• Pagina Principala
• Comentarii

• 
• Feedback

Etan Guthman, ziarist independent într-o serie de articole despre una dintre cele mai socante atrocitati ale timpurilor moderne: regimul comunist chinez se ocupa în secret de mai multi ani cu recoltarea de organe, pe viu, cu forta, de la practicanti ai miscarii spirituale Falun Gong. Ziarul The Epoch Times a efectuat o ancheta în 2005 descoperind mai multe surse independente din China care au depus marturie despre existenta unei asemenea practici sistematice. În 2006 raportul unui fost secretar pentru Asia-Pacific din Canada (David Kilgour), si a unui renumit avocat de drepturile omului (David Matas) au confirmat temerile cele mai rele, conducând o investigatie care a descoperit în China peste 40 de mii de transplanturi din surse nespecificate efectuate din 2001. Majoritatea lor covârsitoare proveneau de la practicati Falun Gong detinuti abuziv pentru credinta. Raportul lor poate fi gasit pe internet la organharvestinvestigation.net/ sau în limba româna la www.epochtimes-romania.com/articles/2006/10/article_5996.html

************

Doctorii taiwanezi care au aranjat ca pacientii lor sa beneficieze de transplanturi în China sustin ca acolo nu exista nici un fel de supraveghere a sistemului, nici o baza centrala de date care sa contina înregistrari de organe sau înregistrari medicale ale donatorilor, nici o dovada de plata ce ar diminua profiturile medicale. Asa ca adevarata întrebare era, la un profit de 62.000 de dolari pentru un rinichi proaspat, ar fi irosit spitalele din China vreun corp pe care puteau pune mâna?

Totusi lucrul care i-a incitat cel mai mult pe cei neîncrezatori a fost afirmatia conform careia organele erau recoltate de la oameni înainte ca ei sa fi murit. În contextul evenimentelor legate de Falun Gong, aceasta afirmatie nu mai parea a fi atât de exagerata. Orice medic stie ca sunt sanse mult mai mici ca un primitor de transplant sa respinga un organ viu; si orice comerciant de organe pentru transplant poate sa confirme ca suma platita de cumparatori va fi mai mare în acest caz. Pâna nu demult, centre de trasplant cu capacitate mare din China faceau în mod deshis reclama pe site-urile lor, referitor la utilizarea de donatori în viata.

În China, moartea cerebrala nu este legal recunoscuta; doar atunci când inima se opreste pacientul este de fapt considerat mort. Aceasta înseamna ca doctorii pot sa împuste un prizonier în cap, si sa scoata apoi organele înainte ca inima sa se opreasca. Sau îl pot anestezia, apoi îi scot organele, si atunci când operatia este pe terminate, îi administreaza un medicament ce provoaca oprirea inimii, aceasta fiind de fapt cea mai noua metoda. În orice caz, prizonierul a fost executat, iar recoltarea este doar o etapa simpla a acestui proces. De fapt, potrivit doctorilor cu care am vorbit recent, toti cunoscând bine practicile curente din China, recoltarea de organe în timpul executiei, de la prozonieri în viata condamnati la moarte, este un lucru de rutina.

Adevarata problema era însa, faptul ca acuzatiile veneau de la Falun Gong – copilul nedorit al comunitatii de dizidenti. Spre deosebire de liderii studenti din Tiananmen si alti prizonieri de constiinta arestati pentru convingerile lor, care au acceptat exilul în vest, Falun Gong a urmat o cale aparte. Cu radacini în traditia spirituala a tinutului chinez, Falun Gong nu ar fi construit niciodata o Statuie a Libertatii ca apoi sa defileze în jurul ei pentru CNN. Într-adevar, pentru observatorii vestici, serviciul de relatii publice al Falun Gong purta o parte din stângacia culturii partidului comunist: oferea sentimentul ca practicantii tindeau sa exagereze, sa creeze tablouri cu tortura scoase direct dintr-o opera a Revolutiei Culturale, sa azvârle slogane în locul faptelor.

Din diverse motive, unele justificate, altele reprobabile, credibilitatea persecutiei refugiatilor a fost deseori pusa la îndoiala în vest de-a lungul timpului. În 1939, un oficial al cabinetului englez de relatii externe, vorbind politicos în numele majoritatii, i-a descris pe evrei drept martori în care nu se poate avea întru-totul încredere. Pe timpul Marelui Salt, refugiatii vlaguiti din China au invadat Hong Kong-ul, vaicarindu-se despre sate pustiite si canibalism. Cumpatatii jurnalisti vestici au ignorat aceste relatari considerându-le subiective si partinitoare.

Vaicarelile unui om ce doreste sa reînvie trecutul spiritual conteaza aparent chiar mai putin decât marturiile unui taran sau ale unui evreu. Asa ca, atunci când Falun Gong a prezentat-o publicului pe sotia unui doctor, care sustinea ca sotul ei, un chirurg, extrasese mii de cornee de la practicanti într-un spital din nord-estul Chinei numit Sujiatun, acuzatia a fost primita cu un retinut scepticism din partea comunitatii de dizidenti si o tacere aproape completa din partea presei vestice (cu exceptia ziarului Epoch Times International si a publicatiei National Review).

În vreme ce comisia Falun Gong a început sa faca investigatii, avocatii canadieni Kilgour si Matas au cumulat dovezile ce se tot strângeau în raportul lor. Acesta includea: reproduceri scrise ale unor convorbiri telefonice înregistrate, în care doctorii chinezi confirmau ca donatorii lor de organe erau tineri, sanatosi si practicau Falun Gong; declaratii scrise provenind din China despre experiente ale practicantilor aflati în detentie; o crestere exploziva a activitatii de transplant de organe, ce coincidea cu sporirea ratei de încarcerare a practicantilor Falun Gong, existând clienti straini ce aveau de asteptat doar o saptamâna pentru gasirea tesutului compatibil (în conditiile în care, în majoritatea tarilor, timpul de asteptare este de peste un an). În final, Kilgour si Matas au comparat rata executiilor din China (în principiu constanta, potrivit cu Amnesty International) si numarul transplanturilor. S-a constatat o discrepanta de 41.500 de cazuri care nu pot fi explicate de-a lungul celor cinci ani.

Acest raport nu a fost niciodata dezmintit punct cu punct, cu toate acestea majoritatea covârsitoare a activistilor de drepturile omului s-au tinut la distanta de el. De vreme ce afirmatiile Falun Gong erau suspecte, lucrurile pretinse de aliatii lor erau de asemenea suspecte. Doctorii care se ocupa de transplanturi sustin ca au donatori Falun Gong de organe în pivnita? Spuneau doar ce potentialii primitori de organe doreau sa auda. Declaratii scrise de la practicanti? Fusesera pregatite de catre activisti. Cresterea activitatii de transplant de organe? E vorba poate doar de un raport mai bun. Discrepanta dintre executii si transplanturi? Dupa cum un respectat erudit în drepturile omului m-a întrebat, de ce au folosit Kilgour si Matas estimarile Amnesty International în legatura cu executiile din China pentru a sugera ca numarul executiilor a ramas constant timp de 10 ani? Chiar si Amnesty recunoaste ca cifrele lor pot reprezenta o subevaluare de proportii. S-ar putea sa nu existe nici o discrepanta.

În final, de ce nici un martor adevarat, doctor sau asistenta care operase într-adevar pe practicanti Falun Gong, nu iesise la iveala? Fara astfel de dovezi (desi credibilitatea unei astfel de persoane poate fi întotdeauna desfiintata, chiar având documente drept suport), sustinatorii de drepturile omului au argumentat ca nu exista nici un motiv pentru a lua chestiunea în serios. Fara îndoiala ca, din acest punct de vedere, nu existau destule justificari pentru ca presedintele Bush sa pomeneasca de recoltarea de organe în discursul sau pe tema drepturilor omului din ajunul Olimpiadei de la Beijing.

Criticii au facut aluzie la punctele îndreptatite ale discursului. Dar la fel a facut si guvernul chinez: reiterarea marturisirii din 2005 ca organele fusesera recoltate de la prizonieri obisnuiti condamnati la moarte si ca, dupa lansarea previzibilelor dezmintiri de recoltare de organe de la practicanti Falun Gong, Beijingul a promulgat, deodata, în iulie 2006 o lege care interzicea vânzarea de organe fara acordul donatorului.

În acel moment s-au întâmplat trei lucruri. Oferta de organe s-a micsorat. Preturile s-au dublat. Si transplanturile au continuat. Asa ca, în afara cazului în care s-a petrecut o schimbare culturala dramatica dupa anul 2004, când un raport chinez a descoperit ca doar 1,5% din rinichii transplantati erau donati de rude, organele vândute trebuiau sa vina de undeva. Sa presupunem ca de la prizonierii lor – dupa cum gândesc doctorii taiwanezi – si sa speculam ca noua lege era un semnal: obtineti acorduri scrise si opriti-va din recoltarea de la practicanti Falun Gong.

Deocamdata.

Si criticii aveau dreptate asupra unui lucru: exactitatea este o iluzie. Nici o conversatie înregistrata cu un doctor din China nu poate fi de nesuspectat. Toti martorii din China au motive amestecate, mereu. Si, din nou, nici o cifra din China, chiar si cea din ultimul paragraf, nu poate fi considerata definitiva.

Într-adevar, întreaga investigatie trebuie sa fie înteleasa ca aflându-se într-un stadiu timpuriu, chiar primitiv. Nu stim înca cu adevarat proportiile a ceea ce se întâmpla. Gânditi-va la anul 1820, când o mâna de doctori, oameni de stiinta, si cautatori amatori de fosile încercau sa înteleaga niste dovezi sugestive dar împrastiate si o gramada de oase despartite. Douazeci si doi de ani au trecut înainte ca un paleontolog englez sa nascoceasca cuvântul „dinozaur” - „înspaimântatoarea sopârla” - si studiile moderne ale acestor creaturi disparute au intrat în plina defasurare. Aceia dintre noi care cerceteaza recoltarea de organe din China, de la donatori care nu si-au dat acordul, sunt precum cautatorii de dinozauri de la început. Nu lucram aproape unul de celalalt. Înca asteptam macar un doctor care a recoltat organe de la prizonieri în viata, închisi pentru convingerilor lor, sa apara din China. Pâna atunci, este adevarat, nu avem nici macar oase de dinozaur. Dar avem urme. În continuarea din numarul viitor va voi prezenta unele dintre cele gasite de mine.

VA URMA

Etan Guthman multumeste Fundatiei Eaerhart si familiei Valenberg din Suedia pentru sprijinul acordat cercetarii sale.