Piata Universitatii – Istoric (Partea 3)06.07.2006 www.gid-romania.com
4.24.1990 - Declaratia manifestantilor de la Bucuresti "Instaurarea intr-o tara din lume, indiferent de continent, a unui regim comunist s-a facut si s-a mentinut prin crima si teroare. Regimul comunist odata instalat a dat nastere la saracirea si infometarea populatiei, la genocid. Comunismul si-a dovedit astfel, in timpul istoriei sale, sa speram scurta, caracterul antiumanitar, distructiv. Romania a fost, incepind cu 1946, si inca mai este sub un regim comunist. De aceea, noi cei care manifestam astazi 25 aprilie 1990 in Bucuresti dorim si cerem : 1. Scoaterea in afara legii, la fel ca si partidele fasciste, a oricarui partid de tip comunist. 2. lnlaturarea din functiile de conducere a celor care au facut parte din nomenclatura comunista si a aparatului ei represiv, in timpul perioadei 1945—1989. 3. Cercetarea tuturor persoanelor care au apartinut de cele doua categorii mentionate mai sus si trimiterea in judecata a celor care se fac vinovati de sustinerea regimului distructiv din tara. 4. Acordul si sustinerea punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara (adica interzicerea dreptului de a candida persoanelor din fosta nomenclatura si securitate). 5. Ion lliescu este principalul vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al revolutiei incepute in decembrie 1989. Apelam la toti romanii ca in ziua de 1 mai 1990 sa manifesteze impotriva regimului totalitar din tara. Fie ca 1 mai 1990 sa reprezinte ziua prabusirii comunismului, a detronarii nomenclaturii si securitatii in Romania ! Asa sa ne ajute Dumnezeu !" 25.04.1990 - "Golania" - Prima zona libera de neocomunism Efectul discursului ceausist al lui Ion Iliescu, care a calificat drept "golani" si "huligani" demonstrantii din Piata, a fost ca tot mai multi oameni au venit in piata in ziua de 25 aprilie. Pe fatada Universitatii au fost atarnate portrete ale lui Mihai Eminescu si pancarte imense, printre care si una cu punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara; pe zidurile Arhitecturii este arborata o pinza imensa:"Facultate de golani". Se vorbeste ca muncitorii de al IMGB si de la Republica au fost convocati pentru organizarea unei contramanifestatii, dar ca au refuzat. Pe la orele 16 apare in piata Ion Ratiu, in drum spre Intercontinental; rugat de unii manifestanti sa vorbeasca, dansul va tine in discurs extrem de scurt; de teama posibilelor acuzatii ca ar putea fi platiti de omul de afaceri, alti manifestatanti scandeaza: "Nu suntem partide" si "Noi suntem golani". Cuiva ii vine ideea de a scrie "golan" pe un cartonas pe care l-a prins la piept; a fost de ajuns sa se raspandeasca cu viteza; sute de oameni si-au creat astfel de etichete - fantezia fiind inepuizabila. Insulta lui Ion Iliescu a devenit simbolul luptatorului anticomunist, intrand in legenda. Organizatorii mitingului au redactat o declaratie pe care au citit-o in piata, urmand a fi apoi inmanata guvernului. Au luat cuvantul mai multe persoane care au condamnat interventia brutala a politiei si s-au declarat mandri de a fi golani si de a vorbi golanilor. Noaptea, este ars, ca de obicei, ziarul "Adevarul" pe post de torte. Incepand din 25 aprilie, demonstratiile vor fi continue; noaptea raman, in principal, membrii asociatiilor organizatare, preocupati de paza si ordinea pietei; seara se adunau zilnic zeci de mii de oameni din Bucuresti dar si veniti din provincie; de la balcon vorbeau reprezentanti ai multor organizatii, personalitati culturale sau oameni simpli, din multime; se scandau lozinci, se canta. Nu lipsesc provocarile: apar mereu masini de politie sau salvari care, chiupurile nu puteau trece prin zona, etc. Toate aceste acte sunt tratate cu intelegere, cu umor, cu scadari "fara violenta". Daca multi nu stiu ce insemna sa fii golan imediat dupa prabusirea regimului comunist roman va ajutam sa aflati publicand un proiect pentru statutul de golan. Asa cum fostii detinuti politici erau numiti dusmani ai poporului, ticalosi, puslamale, etc. in timpul regimului comunist, se pare ca romanii aflati in Piata Universitatii in aprilie 1990 au fost etichetati de fostii tortotionari comunisti drept golani pentru ca au indraznit sa spuna in continuare adevarul si pentru ca se opuneau noilor oranduieli post decembriste care erau tot comuniste. Et in Golania ego.. PROIECT PENTRU STATUTUL DE GOLAN INTR-O DlCTATURA PROVIZORIE CUM POTI DEVENI GOLAN * Este posibil sa fi fost mai intii huligan, iar calitatea de golan sa fie o consecinta fireasca. * Se poate sa nu fi fost huligan, dar sa simti, la un moment dat, ca nu poti fi altceva decit golan. Aceasta se poate intimpla daca, avind o simpatie naturala pentru huligani, vrei sa vezi daca golanii de-acum se deosebesc esential de huliganii de ieri. Contaminat, poti constata ca, de fapt, si tu ai devernit golan. CE INSEAMNA SA FII GOLAN * A fi golan inseamna a spera in victorie chiar si atunci cind dictatura bate la usa. Inseamna a avea candoarea necesara pentru a persevera intr-o lupta aparent inegala intre pasnic si violent, intre o democratie fragila si forta unei dictaturi muribunde care e hotarata sa supravietuiasca. * A fi golan inseamna a fi consecvent in lupta pentru democratie, libertate si adevar si a crede in reusita. DREPTURILE UNUI GOLAN * Orice golan are dreptul de a participa la mitinguri ilegale, dezordonate, neorganizate, neanuntate din vreme, manipulate de cine se nimereste. * Un golan poate fi "finantat, alimentat, adapat, intretinut si folosit ca element de perturbare a ordinii si linistii publice". * Un golan poate "sa fiarba in suc propriu, cit il va duce rabdarea". * Un golan se poate "preta la jocuri politice meschine". * Un golan poate organiza, eventual impreuna cu altii ca el, o eventuala "contrarevolutie". INDATORBRILE UNUI GOLAN * Nu are. CE URMARESC GOLANII * Golanii urmaresc sa obtina un statut de victima, in eventualitatea in care "oameni de bine" nu ar impiedica muncitorii „sa-i stearga ca un buldozer" din Piata (a Universitatii, numita de golani si Prima Zona Libera de Neocomunism). CINE POATE DEVENI GOLAN * Orice persoana nereprezentativa, din orice categorie sociala, raportat la populatia tarii. Observatie: Odata devenit golan, el ramine nereprezentativ ca toti golanii luati la un loc, oricit de mare ar fi numarul lor. Totusi, orice golan este reprezentativ pentru formatiunea apolitica a golanilor. CONCLUZII Tinind seama de cele de mai sus, in urma unui examen de constiinta, oricine ar trebui sa se intrebe daca doreste sa devina golan, sau sa se transforme in "om de bine". N-ar fi exclus ca, in felul acesta, numarul golanilor sa creasca simtitor. Oricum, cine se va hotara sa devina golan, manipulat sau nu, va fi primit din toata inima, in rindurile golanilor. (preluate din "Timpul Capitalei", nr .3/1990) categorii de golani, in Piata Universitatii: golan de bine golan de buna credinta golan independent nemanipulat golan sef de agentura straina golan de lux golan cumparat pe dolari golan neinstruit golan sinistru golan artagos golan odios golan de trista amintire golan meditatator de fesenisti golan arestat golan inrait golan titrat golan in devenire golan profesionist golan regal golan cu golanca si doi golanei golan cu vederi largi golan manipulat numai pe dolari golan cu doua doctorate golan muncitor golan alergic la rosu golan cu opinii golan elev golan provizoriu golan de bine golan oportunist golan violent golan alcoolic golan periculos golan derbedeu golan huligan golanca mignona mini-golan mama golanilor
|
|
||||||||