Marian Drăgulescu şi Mihai Covaliu, decoraţi la Cotroceni

21.10.2009
Marian Dragulescu, medaliat cu aur la Campionatele Mondiale de Gimnastica Artistica 2009, desfasurate la Londra.  (Richard Heathcote / Getty Images)
Marian Dragulescu, medaliat cu aur la Campionatele Mondiale de Gimnastica Artistica 2009, desfasurate la Londra. (Richard Heathcote / Getty Images)

Sportivii Mihai Covaliu, Marian Drăgulescu, Ana Porgras şi Nicoleta Lenuţa Grasu s-au numărat printre cei decoraţi, marţi, de preşedintele Traian Băsescu, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni, pentru rezultate deosebite obţinute la competiţiile internaţionale în anul 2009.

Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele sportive obţinute la Campionatul Mondial de Seniori (Antalya, Turcia) şi la Campionatul European de Seniori (Plovdiv, Bulgaria) din 2009, pentru dăruirea şi spiritul de fair play prin care au contribuit la promovarea şcolii româneşti de scrimă, Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler i-a fost conferit lui Mihai Covaliu.

De asemenea, Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler i-a fost acordat lui Dan Găureanu, iar sportivii Rareş Dumitrescu, Gelu Florin Zalomir, Cosmin Hâncianu şi Tiberiu Dolniceanu au fost decoraţi de şeful statului cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a II-a.

Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a III-a cu două barete i-a fost conferit lui Marius Florea, "Meritul Sportiv" clasa a III-a cu o baretă i-a revenit lui Mihai Ion, iar "Meritul Sportiv" clasa a III-a lui Iulian Biturcă.

Sportivul Petrică Dumitru a primit din partea şefului statului român Medalia "Meritul Sportiv" clasa I cu o baretă, Medalia "Meritul Sportiv" clasa I-a i-a fost conferită lui Alexandru Siriţeanu, iar Medalia "Meritul Spotiv" clasa a III-a cu o baretă lui Cătălin Pop.

În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele de la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Londra, din 2009, pentru devotamentul în slujba afirmării sportului românesc, i-a fost conferit Ordinul "Meritul Sportiv" clasa I-a lui Marian Drăgulescu.

Ştefan Hărgălaş şi Ioan Suciu au primit din partea preşedintelui Traian Băsescu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a II-a cu o baretă. Cu Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a II-a a fost decorat Nicuşor Pascu, iar Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a III-a cu o baretă le-a revenit lui Ştefan Gal şi Cristian Stoiciu. Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a III-a le-a fost conferit lui Vasile Vug şi Flavius Koczi.

Medalia "Meritul Sportiv" clasa I cu două barete a fost oferită lui Răzvan Spirescu, iar "Meritul Sportiv" clasa I-a lui Ioan Balint şi Anei Porgras. Paul Galea şi Mihaela Solcanu au fost decoraţi cu Medalia "Meritul Sportiv" clasa a II-a, Genica Mihu a primit Medalia "Ordinul Sportiv" clasa a III-a cu o baretă, iar Ioachim Oană a fost decorat cu Medalia "Meritul Sportiv" clasa a III-a.

Pentru rezultatele obţinute în echipa de canotaj a României la Campionatul European de la Brest, Belarus, şi la Campionatul Mondial desfăşurat la Poznan, Polonia, pentru devotamentul în slujba afirmării sportului românesc, Eniko Barabas şi Camelia Lupaşcu au primit Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a II-a.

"Meritul sportiv" clasa a III-a a fost acordat Dianei Bursuc, Roxanei Cogianu, Adelinei Cojocaru, Ioanei Crăciun, Cristinei Ilies, Oanei Neacşu, Talidei Stoica şi lui Vasile Măstăcan.

Medalia "Meritul sportiv" clasa a II-a cu o baretă a fost conferită Laurei Sfetcu, medalia "Meritul sportiv" clasa a II-a lui Radu Grozavu, iar medalia "Meritul sportiv" clasa a III-a cu o baretă lui Constantin Hariton şi lui Vasile Macovei.

Pentru rezultate remarcabile obţinute la Campionatul European de Atletism de la Berlin, ordinul "Meritul sportiv" clasa a III-a cu o baretă a fost conferit Nicoletei Lenuţa Grasu, lui Costel Grasu şi lui Paraschiv Dan Serafim.

Totodată, pentru rezultate remarcabile la Campionatul European de Lupte din Lituania, medalia "Meritul sportiv" clasa I-a a fost acordată Esterei Dobre, iar medalia "Meritul sportiv" clasa a II-a Anei Maria Pavăl, lui Eusebiu Diaconu şi lui Daniel Ioniţă.

Preşedintele Traian Băsescu i-a felicitat pe sportivii decoraţi pentru rezultatele obţinute, a realizat o fotografie de grup cu aceştia şi a ciocnit cu ei o cupă de şampanie.

La eveniment au mai fost prezenţi ministrul interimar al Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, precum şi Elisabeta Lipă, Mariana Bitang şi Octavin Belu.

După o ştire Agerpres