Biblie intemnitata
De la Capul Midia la Aiud
In gara Aiud, intr-o seara de iulie, dupa sarbatoarea Sfantului Ilie, garnitura trenului gornirii spre „unde”, a fost rupta in doua. O parte planificata suprapopularii de aici, cealalta, dupa cum sopteau lacatusii de revizie, era pentru Gherla. Pasagerii fara de bilete de calatorie insotiti de dosare cu insemnul – strict secret – si o Nota de Transfer fusesera colectati din tinutul silnicei terori Canalul Dunare – Marea Neagra. Acest pamant dobrogean, parte de tara, imbibat cu suferinta exilatului Ovidiu avea menirea dictata de sovieto-comunism, sa fie groapa comuna a crimei colective pentru Natiunea Romana.
Plecat de la lagarul Capul Midia, lagar bestializat mai mult decat altele de sadismul comandantului Liviu Borcea, simteam ravasirea celui aruncat in Nicaieri. In relieful mintii staruia proeminenta intamplarii prin care Sergiu Popescu platise dijma rosie: proprii ochi. El nu mai avea sa vada maretele realizari ale democratiei populare. A ramas rob al intunericului uman pentru totdeauna. Altii cu globii oculari bulbucati sau stinsi de foame si teroare erau si ei tinta atentatorilor la lumina. Seara, cand osanditii erau transportati de la cariera in lagar, incepea jocul excortei. Vagoanele de marfa aveau patru ferestruici, cate doua pe fiecare parte, perdelite cu gratii si sarma ghimpata. Fiecare vagon isi avea soldati insotitori care stateau pe platforma cabinei de frana. Drumul de fier serpuia pe malul lacului Tasaul. Cate unul din cei inchisi in spatiul vagonului privea Libertatea. Ostasii banuind si fiind instruiti sa nu permita nici macar evadarea privirii aruncau cu nisip. Ce joc din partea fratelui de sange? Ce rasturnare de instructie in poligonul ideologiei macabre? Toate alcatuirile erau mijloace brutale si de ura pentru distrugere latenta.
In vartejul acestor framantari, elevul care trebuia sa-si sustina un examen si nu pe cel de Bacalaureat, fiindca nu-i era sorocul, era supus examinarii confruntative. Fratii de tarc, de lanturi, de catuse ma priveau cu oarecare suspiciune. Se intrebau si pe buna dreptate: ce cauta cruditatea asta de fiinta intr-un loc major de teroare desavarsita? N-aveam nici o vina ca alaturi de mii si mii de elevi nu ne-a fost dat sa fim intr-o inchisoare de elevi.
Pentru ce ai fost condamnat? De unde vii? Cu cine esti in lot...?
- Pentru organizatie! Am facut manifeste cu continut anticomunist si antisovietic pe care le-am raspandit prin tara!
- Ati aparut si voi ca ciupercile dupa ploaie!
E drept ca incepuse sa rabufneasca duhoarea uciderii de ins si ideal, probata reeducativ la Pitesti si Gherla. Oricum, slujirea si daruirea pentru cauza national-umana nu este apanajul unei varste, unui grup sau a unei generatii. El este un curs istoric firesc al tuturor pus in Sfanta Atolire care inalta Natiunea la Umanitate. Din acest proces launtric a aparut hotararea de a-mi alege pe viitor locuri grele si de pedepse pentru a indeparta suspiciunea si de a nu ma fofila. Unitatea de Productie Aiud (U.P.A., Formatiune Penitenciara) avea locuri de pedeapsa Atelierul de Turnatorie, Forja si Corvada.
Asa ca in ziua de 19 august a anului 1953, dupa expirarea carantinei, primind Titlul de Onoare al Temnitei Aiudene sunt scos din celula nr. 325 de la Sectia I-a si dus la Atelierul de Turnatorie. Foc, apa, pamant si mult grafit plutind in aerul halei. Umbre scheletice trudeau la forjarea diferitelor piese ce trebuiau sa fie turnate din fonta. Mi se parea ca sunt un schit vechi, darapanat, rostogolit din stancarii de munte cu amintiri de ruga.
In 31 august implineam 19 ani. Langa mine lucra la rotite Carol Kovacs condamnat pentru apartenenta iehovista.
- Vrei o Biblie?
- Da!
Petrica Matei, un student medicinist imbatranit in executarea pedepsei a cantat „Cruce alba de mesteacan”. Cati sfinti fara cruce erau chemati de glasul lui duios cu profunda rezonanta de suflet. A doua zi, Carol imi aduce Cartile. Vechiul Testament era de format mare. Cel Nou mai mic. Poti sa le pastrezi.
In noaptea de 7 spre 8 noiembrie a izbucnit un incendiu, in fabrica. Incendiatorul – Administratia – l-a acuzat pe detinutul Nicolae Chitimia ca a dat foc regimului productiv din ura si atitudine reactionara. Consecinta acestei manipulari specifice a fost inchiderea fabricii. Toti vargatii lucratori au fost trecuti in regim sever, la Celular. Tot pe atunci, prin inspectii repetate venite de „sus” a aparut colonelul Stefan Coler. Calificat in razboiul civil din Spania, un membru marcant al Cominternului s-a pus pe reorganizare. A inceput prin punerea jaluzelelor celularului nascut in anul 1912. Perchezitiile se faceau bisaptamanal si numai noaptea. Schimbari repetate din celule si inlocuirea componentei. Simteam, unanim ca, capitanul Mihai Dorobantu, de profesie sofer si betiv va fi inlocuit de la comanda inchisorii. Incepea epoca lui Coler, epoca de sporita constrangere si care s-a decorat pe sine in numele Partidului cu impuscarea lui Popa Ioan Teius.
Ajuns prin permutari in celula 193 care se gasea pe – Lunga de Nord – priveam la ceilalti frati de suferinta. Toader Colt, padurar din comuna Paltin – Vrancea, Ion Spulber, razes, stranepot de-al Vrancioaiei din asezarea Spulber, Straulea, Stelian Popa de nastere din comuna Danet de Dolj, fost Secretar de Stat, eu si... Nu era corect sa nu le spun ca impreuna cu mine este si Noul Testament. In trairea carcerala de celula trebuia sa te deschizi fata de ceilalti, mal ales ca descoperirea delictului criminal putea avea urmari din cele mai fatale. Trebuia sa le cer acceptul.
Nenea Stelica, licentiat al Academiei Comerciale si Facultatii de Drept a inceput pledoaria:
- Copile, de ca sa risti o astfel de pastrare. Sti ca poti fii pus in lanturi si bagat la carcera? De ancheta nu mai vorbesc! De bataie la fel! Cum te implici intr-o perspectiva atat de sumbra?...
- Am doar un an in ale puscariei! Ma simt jefuit pana in adancul „eului” de toate, ca de altfel toti pe care i-am cunoscut! Nu pot sa accept numitorul comun impus. Mama m-a crescut in credinta si munca! Cat ma gandesc cat s-a zbatut in refugiu sa ne creasca, sa ne vegheze cu daruirea dragostei ca noi cei doi copii sa fim o rodire de om! Aici nu poti sa ingrijesti un pom! Nu pot sa ud o floare sau sa dezmierd un caine! De ce sa fiu o constiinta ascunsa, fara infaptuire? De fapt fiecare poarta ceva interzis! Deposedati de o parte din carnea trupului, comprimati pana si in memorie cautati sa va refaceti sensul utilitatii fizice prin acul pitit, printr-un ciob de sticla, prin ata ce-ati destramat-o din bucati de camase rapuse de anii penitenti si de cate altele! Am ales sa-L ocrotesc si sa-L veghez pe acest Nou Testament intemnitat si va rog sa-l primiti alaturi!...
Gerarul anului 1954. Hain si blestemat, facea sa inghete pana si maduva din zidurile temnitei, pe furis, ziua sau noaptea, dupa dorinta fiecaruia, ciuguleam din Carte Painea si Vinul...
Visul
Era frig. Frig. Frig adevarat din Frigul adevarat al Nefiintei. Picioarele cuprinse de flacarile degeraturilor ardeau intr-o durere oarba si chinuitoare. Sticla de jos a ochiului de la fereastra era sparta. Gratiile si jaluzelele nu se opuneau gerului. Dimpotriva, prin complicitate il pofteau inauntru facandu-l supliciul nocturn.
Pe patul cazon de sub mine imbacsit de mirosul oamenilor mucegaiti ce-l perindasera, dormea Straulea. Din cand in cand se rasucea greoi, suspinand adanc. Intoarcerea era insotita de un scancet subtire pornit din protezele membrelor inferioare. Destinul nu-i harazise sa fie scurtat cu un cap ci cu amputarea mergatoarelor. Se tragea din renumita asezare de oieri Vaideeni – Valcea. Fiind ferm in ale traditiei, potrivnic comunismului rusesc si inrobirii tarii a ajuns sa traga la galera osandei.
Lumina becului electric saracita de Wati, se lasa strecurata de sticle metalica despartitoare desenand contururi haotice pe tavanul celulei.
Stingerea sunase de mult...
Deodata... din departarea departarilor apare un punct de taina stralucitor care coborand inunda nedimensiunea oprindu-se dominat asupra mea. Era chipul iconar al mamei. O blandete de dragoste miruitoare, inramata de un par alb prelins din plansul Luminii. O infiorare profunda ma pitocea cu aripi de vazduh pregatind linistea transfigurarii. Totul parea aproape si pretutindeni. Mama privindu-ma daruit a rostit: Ai grija! Fara sa mai staruie, s-a lasat sorbita de imensitate, lasand loc Cartii, care deschisa radia o Pace desavarsita. Traiam o contopire inaltatoare. Cand... de aievea se napusteste o bezna apasatoare, vicleana ca un duh al nimicirii cuprinde biblia si spatiul. Prin tavalugirea ei ma rostogoleam tipand: de ce? de ceeeee... sa fiu talharit de adevar si viata? Eram sleit, dar ramas in vrere. Cand printr-o prefacere care parca insemna inceputul, intunecimea se retrage, iar biblia reapare in toata splendoarea triumfului. Jefuit de libertate, ma simteam fagaduit Libertatii. M-am strans din nou in mine spre trezire din somnul osanditului...
In auz clopotea rostirea prevestitoare a mamei: Ai grija!
Dimineata povestesc celorlalti visul. Este un vis profetic isi da cu parerea Toader. Simteam ca voi trece printr-o incercare.
Dupa cateva zile, intr-o noapte bubuie zavorul usii. Usa se da in laturi. O voce ne trimite porunca soptit. Faceti-va bagajul si iesiti afara! Pe pasarela ne asteptau mai multi gardieni ca sa ne ia la puricat. Va dezbracati complet insiruindu-va in dreapta si stanga celulei punand lucrurile la doi metri de voi! Eu m-am plasat spre WC. Intr-un moment de neatentie, prin salturi bag Biblia sub ladita destinata gunoiului. Dupa perchezitie suntem introdusi in aceeasi celula.
- Unde-i Cartea?
- Nestiind ca vom fi lasati tot in celula asta am scos-o din saltea, ducand-o cu mine. Am reusit s-o introduc sub lada de gunoi! La program am sa incerc recuperarea, daca nu va fi luata de altii!
- Iesiti cu tinetele!
Iau putinica pe al carei capac pun niste gunoi. Dupa golire vin la ladita rasturnand maturatura, scot saculetul si-l tin ascuns sub capac. Intru in celula si vreau sa inchid usa.
- Maaa!
Capacul si saculetul fiind dupa usa inauntru imping sa se inchida. Gardianul care nu era inca intru-totul dezumanizat si avea o compasiune pentru mine revine iar.
- Ma! Ce-ai luat de la gunoi?
Nu aveam de ce sa-l incit. Simteam ca in el se da o lupta.
- Asta!, aratandu-i saculetul.
- De ce? Crezi ca randul viitor ai sa scapi?...
Coborarea in pamant
Prin februarie sunt scos impreuna cu altii la Turnatorie pentru terminarea unor comenzi. Ni s-au dat doua randuri de haine. Unul pentru casa si altul pentru truda. Intrarea in fabrica se facea printr-un coridor care la fiecare capat avea cate un vestiar. In primul te dezbracai din tinuta de celular si gol pusca treceai printr-o severa scotocire, in celalalt. Casca gura, ridica..., apleaca-te, desfa b...! Intr-un schimb de noapte epuizat fizic scap platoul de modelare, la intoarcere pe fluierul piciorului stang. Siroirea unei doine de sange. Din alta accidentare pastrez o fesa cu urme de folosire. Imi leg rana cu ajutorul lui Mitica Vrabie. La trecerea prin tunelul primenirii gardianul cere sa desfac bandajul. Dupa cateva desfasurari apare mustirea sangelui. Lasa-l ma! Da-i drumul in pas alergator! Alerg sontac cu capatul desfacut al fesei in mana.
La inceputul lunii martie, incep sa fiu cuprins de o presimtire. Banuiam ca dincolo de ziduri incepe primavara. Biblia inmugurea in sufletul celor care o primeau spre citire in spatiul fara de anotimpuri. Ma simteam proprietar. Despartirea de Ea era de neconceput. Cu toata fiinta traiam o plecare curand dar nu acasa. Ce sa fac? Si atunci fara sa-mi pot explica s-a nascut indemnul.
Desi rana de la picior se vindecase, racai crusta pentru a provoca o usoara sangerare. Infasor rana cu acelasi tifon. In vestiarul fabricii ma dezbrac mai greoi cautand sa ma vada gardianul. Apoi, sontac, sontac, cu au! cu vai!... ma prezint vrand sa-mi desfac legatura.
- Ce ma prostanacule, iar ai patit-o! Lasa dracului nu mai incurca trecerea! Du-te odata sa nu te mai vad!
Repet cateva zile cu profesionalism de puscarias scenariul alcatuit.
Intr-o dimineata iau Biblia si-o pun pe piciorul ranit ca o aparatoare infasurand-o cu carpe si fese. Din Celular plec ceva mai tarziu ca sa se aglomereze strunga. Stapan pe mine, sontac, sontac... auuuu... si vaiii... trec comoara dincolo. Dintr-un sac de hartie in care era grafit, rup o bucata pe care scriu cateva ganduri, semnand – Teofil. La baza fundatiei ventilatorului din hala sap si ingrop Cuvantul.
Inainte de Sarbatoarea Floriilor sunt transferat la mina de plumb Valea Nistrului.
Reintoarcerea
Dupa doi ani si ceva ajung din nou la Aiud. Era in vara anului 1956. Munca in fabrica era organizata dupa alte criterii. Se simtea o oarecare destindere. Sperante si dor de libertate. Unii credeau ca vom fi lasati la vatra, altii socotiti mai pesimisti adulmecau curand dezlantuiri de teroare. Avand calificarea de turnator de fonta neatestata scriptic ajung la vechiul loc de munca. Lasand sa treaca cateva zile pentru a cunoaste vecinatatea de om apropiata, purced la dezgroparea Bibliei. Era cum o pusesem. Bucuria revederii prin valente de maini strecura marea infiorare. Nu am simtit nici un repros c-am parasit-o o vreme in tainuirea lutului.
In sopronul de alta data devenit baraca-dormitor, inmatriculat cu nr. 5 intr-un colt sub scandura podelei, ii fac un asezamant. Scandurica pusa capac era usoara, nu grea ca o lespede de mormant. Locul il stiau mai multi. Cand ne aflam in schimburi diferite, fie Popa Savu sau Nicanor Chelsoi, uneori profesorul Gheorghe Valcea ma intrebau daca „este acasa”. Nicanor imi prevestea ca o sa ajung la Zarca. Am ajuns, dar nu pentru Biblie.
Intr-o zi de duminica fiind mai patruns de chemare, scot cartea, ma lungesc pe pat si incep sa citesc. „La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu...” Simt ca cineva se uita la mine. Intorc capul si vad un detinut. Cartea o pusesem pe piept. Ce citesti? Din Biblie! Stii ca nu-i voie? Da! Ma cunosti cine sunt! Da! Esti Stefan Moravski din Dorohoi, participant la reeducarea sadica din Pitesti! Nu ti-e teama ca te voi turna ofiterului politic? Nu! Stefan care a omorat cu bata, cu tot ce a putut si a avut la indemana, Stefan care nu s-a lasat sa fie omorat cu pietre pentru vedea n-a turnat!
Si asa du-te vino, alta inchisoare in toamna de gratie a anului 1957, prin octombrie parca, suntem impachetati ticsit in doua feroviare si dusi la Gherla. De data asta nu ma mai despart de Biblie. O iau cu mine.
Pe apa Somesului Mic
Gherla. Casa galbena in gara. Frontispiciul Celularului marcat cu anul inaltarii - 1859. Nu puteam sa ma plang ca nu am ocazia sa invat geografia tarii sau istoria noastra. Etajul al II-lea, camera 54. Fereastra, o pata de ceata. Oblon sanatos, nu gluma. Printr-o crapatura riscand vedeam cimitirul si dealul cu poteca ce ducea la Manastirea de la Necula – izvorul icoanelor pe sticla. Virgil Bacila cand se apropia de salteaua patului in care dormeam cu inca un condamnat tremura. El trecuse prin reeducare in anul 1951-1952.
In Noaptea Invierii, din primavara anului 1958, am cantat mai multe camere alternativ ”Cristos a inviat!”, vocea baritonului Posmoseanu spargea linistea de moarte a temnitei si chema lumea. Ce mai alergau paznicii „uraciunii pustiirii”...
In 14 iunie a aceluiasi an, incepea razvratirea detinutilor. Era un protest al celor ajunsi in pragul disperarii. Mancarea, morcovi murati imputiti. Lipsa de aer in celule. Casa Galbena cu cele trei corpuri avea peste 10 000 de detinuti. Pana si morga era neincapatoare. Obloane aruncate de la ferestre. Mancare refuzata. ..
Replica Administratiei sub conducerea lui Petrache Goiciu, desigur aprobat de superiori care n-au propus ci au dispus, a ajuns pana la uciderea fatisa cand s-a tras prin vizeta in masa compacta de opresati.
Dupa cateva zile cand dezlantuirea iadului crescuse infiorator, se deschide usa iar gardianul, dupa ce ma identifica, imi spune: fa-ti bagajul! Cu zeghea pe cap sunt tarat inspre... Dupa un drum scurt, cand la stanga, cand la dreapta sunt impins in Castelul Noja Sandor, un fel de Turn al Gherlei care nu se inalta pe verticala celesta precum cel de la Londra, ci statea tolanit pe malul unui curs de apa, ca un balaur de stepa (...) Sunt adusi si altii cu acelasi tipic si ceremonie. Nu tu pat, nu tu saltea. O podea de culoare galbuie invechita de suferinta. Putina cu capac pentru apa. Intr-un colt un fel de cos care avea o usita de lemn. Acolo se gasea tineta de murdarie. Incepem prezentarile de rigoare. Prima mea grija a fost sa gasesc un loc: ascunzatoare. In interiorul hornului pipaind cu mana cat mai sus dau de niste firide. Biblia era asigurata.
Timpul ni-l petreceam cu diverse discutii. O buna parte din ele aveau temeiul biblic crestin. Dureroase si salivate deveneau cele referitoare la inmultirea painilor si satiul pestilor in nebunia foamei ce ne stapanea de ani si ani. Incercam sa intelegem daca toleranta, iertarea nu desfiinteaza Legea. Lui Niki Tarnoviceanu, profesor de Drept penal, fiul eminentului jurist Tarnoviceanu de la Facultatea din Iasi, ii placeau cel mai mult Epistolele lui Pavel. Berti Hoffmann se infiora la Predica de pe munte. Toti recoltam taria si echilibrul din Incarcerata.
Dumnezeu era cu noi, iar oamenii de dincolo de usa, intr-o dezlantuire besmetica, impotriva. Simfonia Urletelor devenea Oda Bucuriei daca tu erai un scapat al zilei sau noptii de teroarea terorii. In celula vecina era Ionica Baurceanu. Intr-o seara cere sa-i trimit Biblia ca innebuneste. Stia din Aiud de Noul Testament precum si faptul ca pe cel Vechi il abandonasem. Este pacatul pe care l-am facut savarsind dezgemanarea impusa de restriste. Ii fagaduiesc ca am sa-i trimit.
Intre scandurile de la podea se aflau niste sipci de completare. Una putea fi desprinsa pe o lungime mai mare de un metru. Desfac tiparitura in doua, usurand sarcina. O leg pe capatul sipcii cu ata. Semnal de expediere. Pe langa partea de sus a oblonului intind sipca ajutat si de lungimea bratului si i-o destinez. Dupa cateva zile imi cere si partea a doua. Ma supun doleantei si i-o trimit.
In acest spatiu carceral devenisem un homo penitenciarus al Cuvantului si Gandirii Oprimate.
Crescand masurile represive prin batai excesive conduse de Istrate si Mihalcea, toti erau stapaniti de o stare de frica indusa. Ionica imi comunica ca-mi trimite Cartea.
Intind sipca. Gata. Trag. Cand nenorocire. Se rupe. Capatul de care era legat Cuvantul scris cade in zona, eu ramanand cu bucata goala in mana. Ionica imprudent sau poate timorat le legase pe amandoua.
In celula se asterne tacerea mortii. Dupa ce-mi revin le spun colegilor:
- Bat la usa si le spun ca este a mea!
Niki care facea parte din lumea inteleptilor inchisorilor noastre se opune.
- Trebuie sa asteptam si sa chibzuim bine!
Ma intrebam: De ce oare mama nu m-a prevestit? De fapt ea trebuia sa fie libera. Acum poate nu-i este ingaduit sa vina pe cale de vis cum fusese atunci cand eram la Aiud si dansa la Miglea.
Se hotaraste sa astept pana dimineata. Solidaritatea lor riscanta era o protectie, fiindca nu eram inca refacut dupa o macinare a echipei de batausi.
Dimineata Niki ne povesteste:
- Stiti, eu nu am fost un bisericos in viata! Am crezut si cred intr-o Forta Suprema. O forta a Binelui si Adevarului! Dar asta noapte am avut un vis cum n-am avut in viata mea! Mi-a aparut chipul Maicii Domnului stralucind... Cred ca vom scapa! Nu raporta!
- Ma, uite o carte! Ceva de Dumnezeu! Trebuie sa fie ceva popi aici!
- Arunc-o tovarase in Somes!
Oare Mileniul trei va fi tot un mileniu al Cuvantului si Adevarului?...
Sursa: revista de memorie politica anticomunista MEMENTO din iulie 2000
