Hugh Jackman a fost operat pentru a şasea oară de cancer de piele

Actorul australian Hugh Jackman, în vârstă de 47 de ani, a confirmat pe contul său de Instagram, că a fost operat pentru a şasea oară de cancer de piele.
Mioara Stoica
15.02.2017

alte articole

Hugh Michael Jackman (Instagram)
Mioara Stoica
15.02.2017

"Un alt carcinom bazocelular. Datorită examenelor medicale frecvente şi a unor medici incredibili, totul este în regulă. Pare mai rău cu bandaj decât fără el. Jur! #wearsunscreen", a scris actorul, recent, pe contul său, unde are 9,7 milioane de fani.

Hugh Jackman a fost întotdeauna sincer în ceea ce priveşte afecţiunea de care suferă. A publicat permanent pe reţelele sociale fotografii după fiecare operaţie suferită, în scopul de a creşte gradul de conştientizare privind importanţa utilizării protecţiei solare. Cele mai multe dintre operaţiile la care a fost supus actorul au fost la nas, ca şi cea mai recentă, exact pe partea corpului cea mai expusă la lumina soarelui.

Actorul a declarat în luna mai 2015 pentru revista Who, că în ultimele 18 luni a suferit de patru ori de cancer de piele (de trei ori la nas şi a patra oară la umăr), astfel încât medicul său i-a recomandat să facă un consult la fiecare trei luni tot restul vieţii. Ceea ce actorul a şi făcut, aşa cum se arată în textul care însoţeşte noua sa imagine pe Instagram.

Această afecţiune l-a marcat enorm pe Hugh Jackman astfel că a hotărât să lanseze propriul brand de protecţie solară, de factor 50 pentru copii, Pure Sun Defense.

Hugh Michael Jackman este un actor şi producător australian implicat în proiecte de film, teatru muzical şi televiziune, devenit faimos mai ales pentru rolul său Wolverine din seria X-Men, precum şi în Kate & Leopold, Van Helsing, Prestigiul şi Australia. De asemenea, actorul a câştigat recunoaşterea internaţională pentru rolurile din filme importante, mai ales ca super erou din filme de acţiune, dar şi în roluri de personaje secundare sau romantice. Jackman este şi cântăreţ, dansator şi actor în muzicaluri pe scenă şi a câştigat un premiu Tony pentru rolul din Băiatul din Oz.

Mai multe informaţii: Hugh Michael Jackman

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor