"Zile Fierbinti" - de Ion Prelipcean si Nicolae Tiron (Partea a IV-a)
 |
|
Revolutia din Decembrie 1989 pe strazile Radautiului.
|
Dorim sa informam cititorii care urmaresc aceasta lectura, ca unul din autorii acestei carti, respectiv dl.profesor Ion Prelipcean, a fost de curand actionat in instanta de unul dintre personajele "episodului" numit "Revolutia din 1989 la Radauti" si ale carui fapte au fost prezentate in cartea "Zile Fierbinti".
Adevarul supara pe multi, asa incat, conform declaratiilor domnului profesor, respectivul personaj -inarmat cu mai multi avocati - incearca sa extorcheze bani de la dl.Prelipcean. Speram sa putem reveni cat mai curand cu mai multe amanunte legate de procesul intentat dlui Prelipcean, de catre unul din cei care nu sunt multumiti de dezvaluirea faptelor lor din timpul Revolutiei din 1989. (nota redactiei)
(...continuare)
....
9. Ordinul ultimului primar comunist
In aceste perspective prapastioase ultimul primar comunist al orasului Radauti, ,,tovarasul Campeanu’’, cu cateva zile inainte de revolutie, a primit armament, cum au primit si alti activisti de partid din tara si a dat ordin militianului care sta de paza la intrare in primarie – ca daca vor veni revolutionari, el militianul, sa traga in ei.
Atunci militianul scoate pistolul de la sold si il pune pe masa primarului zicandu-i: - Trage tu!
10. Un caz punctual
Simota Gheorghe, maistru electro-mecanic la Cooperativa ,,Munca Invalizilor’’: "Revolutia m-a scapat de la moarte"
"Eram considerat la intreprindere ca fiind un om de nadejde, cu rezultate bune in munca, de aceea am fost numit propagandist la cercul de invatamant ideologic la intreprindere, ca om de incredere al partidului si cu o pregatire politica mai buna decat a altora.
Apoi am fost recomandat la cursurile de partid ,,Stefan Gheorghiu’’ care se tineau la Radauti, de catre prof. Colban Gheorghe si eram in anul III.
Eram si comandantul Garzilor Patriotice din intreprindere si Comandantul Centrului de pregatire militara, magazioner cu echipamentul militar.Aveam liceul terminat si o scoala tehnica. Eram mecanic-electrician pe unitate, activand la Cooperativa ,,Munca Invalizilor’’ din Radauti.
La cooperativa noastra era presedinta Bezuscu Domnica, iar secretar B.O.B. Cramarciuc Domnica. Ele conduceau unitatea.
Aceste femei instituisera in unitate un regim dictatorial dupa calapodul nebunului de la Bucuresti, confundand oamenii muncii de la noi cu utilajele, nu cu fiinte umane. Acesta nu mai corespunde, afara, la vechituri, la rebuturi, altul!
Se adresau oamenilor cu dispret, ii amenintau mereu pentru orice nimic, ii batjocoreau si isi permiteau abuzuri fel de fel la adresa subordonatilor, calcand pe sufletele acestora ca pe pietre, cu nesimtire si cu nepasare. Eram toti obiecte neinsufletite in ochii lor rai si vorba lor inciudata ne urmarea in fiecare zi la locul de munca.
Pana o data cand n-am mai putut rabda si intr-o sedinta de partid am luat apararea oamenilor, ceea ce mi-a atras ura acestor cucoane care numai exemplu de bun simt nu erau pentru noi, fiind exemple negative de cum nu trebuie sa fie un conducator de intreprindere, de cum nu trebuie sa te comporti cu oamenii.
Le-am spus intr-o sedinta ca "nu poti trece peste limita sufleteasca, peste partea umana a omului si ca nu este permis a intra cu picioarele in sufletul acestuia. Ca nici intr-un material de partid nu scria asa ceva. Sufletul omului e liber. Nu poti sa-l subjugi. Nu esti tu stapan peste el si nu-ti apartine. Ca lucrez la tine, iti dau forta mea de munca si inteligenta mea in meseria pe care o practic, dar sufletul este al meu. Imi apartine. Nimeni nu-mi porunceste sa-mi vand sufletul"!
Nu le-a placut spiritul meu de independenta. Au vrut sa ma dea afara, de aceea mi-au facut viata un calvar.
Pentru inceput au adus de prin oras oameni care sa participe la un concurs impotriva mea pe linie profesionala pentru a ma inlocui si sa scape de mine. Contracandidatii erau fosti colegi sau subalterni de ai mei. Eu eram autorizat gr. I, semnand pe unitate extinderile pe linie energetica, iar ceilalti nu aveau nici experienta si nici cunostintele mele, de aceea toti cei adusi au refuzat sa mai dea examen. Unii aveau doar liceul, altii, doar scoli profesionale. Au vazut ca nu pot astfel scapa de mine, mi-au pregatit capcane, mi-au intins curse, mi-au provocat tensiuni, inscenat provocari cu miile si acuzatii si lovituri lase pe la spate.
Toata gama ticalosului. Umbla pe drum cu fiola in buzunar sa ma prinda beat la masina.
Eu eram foarte bun, eram vechi, lumea ma iubea, stiam meserie ca nimeni altul, ajutam pe oameni la nevoie, le eram apropiat, puneam suflet in tot ce faceam.
Vorba lui Shakespeare: ,,Pestele se prinde cu undita si omul cu vorba’’, nu cu maciuca sau cu lantul, cum incercau ele. Aceste apucaturi ale lor nu au nimic comun cu doctrina umana. Voiam o societate mai buna, mai omeneasca si nimic mai mult. Visam si eu ca si Voltaire care spunea:
,,Candva totul va fi bine, iata speranta! Acum totul e bine. Iata iluzia’’! La noi insa, totul era altfel de cum trebuie. Totul era pe dos!
Cele doua Domnici aveau apucaturi de comisari militari sovietici, si pluteau in aer, fiind rupte de realitate. Erau un fel de zeite ale raului, precum gorgoniile sau scorpiile din mitologia greco-romana ce urmareau distrugerea celorlalti si incalcau in picioare demnitatea umana. Nu le mai interesa productia, omenia, bunul simt. Ele voiau doar sa scape de mine deoarece eram un posibil contracandidat in viitor la conducerea intreprinderii in locul lor.
Dupa absolvirea celor 4 ani la Radauti, urma sa mai fac un an sau 4 ani la Iasi unde as fi intrat direct in anul II. Dar pentru aceasta eu trebuia sa nu fi ridicat capul, sa nu fi avut personalitate, sa nu fi avut pretentia sa fiu tratat demn, sa ma subordonez in totalitate satrapilor comunisti, fara sa fi fost de partea oamenilor, ceea ce eu nu puteam.
Alcatuirea mea sufleteasca era alta. Eu ma ridicasem prin meritul meu personal, nu prin proptele si pile si interventii, de acea eu pretuiam munca oamenilor, aveam pretentie la respect, la libertatea individuala a fiecaruia in parte, lucruri minore intr-o societate normala, umana.
Nu-i poti dicta unui om cand sa doarma, cand sa manance, cu cine sa vorbeasca si ce text sa pronunte. Dar era o lozinca. „Sa nu vorbesti! Daca vorbesti, sa nu scrii, daca scrii, sa nu semnezi”! dar incultura si indolenta activistilor de partid, obraznicia lor nu avea margini. Cand pui sus pe un josnic.
"Cand e dragoste putina, lesne a-i gasi pricina", spunea un proverb romanesc. Cum ma vanau mereu cele doua vanatorese de oameni, au gasit prilejul de manifestare si aplicare a planului lor diabolic la o sedinta de partid, cand eu am luat apararea unui muncitor, Puiu Mihai, caruia presedinta unitatii i se adresa cu dispret si desconsideratie ca o tata care-si batjocoreste vecina. Era o femeie fara pregatire si se comporta grosolan. Era croitoreasa de meserie. Facuse liceul la seral dar nu avea calitatea de conducator, de manager. Si-i zice omului. ”Uitati-va la acest Puiu! Ridica-te in picioare”! dar tonul era de dispret rar intalnit, si in aceeasi atitudine il batjocoreste fel si chip pe om, facandu-l carpa de sters podele. Atunci eu ma ridic si ii iau apararea celui oropsit, cazut pe mana oamenilor fara mila, reprosandu-i. ”Cum va permiteti sa va adresati astfel unui om cand ideologia partidului spune sa ne adresam cu ”tovarasul”, ”tovarasul muncitor”, ”tovarasul Puiu”.
Aceasta afronda nu au putut-o admite cele doua conducatoare peste armata lor de slugi si supusi. Atunci au tacut, dar au trecut la represiune sub toate formele asupra mea, povazandu-ma cu acuzatii murdare si punandu-ma in situatii delicate ca eu sa gresesc intr-un fel sau altul. Adunand atat de mult venin in mine, imi era sufletul otravit ca de serpoaice si intr-o sedinta de partid le-am respins provocarea, spunandu-le in fata tot ce trebuia, parasind sedinta si intorcandu-le spatele, am iesit trantind usa dupa mine.
Gestul impardonabil pentru un organ politic trebuia pedepsit ca sa fie invatatura pentru ceilalti si sa se teama pentru a nu se revolta si ei. Daca nu e omenie, trebuie frica, daca nici acesta nu ajunge, trebuie teroare, dupa principiul comunist: "Daca nu stii, iti aratam, daca nu poti te ajutam, daca nu vrei, te obligam"! si cu voie sau fara voie, tot faci tu ceea ce-ti poruncim noi!
Cele doua femei cu inima de caine mi-au intocmit un dosar politic cu fel de fel de acuzatii, cum nici in visele mele mai negre nu le poti imagina, ci doar in cosmarurile oamenilor bolnavi de nervi se pot intalni.
Extremisti cu probleme psihice. Dosar beton armat, realizat, probabil, cu ajutorul securistului din unitate, conceput si intocmit de cele doua, contrasemnat de Timofeev Victoria de la primarie, inclusiv si de Frunza, care era primar atunci.
Dupa aceasta am fost exmatriculat de la cursurile politice unde profesorul Gheorghe Colban m-a invitat la birou si mi-a comunicat ce perspectiva ma astepta, dupa excluderea de la cursuri.
Darea afara din partid, iar restul intuiam eu. Alungarea din servici, condamnarea la inchisoare! Cele trei femei fara suflet si fara obraz, facuse din viata mea o inchisoare si acum, ca niste gardieni de puscarie, urmau sa ma incarcereze, dandu-ma pe mana calailor sa ma bata, sa ma chinuie, sa ma omoare. Fiinte diavolesti. Regizasera spectacolul grotesc pana la final, urmarind cu sadism lichidarea mea fizica, dupa ce ma terorizase moral.
Au programat politrucele prima sedinta de partid pe unitate la 25 Noiembrie 1989 cand colegi de lucru de ai mei primisera fluturasi cu un text pe care ele il scrisesera si il obligau pe bietul om sa-l citeasca sau sa-l invete si sa-l spuna la sedinta impotriva mea. Astfel diferiti ”oameni ai muncii” cu ”inalta constiinta muncitoreasca” – cum se spunea la comunisti in limbajul lor de lemn, urmau sa ma critice, prezentandu-ma ca pe reactionar anticomunist, element periculos, ce trebuie exclus din colectiv ca factor nociv, dar si din P.C.R. unde puteau ramane numai cei cu suflete angelice vandute iadului!
Sedinta s-a amanat. Nu am stiut atunci din ce cauza. Nici nu a mai fost reprogramata vreodata. Ziua cand trebuia sa mi se puna streangul de gat si sa mi se taie capul nu a mai venit. Ziua executiei avea sa vina pentru ele peste o luna de zile. „Cine sapa groapa altuia, cade singur in ea”! si cat de usor le-ar fi venit sa fie oameni, sa te poti intalni cu omul si sa-i poti da buna ziua!
Dar atunci de unde sa stii ce-ti aduce ziua de maine? Parintii mei plangeau. Oamenii vorbeau. Colegii susoteau tematori, fricosi. Viitorul meu era morbid. Tata era disperat.
Un var de-al tatei, Martinescu, fusese condamnat politic de catre comunisti, tinut la inchisoarea Jilava in celula, pe beton, culcat pe spate in pielea goala, legat de maini si de picioare cu lanturile in patru directii, iar pe sub placa de beton trecea apa Jilavei. Astfel tortionarii comunisti i-au ars maduva spinarii si l-au trimis acasa in scaun cu rotile, infirm, la Radauti. Dus la doctorul Weich, acesta a spus ca este al doilea caz de acest fel ajuns la el in ultimul timp si ca nu poate interveni nici intr-un fel, deoarece in vremea respectiva medicina nu poate inlocui maduva spinarii care la el era facuta apa datorita tratamentului criminal la care fusese supus cu scopul de a-l ucide incet, cu sadism.
Celulele nu se mai puteau tine omogen in structura si devenise gelatina, apa. Mucenicii comunisti inventasera torturi eficiente impotriva dizidentilor. Nemaiputand suportand ideea ca nu va mai putea fi recuperat fizic vreodata, in timp ce mental era sanatos, a hotarat sa-si ia viata si a facut-o in scaunul lui de infirm din care nu s-a mai ridicat niciodata. Sarmanul meu unchi, victima a terorii comuniste. Si eu urmam pe acelasi drum cu al lui, impartasind aceeasi soarta!
In aceste perspective lipsite de sansa, cand in fata mea se deschidea o prapastie neagra fara fund, tata mi-a zis sa merg sa ma rog sa ma ierte, sa fac ceva sa scap. Interventii pe la judet, peste tot la cei mai mari. Nimic. Ce a hotarat B.O.B. asa ramane. Batuta in cuie. Trei femei ma rastigneau si sefii lor nu puteau face nimic! Erau neputinciosi sa ma salveze! Dar daca ma propuneau sa fiu primar, cei de la judet trebuiau sa ma instaleze la primarie? Hai, sa fim seriosi!
Trei femei caralei din zodia holocaustului rosu: Timofeev Victoria, Cramarciuc Domnica, Bezuscu Domnica m-au condamnat la moarte! Executia mea nu a venit pentru ca a venit Revolutia romana. Dumnezeu s-a indurat de mine si de poporul roman. Am avut norocul pe care un om il are o singura data in viata, iar multi altii nu l-au avut niciodata macar!
Au fost victime, martiri, jertfe de sange oferite molohului rosu. Eu am trait momentul vietii mele.
Mai e nevoie de vreo concluzie? Una ar fi aceasta: prostia si rautatea fac dintr-un om bun – om rau, il taxeaza drept dusman si se urmareste distrugerea lui fizica! Cand omul nici nu se gandea sa se puna de-a curmezisul drumului cuiva, ci doar voia ca oamenii sa fie tratati ca oameni!
Dupa revolutie ni se propovaduieste ca sistemul a fost de vina si nu indivizii, de parca sistemul nu era compus din oameni, fie ei oameni dezumanizati fata de care ni se cere sa dam dovezi de intelegere, iertare si uitare.
Noi nu condamnam, ci doar consemnam sa se stie si sa ne pretuiasca lumea dupa faptele si meritele noastre atat timp cat vom trai, dar si dupa aceea, ca pe o lectie de istorie, de viata. Nu vrem niciodata sa se ajunga la situatia in care sa se potriveasca vechea vorba romaneasca, plina de intelepciune a poporului nostru: ,,Bine-a fost si rau era; rau e-acum si-i bine-asa’’!
11. Mostenirea comunistilor
Cand eram elev ni se vorbea despre oranduirile sociale sclavagiste, medievala, capitalista, socialista…. Am intrebat atunci:
- Dar dupa oranduirea socialista, ce oranduire va mai fi? Va decadea si ea ca toate celelalte si se va descompune?
- Nu – veni raspunsul profesoarei -. Dupa oranduirea socialista va veni oranduirea comunista. Din socialism la comunism se ajunge prin progres.
Era prin anii ’60 si eram elev de scoala generala, nu stiam eu prea multe. Dar aveam sa aflu mai tarziu, dupa revolutie, ca prin anii ’40 – ’50 Valter Roman, tatal lui Petre Roman spusese ca ,,dupa noi, venim tot noi’’, adica de comunistii acestia nu mai scapi niciodata. Erau optimisti dupa razboi. Vazand ca treburile merg prost, mai tarziu si-au mai schimbat gandurile.
La cursurile de partid din anii ’80 li se spunea viitorilor activisti de partid urmatoarele:
- Daca va fi vreodata ca sistemul socialist sa cada, voi trebuie sa luptati pe toate caile sa sabotati noua conducere care va fi, sa incalcati legile, sa provocati nedreptati, neintelegeri intre oameni, sa se iste dusmanie, ura, certuri, ca lumea sa ne regrete pe noi, sa le para rau ca nu mai suntem noi la guvernare si sa vrea sa se reinstaureze iar socialismul, cea mai buna, mai umana si mai progresista oranduire sociala de pe pamant. Sa-i faceti pe oameni sa se sature de schimbari si alte guvernari, sa planga dupa comunism. Voi va cunoasteti voi intre voi. Sa va ajutati. Ramaneti in posturi, eludati legile, incalcati-le. Sefii vostri sunt tot de-ai nostri. Cei din conducere nu vor avea de unde scoate alti oameni sa va schimbe, sa va controleze, sa va dea afara, sa va pedepseasca. Altii vor fi la putere dar tara va fi administrata tot de voi. Sunteti multi, sunteti puternici. Activisti de partid sunt peste tot, ofiteri de securitate sub acoperire. Ei sunt oamenii nostri din umbra care va vor asigura pasii, va vor sprijini la greu.
Sa faceti o tara neguvernabila! Sa produceti nemultumiri in sindicat unde tot voi sa ramaneti lideri, sa intrati in partidele politice nou infiintate unde sa produceti dezbinari si rupturi ca sa le faramitati si dizolvati. Sa-i mintiti si inselati pe adversarii vostri politici iar voi sa va protejati si menajati chiar cand sunteti prinsi cu fapte ilegale. Voi trebuie sa supravietuiti macar una sau doua generatii pana veti iesi cu totii la pensie. Voi sa promulgati legi care pe voi sa va protejeze, sa intrati in noile guverne, in Parlament, sa aveti parghii de decizie, sa va favorizati reciproc.
Si tot din acestea….. care au fost marturisite lui Ghita a Pachitei de catre un vechi activist de partid, acum pensionar si mirat de cum este aplicat in anii 2000 acest plan diabolic, cum este pastrata si aplicata, ascultata si infaptuita aceasta mostenire comunista: sa moara tara daca nu mai sunt ei sus-pusi!.
Asa se explica faptul ca eu personal reclamam furturi si acte ilegale savarsite de catre unii fosti comunisti in functii de conducere dupa revolutie iar ofiteri de politie din Radauti ma ironizau si strigau la mine de ce ii deranjez cu reclamatii, ofiteri de politie de la Suceava spuneau ca in toata tara se fura masiv si intocmeau dosare superficiale, procurori de la procuratura din Radauti dadeau neurmarirea penala, absolvind de orice acuzatie pe impricinati, inalti functionari de la Consiliul Judetean Suceava nu voiau sa faca recuperarea daunelor, musamalizand, cu totii situatia.
Acum acei functionari dupa ce au dat la pace cu hotii sunt pensionari, timpul a trecut, lucrurile s-au uitat si mostenirea comunistilor a fost aplicata si respectata cu strictete.
Numai pensionarea si moartea ne fac sa scapam de aceste fosile ale trecutului care inca mai supravietuiesc printre noi. Batrani traiti in rele trebuie inlocuiti cu tineri in politie, procuratura, justitie, administratie, in partide sa intoarcem spatele trecutului compromis de comunisti si de catre comunism si o alta societate mai curata, mai dreapta, mai cinstita sa fie zidita de catre noua generatie de tineri in care ne punem toata speranta pentru o schimbare radicala in societatea romaneasca.
12.) Lacrimi pe morminte, Prof. Fador
Profesorul Fador Serafim: nascut la 13 Iunie 1928, in comuna Fratautii Noi, a facut liceul la Radauti (1941-1956), gimnaziul la Lugoj (1948) unde era refugiat din fata invaziei sovietice din timpul razboiului.
A urmat scoala de ofiteri de aviatie Brasov (1949-1950) absolvind cursurile Institutului Pedagogic Iasi (1966) apoi ale Facultatii de Istorie – Filozofie, Universitatea ,,Al. I.Cuza’’ Iasi (1974), obtinand licenta cu nota 10. A fost profesor de istorie timp de 43 de ani la liceele: Hurmuzachi, Industrial, Agroindustrial din Radauti. Nu a fost membru P.C.R., in schimb este membru sau conducator al mai multor societati culturale locale sau nationale, desfasurand o bogata activitate in Bucovina dincoace si dincolo de actualele hotare.
A publicat diverse poezii, articole, reportaje, interventii in reviste si ziare la Suceava, Chisinau, Cernauti, fiind un luptator pentru cauza nationala a poporului roman.
A scris mai multe poezii de sertar in timpul regimului comunist, din care azi redam doar una (Barbarie); a inchinat poezii martirilor revolutiei din Decembrie 1989, cazuti la Cluj si Bucuresti, din care redam doua (Rugaminte, Testament). Are pregatite pentru tipar doua volume de poezie lirica si patriotica.
Din economiile sale a achizitionat, oferit si donat o jumatate de tona de bronz pentru statuia lui Eminescu de la Radauti, contributie in valoare de 4.000 de euro. A fost detinut politic, inchis si condamnat, suferind persecutiile, inchisoarea si bataile in puscariile comuniste. Creatia sa este strigatul unei constiinte curate si luminoase a unui om care a trait intens pentru pastrarea puritatii morale a neamului nostru.
Este un erou din rezistenta anticomunista, un luptator pentru apararea valorilor nationale romanesti nealterate de imixtiuni straine, deznationalizatoare. Un patriot de dat ca exemplu generatiilor mai tinere.
.....
(va urma)
| Alte articole in acest sens | |
| 29.06.2006 | "Zile Fierbinti" - de Ion Prelipcean si Nicolae Tiron (Partea a III-a) |
| 28.06.2006 | "Zile Fierbinti" - de Ion Prelipcean si Nicolae Tiron (Partea a II-a) |
| 27.06.2006 | "Zile fierbinti" - de Ion Prelipcean si Nicolae Tiron (Partea I) |
