarecum rece, pe usa din dos.
Ca sa faca lucrurile si mai jenante, in toiul receptiei oficiale Hu Jintao a trebuit sa auda lozinci strigate in chineza si engleza, care-i sifonau imaginea.
Strigatele veneau din partea unei jurnaliste Epoch Times care facea apel la incetarea genocidului comis de regimul comunist chinez impotriva practicantilor Falun Gong si pentru incetarea industriei de recoltare de organe pe viu pusa la cale in China de guvernul de la Beijing.
„Presedinte Bush, fa-l sa inceteze!!!”, „Hu, esti un criminal!” a strigat femeia, iar transmisia in direct a ceremoniei pe ecranele chinezilor a trebuit sa se innegreasca pentru cateva minute, pana cand femeia a fost escortata afara de pe peluza oficiala si pericolul contaminarii ideologice cu libera gandire a disparut.
Pentru a arunca si mai mult paie pe foc, vizita in America de Nord a lui Koizumi, prim-ministrul japonez al vremii, efectuata 2 luni mai tarziu, a fost primita extrem de calduros atat de guvernul conservator nou instalat in Canada, cat si de administratia americana, care i-a organizat o primire cu surle si trambite, daca va puteti imagina.
Jignit probabil si de faptul ca in luna iunie anul curent sub-secretarul de stat american pentru Asia, Chris Hill, aflat in vizita prin regiune, a refuzat o invitatie oficiala la dialog din partea Phenian-ului, Kim Jong Il incearca din rasputeri sa se faca ascultat de Washington. Probabil cu binecuvantarea fratilor mai mari intru crima de la Beijing a regizat propriul sau show si la numai 2 saptamani dupa vizita lui Koizumi a inceput sa ameninte cu teste nucleare in Coreea de Nord.
Vitorul
Viitorul nu e de aur, sau cel putin nu cel imediat. Ignorand avertismentele ONU, la inceputul lunii octombrie Nord-Coreea a declarat ca a efectuat cu succes teste atomice subterane in regiunea Hwaderi, lucru confirmat si de catre detectoarele seismice sud-coreene.
Testele au avut loc la numai o zi dupa sarbatorirea ascensiunii lui Kim Jong Il la putere. Presa comunista a mai afirmat ca Beijingul a fost instiintat cu numai 20 minute inainte de test – pentru a da regimului chinez aparenta decenta a neparticiparii la aceasta decizie. Lucru insa greu de acceptat avand in vedere ca iubitul conducator Kim Jong Il – care intreprinde foarte rar vizite de stat – a fost chemat numai anul acesta de doua ori la Beijing pentru consultari.
Asemenea teste sunt o masura a nepasarii crase, tipica pentru regimurile comuniste
Multa vreme expertii de la Universitatea Takushoku erau convinsi ca Phenianul nu va fi atat de inconstient incat sa conduca teste nucleare subterane in Coreea de Nord, sperand ca Kim Jong Il va prefera sa inchirieze bucati din desertul pakistanez.
Ei afirma ca pentru un test nuclear subteran este necesara o zona desertica cu raza de 50-60 kilometri – asa cum a fost cazul testului efectuat de Pakistan, in cooperare cu Coreea de Nord si probabil China in 1998, sau asemenea celor efectuate de americani in desertul Nevada.
Efectuarea unui astfel de test in Coreea de Nord poate fi catastrofica, pentru ca ar afecta sistemul extrem de abundent de ape subterane al Peninsulei Coreene, putand ruina in scurt timp calitatea apei din Coreea de Sud si deversand materiale radioactive chiar in Marea Japoniei.
Dar in conditiile in care Beijingul incearca tot mai sustinut sa-si afirme rolul de supraputere mondiala si sustine tot mai fatis state teroriste precum Coreea de Nord, Sudanul si Iranul, nu putem sti exact ce ne va aduce viitorul. Probabil ca nu lucruri grozav de bune.
Cat despre pedepsirea reala a Coreei de Nord la ONU nici nu poate fi vorba. China are statut permanent in Consiliul de Securitate si poate bloca orice tentativa de solutionare rationala a astfel de crize – la nevoie impreuna cu Rusia, partenerul sau in Organizatia de Cooperare de la Shanghai. Un bun exemplu in acest sens este cazul Iranului.
Poate ca George Bush ar trebui sa redefineasca axa malefica pe care a trasat-o cu cativa ani in urma. De atunci trupele americane au tot bombardat in desert in Iran sau Afganistan, fara nici un rezultat palpabil in afara de cresterea aversiunii fata de trupele americane si o gaura imensa in bugetul american.
Radacina axei se afla mai intotdeauna la comunistii din Beijing, hraniti din bani americani si scoliti in universitati americane.
