Crucea din osul lui
Nu stiu de ce, inca de mic, pentru mine taranul era tot una cu tara. Nici azi nu m-am luminat pe deplin. Cine a fost mai intai - tara sau taranul.
Avea o frunte nu prea inalta, arcuita crancen sub gand taios. Ochi potriviti. Uneori umeziti de apa sufletului. Alteori scaparatori ca luciul unei sabii. Vorba apasata, rostita domol si cumpanit, cu o pronuntie greoaie a literei “R”. Un trup descarnat de temnita care se misca precum un tipat de mers vertical sprijinit de o coada de matura.
- Baiete! Pentru ce esti aici?
- Pentru manifeste!
- Bine ai facut! Manifestele sunt niste boabe de grai care le arunci oamenilor cum aruncam cu samanta peste ogor.
Si asa ne-am semanat cu parti din vietile lor
Ca ostean a cantat: “Hotarul vechi” ... la dezrobirea Bucovinei si Basarabiei. Dezrobite si reinrobite ... A strans in sine multumirea ca fiind “Cruciat in Rasarit”, a reincrestinat copii, oameni, a hranit flamanzi dincolo de Bug, zare sau aievea prin stepa. Un glont dusman i-a zdruncinat taria osului de la picior, a osului din “OS DE TARA”.
Cei care in Rasarit isi harcatisera cu colti de moarte rosie propriu-i popor, ca o rasplata a recrestinarii prin vandutii nostri pantecari ideologici, pe unii i-au ucis, iar pe altii i-au trimis la moarte in inchisoare...
In vara anului 1949, si el, ca si altii mii si mii ca un glas de pamant s-au ridicat impotriva “furtului de munca si paine”, numit proletariceste “COTA”
In Gherla anilor ‘50-‘54, efigie a celei mai negre utopii istorice doctrinata revolutionar bolsevic, sub “fata umana”, tronata satanic de Goiciu, cand “constiinta” trebuie distrusa pana in ancestral, piciorul i-a fost lovit... cu bata; sa se lepede de credinta si sa-si renege trecutul. Rana veche s-a redeschis in “mirul” ranii noi. Osul femurului s-a tandarit. Si dintr-o tandara, ce migala, pe furis, sa nu fie vazut de “pandarii beznei”, si-a facut o cruciulita.
Il cheama BOTAS NICOLAE si era din APATEU, judetul Arad. S-a stramutat in mine cu incredere si demnitate, in poposirea penitenta in cel de-al 12-lea an de urgie sovieto-comunista (1955) in inchisoarea din Timisoara.
In napadirea gandurilor staruie numele comunei care se desluseste parca in APA si TEO si al taranilor “OS DE TARA” care au baut din picatura dumnezeirii...
Crucea facuta de el din propriu-i os sa o purtam in nevazutul nostru “fiindca ea este crucea miilor de morminte” ce n-au la cap semnul crestinatatii.
Ma inchin in fata ta taran luptator care te-ai decorat cu “CRUCEA OSULUI TAU” in lupta cu “URACIUNEA PUSTIIRII”.
1 noiembrie 1992
Sursa: revista de memorie politica anticomunista MEMENTO din februarie 1993
