Cum au rupt Macron şi Scholz alianţa franco-germană din inima UE [The Telegraph]

În octombrie anul trecut, cancelarul german Olaf Scholz, soţia sa, Britta Ernst, şi unii membri de rang înalt ai cabinetului Republicii Federale i-au primit pe omologii francezi în cadrul unei sesiuni de două zile de "team building" la Hamburg, oraşul din nordul Germaniei, unde Scholz a fost Burgermeister (primar) timp de şapte ani, potrivit The Telegraph.

Fără o agendă fixă - cei doi lideri şi miniştrii lor ar fi trebuit să discute, printre altele, despre AI (Inteligenţa Artificială) - ar fi trebuit să fie doar un exerciţiu de "lucru împreună". Acesta a inclus o plimbare cu barca în port, o plimbare de-a lungul ţărmului şi o masă informală cu Fischbrötchen (sandvişuri cu hering murat) la un vânzător stradal.

Se pare că, în mod previzibil, nu a mers prea bine. A plouat în timpul plimbării cu barca. Emmanuel Macron şi soţia sa Brigitte - purtând ochelari de soare Jackie O care le ascundeau jumătate din faţă - au încercat să pară mulţumiţi de sarmalele cu peşte, dar au eşuat lamentabil.

Contingentul francez a emis o vibraţie de genul "ne facem de ruşine pentru că trebuie", în timp ce germanii au încercat cu curaj să fie inimoşi. Singurul vorbitor fluent de germană din grupul francez, Bruno Le Maire, ministrul de Finanţe, şi-a împărţit timpul între omologul său german, Christian Lindner, şi cei doi lideri.

Conferinţa de presă finală a produs clişee bine intenţionate, cu Scholz vorbind despre "cuplul franco-german", o expresie folosită de decenii doar de francezi.

"Avem o datorie, aş spune o datorie morală, politică şi istorică, de a construi căi comune de urmat pentru cele două ţări şi pentru Europa noastră", a declarat Macron, făcând apel la "noi forme de cooperare" şi la încurajarea unei "fascinaţii reciproce" între cele două ţări.

Însă cooperarea necesita un consens, iar în ceea ce priveşte chestiunile majore, cele două puteri europene nu au fost de acord. La reuniunea de la Hamburg urmau să fie soluţionate trei puncte de discordie majore.

În primul rând, preţurile energiei în UE, pe care Franţa le doreşte să rămână scăzute pentru a reflecta capacităţile sale nucleare interne. În al doilea rând, investigarea posibilei concurenţe neloiale a Chinei în ceea ce priveşte maşinile electrice, lucru căruia Scholz i se opune.

Şi, în cele din urmă, problema controversată dacă Germania va cumpăra avioane şi sisteme de armament americane, mai degrabă decât cele fabricate în Europa (a se citi: în Franţa). Cu privire la aceste trei chestiuni, nu s-a ajuns la niciun acord. Doar cuvinte calde.

Acest lucru s-a întâmplat acum şase luni şi, dacă se poate spune ceva, dezamăgirea s-a amplificat.

Macron a surprins toată UE când a evocat luna trecută ideea de a trimite trupe europene în Ucraina pentru a respinge avansurile Rusiei. Sugestia a atras o mustrare publică din partea lui Scholz, care a spus definitiv: "Nu vor exista trupe terestre, nu vor exista soldaţi pe teritoriul ucrainean trimişi acolo de ţările europene sau de statele NATO".

Cu doar trei săptămâni în urmă, la o conferinţă de presă din Suedia, unde semna un tratat de cooperare militară reciprocă, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a părut vădit deranjat când i s-a spus referitor la apelul lui Macron ca aliaţii Ucrainei "să nu fie laşi", într-o aluzie evidentă la adresa Germaniei.

"Nu avem nevoie cu adevărat, cel puţin din punctul meu de vedere, de discuţii despre cizme pe teren sau despre a avea mai mult curaj sau mai puţin curaj. Acesta este un lucru care nu ajută cu adevărat la rezolvarea problemelor pe care le avem atunci când vine vorba de a ajuta Ucraina", a replicat Pistorius în faţa presei adunate, în timp ce omologul său suedez, Pål Jonson, stătea deoparte.

Relaţiile franco-germane, mult timp forţa motrice a proiectului european, sunt la pământ. Economistul francez Jacques Regniez consideră că această stare datează de la începutul războiului din Ucraina şi de la "şocul pentru sistem" pe care acesta l-a imprimat modelului economic german.

"Când germanii devin anxioşi, reacţia lor este să se concentreze imediat pe propriile interese în primul rând". El subliniază că şi coaliţia neliniştită a lui Scholz a ajuns la putere aproape în acelaşi timp cu atacul rusesc.

Însă relaţiile tensionate dintre cele două ţări se pot vedea şi în relaţiile neliniştite dintre cei doi bărbaţi care le conduc. Macron şi Scholz s-au ciocnit frecvent, opiniile şi stilurile lor contrastante făcându-i aliaţi dificili.

"Acest lucru [...] este simptomatic pentru defectele profunde ale relaţiei franco-germane, chiar dacă, în mod vizibil, există încă o dorinţă de a lucra împreună şi de a consolida legăturile", a declarat Jeanette Süß, cercetător la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale, pentru ziarul Le Parisien.

Tensiunea dintre cei doi lideri nu putea veni într-un moment mai prost: o relaţie de lucru puternică între Macron şi Scholz este crucială nu doar pentru viitorul Ucrainei, ci şi pentru întreaga Europa.

O sursă franceză de la Bruxelles avertizează: "Dacă Franţa şi Germania nu se pot pune de acord cu privire la ajutorul pentru Ucraina, va fi catastrofal. Macron şi Scholz nu au reuşit niciodată să se îmblânzească unul pe celălalt, dar trebuie să trimită un mesaj pozitiv restului Europei şi să depăşească dificultăţile lor personale".

Macron o admira şi, într-un fel, aproape că o venera pe Angela Merkel - longevitatea ei politică şi instinctele diplomatice, care i-au permis să trateze succesiv cu patru preşedinţi francezi cu temperamente foarte diferite, l-au fascinat.

Însă preşedintele francez a fost profund dezamăgit de succesorul ei.

Sistemul prezidenţial francez îi permite preşedintelui mult mai multe competenţe decât sistemul german, inclusiv în ceea ce priveşte controlul armatei şi politica externă franceză.

Acest lucru este foarte departe de constrângerile regionale şi parlamentare asupra cancelarului din Germania.

Cu toate acestea, la Paris există sentimentul că Scholz nu se opune să folosească aceste restricţii ca o modalitate de a refuza pur şi simplu să ia în considerare opiniile şi interesele franceze.

Chiar şi atunci când Merkel s-a aflat în fruntea unui guvern instabil de "mare coaliţie", Macron a putut înţelege strategiile acesteia de adaptare. El însuşi, deşi nu a condus o alianţă de partide profund divergente, a pierdut majoritatea parlamentară necesară pentru a unge roţile unui regim propriu-zis al celei de-a cincea Republici în 2022.

Diferenţele de opinie dintre cei doi bărbaţi abundă

Scholz are puternice înclinaţii antinucleare şi pacifiste, moştenite din anii săi de formare în stânga dură a JuSo, Tineretul Socialist, la începutul anilor 1980.

El a făcut parte din generaţia "Mai bine roşu decât mort/Atomkraft, nein danke", care respingea energia nucleară, civilă sau militară. Germania a eliminat treptat centralele nucleare de ani de zile.

Macron, între timp, a pledat pentru o "renaştere" nucleară, promiţând să construiască până la 14 noi reactoare nucleare până în 2050.

Scholz a mărşăluit împotriva desfăşurării rachetelor Pershing în Germania, cerând ca Germania să părăsească NATO. În 1984, în calitate de lider al JuSo, a apărut la televiziunea de stat est-germană, alături de Egon Krenz, pe atunci liderul Germaniei de Est. (De atunci, Scholz a menţionat "detoxifierea" sa de opiniile extreme).

Macron, deşi iniţial a fost reticent în a provoca Rusia în Ucraina, este astăzi mult mai strident.

Cei doi bărbaţi s-au confruntat în public în multiple ocazii, organizând întotdeauna în grabă o şedinţă foto după aceea pentru a insista că sunt de fapt în relaţii bune.

Cu toate acestea, tensiunile se intensifică pe măsură ce războiul din Ucraina se prelungeşte.

"Emmanuel Macron a făcut o călătorie spectaculoasă de doi ani, din februarie 2022, de la porumbel aparent la şoim de frunte", spune Mujtaba Rahman, directorul pentru Europa al Eurasia Group, un important think tank.

Preşedintele francez a evoluat "de la intermediar potenţial al lui Putin la duşman implacabil al lui Putin". El a trecut de la a spune "'Nu umiliţi Rusia' (2022), la 'Rusia trebuie să fie învinsă' (2023) şi la liderul de război de astăzi", notează Rahman.

Pentru unii, sugestia sa ocazională că Europa ar putea trimite trupe în Ucraina a fost mai mult hinstantanee: le President, care se presupune că îşi joacă cel mai mare rol. Stilul personal al lui Macron oferă multă muniţie criticilor săi, după cum o demonstrează ultimele fotografii oficiale care îl arată transpirând, nebărbierit, cu mănuşile în sala de box.

Acesta este genul de fotografie pentru care Scholz nici nu ar visa să pozeze (în timpul recentului său turneu în Orientul Mijlociu, abia s-a lăsat fotografiat în timpul alergării de dimineaţă în Aqaba).

Dar mulţi critici ai lui Macron, până acum fără menajamente în comentariile lor, salută atât schimbarea privind Ucraina, cât şi fotografiile în sine.

Nathalie Vogel, academician german, expert în Rusia şi cercetător la Institutul de Politică Mondială din Washington, spune:

"Macron transmite un mesaj pe care Putin îl va înţelege. Putem glumi pe seama nesfârşitelor sale poze cu pieptul gol, călare, cu urşi polari, în uniformă: este limbajul de comunicare rusesc.

Macron răspunde la postărilet dispreţuitoare ale lui Medvedev, scriind că acestuia i-ar fi prea frică să vină la Kiev."

Macron ripostează, de asemenea, împotriva a ceea ce este văzut la Paris ca o negare deliberată a resurselor pentru Ucraina. Berlinul a întârziat să trimită tancuri Leopard în Ucraina şi acum se opune trimiterii de rachete cu rază lungă de acţiune Taurus.

A existat furie la Paris atunci când Institutul Kiel, un think tank german, a comparat cantitatea de arme şi echipamente trimise de Germania (în valoare de 17 miliarde de euro) şi de Franţa (între 900 de milioane şi 2 miliarde de euro).

"Comunicatul Kiel provocator a avut ca scop să camufleze refuzul categoric al lui Olaf Scholz de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Taurus în Ucraina", spune Norbert Rottgen, deputat al Uniunii Creştin-Democrate din Germania (CDU) şi, până acum trei ani, şeful Comisiei pentru afaceri externe a Bundestagului.

"Cancelarul Scholz încă mai crede că Germania nu trebuie să fie percepută ca un agresor de către Rusia. La fel a fost şi în cazul tancurilor Leopard. Din cauza întârzierilor noastre, ofensiva ucraineană a fost blocată în mod crucial. Au murit ucraineni".

Röttgen crede că Scholz suferă de un defect fatal de timiditate. El crede că Scholz nu este capabil să realizeze "că noi toţi cei din Occident vom fi mai vulnerabili dacă Ucraina pierde sau chiar dacă va trebui să facă compromisuri majore cu Rusia".

Evaluarea lui Rottgen - şi a liderului CDU, Friedrich Merz - corespunde acum cu opiniile lui Macron, dar probabil că nu va slăbi atitudinea lui Scholz. Scholz este blocat într-o coaliţie liberal - verde - social-democraţi a cărei discordie bine documentată ar putea declanşa în orice moment alegeri anticipate înainte de data stabilită pentru 2025. Sondajele nu sunt încurajatoare.

"Adesea, în funcţie de persoana pe care o întrebi în cadrul guvernului german, poţi primi trei răspunsuri diferite. Iar Scholz este incapabil să arbitreze", spune o sursă de la Paris.

Nu este deci o coincidenţă faptul că opinia publică din Germania susţine până acum ideea de a nu trimite rachete Taurus în Ucraina. Scholz nu are mandat să facă mai mult decât să asculte.

Abilitatea "motorului franco-german" care a condus Europa din vremea lui Charles de Gaulle şi a CEE a lui Konrad Adenauer era, în multe privinţe, previzibilă de ani de zile. Are puţin de-a face cu familiile politice respective ale liderilor celor două ţări, ci mai mult cu trecerea timpului.

De fapt, opiniile politice diferite au condus în trecut la unele dintre cele mai fructuoase relaţii dintre cele două ţări.

"Istoria arată că cele mai bune relaţii franco-germane au avut loc între un preşedinte şi un cancelar, în care fiecare dintre ei provenea dintr-un partid diferit. Cei mai emblematici au fost, de departe, socialistul Francois Mitterrand şi creştin-democratul Helmut Kohl", notează Vogel.

Amândoi au trăit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi au împărtăşit o viziune pe termen lung. Chiar şi atunci când au fost în dezacord, ca în cazul reunificării, apoi în ceea ce priveşte alegerea politică a lui Kohl privind paritatea Deutschemark/Ostmark, "a existat o legătură profundă", spune Vogel.

Înaintea lor, în perioade mai puţin importante, moştenitorul gaullist Valery Giscard d'Estaing şi socialistul Helmut Schmidt s-au înţeles foarte bine personal, deşi proveneau din medii foarte diferite. Amândoi au trebuit să lucreze împreună pentru a menţine economia europeană pe linia de plutire în timpul celor două crize petroliere din 1973 şi 1978.

Succesorul socialist al lui Kohl, Gerhard Schröder, a avut, de asemenea, o relaţie bună cu Jacques Chirac.

Tulburările au început odată cu alegerea lui Nicolas Sarkozy - Merkel l-a găsit pe noul preşedinte francez atât de străin, încât staff-ul ei a pregătit un pachet de informare care includea clipuri din comediile lui Louis de Funes şi o prezentare despre Le Grand Vizir Iznogoud, o bandă desenată creată de autorul lui Astérix despre un vizir medieval hiper-ambiţios care încearcă să-l înlăture pe califul său şi să domnească în locul lui. (Oricine se pregăteşte să lucreze într-un mediu corporatist francez ar trebui să citească Iznogoud pentru a-şi da seama în ce se bagă).

Se spune că Merkel nu a înţeles niciuna dintre glume; dar relaţia ei cu Sarkozy a rezistat, cu sau fără câteva glume răutăcioase ale lui Sarkozy la adresa incapacităţii ei de a rezista la a doua porţie de brânză franţuzească la cinele de stat după ce a anunţat că este la dietă.

La urma urmei, Sarko a fost cel care a readus Franţa în comandamentul integrat al NATO, în ciuda unei serioase împotrivirichiar din partea unei părţi a propriului său partid.

Francois Hollande, care a avut cea mai mică înţelegere despre Germania dintre toţi preşedinţii francezi ai Republicii, a dat peste nas Germaniei în 2014, anulând livrarea a două nave franceze purtătoare de elicoptere Mistral, după ce Rusia a invadat Crimeea şi Donbas, cu un cost de 450 de milioane de euro pentru Franţa.

Neînţelegerile sale cu Germania au avut legătură cu umflarea datoriei franceze, încercând de fapt să obţină subvenţionarea acesteia de către BCE.

Cu toate acestea, nu a existat o ciocnire serioasă între Hollande şi Merkel. Şi totuşi, în acel moment, celebra alianţă franco-germană îşi pierdea încet-încet importanţa pentru mulţi. O parte din acest lucru a fost pur şi simplu generaţională - cu un cabinet mai tânăr, inclusiv unul născut în 1977, Macron, E. - motivele de bază postbelice pentru ca Franţa şi Germania să se reconcilieze se pierduseră în negura timpului.

Altele au avut de-a face cu incapacitatea anterioară a Franţei de a accepta reechilibrarea UE spre est, care a favorizat Germania. Este celebru faptul că, în 2003, Jacques Chirac a respins cu dispreţ decizia noilor membri ai UE, România, Polonia, Republica Cehă şi Ungaria, de a se alătura coaliţiei conduse de SUA pentru războiul din Irak.

"Atunci când eşti un membru nou într-un club, ar trebui să nu reacţionezi şi să nu zgudui imediat barca. Ăsta nu este un comportament foarte bun. Au ratat o bună ocazie să tacă din gură".

Douăzeci de ani mai târziu, în mai 2023, la Bratislava, Macron a ţinut să se adreseze publicului său inversând gafa lui Chirac.

Vorbind la conferinţa anuală GlobSec despre convertirea sa la sprijinul total pentru Ucraina, el a spus: "Am ratat ocazii de a vă asculta [cu privire la agresiunea Rusiei]".

Dar declaraţia lui Macron a fost, de asemenea, o lovitură la adresa lui Scholz, pe care balticii, est-europenii şi central-europenii îl văd ca fiind prea pasiv în faţa agresiunii ruseşti. (Estonienii, de exemplu, văd în anunţul lui Putin de a-l pune pe premierul Kaja Kallas pe o listă de persoane date în urmărire un avertisment clar în ceea ce priveşte dorinţa de a-i cuceri, promiţând război asupra fostei colonii).

După ce în ultima vreme l-a criticat dur pe preşedintele francez pe această temă, est-europenii încep să îl vadă acum ca pe un aliat important. Şefii lor din domeniul apărării solicită acţiuni urgente în Europa pentru a proteja continentul, pe fondul temerilor că un Putin îmbărbătat nu se va opri la Ucraina.

Cândva, Franţa şi Germania erau cei doi aliaţi continentali: parteneriatul lor a stat la baza unităţii europene, a securităţii şi a puterii economice timp de decenii.

Între cele două au existat întotdeauna dispute - Charles de Gaulle avea viziunea unei Europe conduse de Franţa, în care Germania, care nu era nici putere nucleară şi nici membru permanent al Consiliului de Securitate, ar fi mers pe urmele ei - însă această rivalitate amicală a făcut parte din dinamismul care a propulsat continentul.

Relaţia dintre cele două ţări - şi oamenii care le conduc - este acum diferită.

"Au funcţionat defectuos de la început, iar acum există o ură reală între ele", spune Vogel.

Cu ameninţarea rusă care se profilează în est şi cu Ucraina care are nevoie de ajutor, Macron şi Scholz trebuie să găsească o modalitate de a lucra împreună - şi repede - pentru binele Europei.