Coşmarurile Iranului

Potrivit lui Victor Davis Hanson, micile rachete lansate de Israel şi-au atins ţintele vizate, până la punctul în care au nimerit chiar lansatoarele concepute pentru a opri astfel de muniţie.

Ţinta se afla în imediata vecinătate a instalaţiei de îmbogăţire a uraniului de la Natanz. Această proximitate a fost intenţionată, iar mesajul pe care Israelul a vrut să îl transmită Iranului era că ar fi putut distruge chiar bateria antirachetă concepută să apere instalaţia nucleară a Iranului.

Mesajul mai larg transmis lumii a fost că Israelul poate trimite un baraj de represalii asupra siturilor nucleare iraniene cu asigurări rezonabile că atacurile nu vor putea fi oprite. Prin comparaţie, atacul anterior al Iranului asupra Israelului a fost mult mai mare şi mai nediscriminatoriu. A fost, de asemenea, un eşec uriaş, cu un procent estimat de 99% din cele peste 320 de drone, rachete de croazieră şi rachete balistice care nu au reuşit să atingă ţintele planificate.

În plus, s-a raportat că peste 50 la sută din cele aproximativ 115-120 de rachete balistice iraniene au eşuat la lansare sau au funcţionat defectuos în zbor.

Adunarea acestor fapte prezintă un avertisment îngrijorător pentru lăudăroşenia non-stop a Iranului care susţine că în curând va deţine un arsenal nuclear care va nimici statul evreu.

Putem lua în considerare în continuare următoarele scenarii de coşmar: Dacă rachetele iraniene cu încărcătură nucleară ar fi lansate vreodată asupra Israelului, acestea ar putea trece pe lângă Siria şi Irak, fie peste Arabia Saudită, Iordania, Cisiordania, Gaza, fie peste toate cele patru. În cazul Iordaniei şi al Arabiei Saudite, astfel de traiectorii ar constitui un act de război, mai ales având în vedere că unele dintre barajele aeriene recente ale Iranului au fost interceptate şi distruse deasupra teritoriului arab cu mult înainte de a ajunge în Israel.

Lovitura Iranului a determinat naţiunile arabe, SUA, Marea Britanie şi Franţa să lucreze în mod concertat pentru a distruge aproape toate dronele iraniene. Pentru Iran, aceasta este o premoniţie a tipului de opoziţie aeriană sofisticată cu care s-ar putea confrunta dacă ar decide vreodată să pună în scenă o versiune nucleară.

Chiar dacă jumătate dintre rachetele balistice iraniene au fost lansate cu succes, doar câteva dintre ele se pare că s-au apropiat de ţintele vizate - în contrast puternic cu atacul reuşit al Israelului asupra bateriilor de rachete iraniene. Este, aşadar, de conceput că orice rachetă iraniană cu încărcătură nucleară lansată spre Israel ar putea reprezenta o ameninţare la fel de mare pentru Iran sau pentru vecinii săi, ca şi pentru Israel?

Şi chiar dacă astfel de rachete ar ajunge în aer şi chiar dacă ar traversa cu succes spaţiul aerian arab, există totuşi o şansă covârşitoare ca ele să fie neutralizate înainte de a exploda deasupra Israelului.

Orice astfel de lansare ar justifica un răspuns israelian imediat. Iar bombele şi rachetele care ar sosi ar avea probabil o certitudine de 100% de a ocoli apărarea Iranului şi de a-şi atinge ţintele.

Acum că atât solul Iranului, cât şi cel al Israelului nu mai sunt sacre şi imune la atac, misterul ameninţării nucleare iraniene s-a risipit.

Ar trebui să fie mai greu pentru teocraţie să şantajeze guvernele occidentale pentru mită de ostatici, scutire de sancţiuni şi concesii în cadrul acordului cu Iranul pe baza ameninţării implicite că Iranul va reuşi să bombardeze statul evreu.

Noua realitate este că Iranul a provocat un Israel care are numeroase arme nucleare şi zeci de rachete cu încărcătură nucleară în silozuri întărite şi pe submarine. Teheranul nu are nicio capacitate de a opri niciuna dintre aceste rachete sau avioanele sofisticate israeliene de generaţia a cincea înarmate cu bombe nucleare şi rachete.

Iranul trebuie să se teamă acum că, dacă ar lansa 2-3 rachete nucleare, ar exista şanse copleşitoare ca acestea să eşueze la lansare, să eşueze în aer, să explodeze în interiorul Iranului, să fie doborâte deasupra teritoriului arab de către aliaţii Israelului, sau să fie doborâte de sistemul de apărare antirachetă al Israelului.

Având în vedere toate acestea, rezultă că atacul iranian asupra Israelului pare o gafă istorică. Acesta a arătat lumii neputinţa unui atac aerian iranian chiar în momentul în care Iranul ameninţă să devină nuclear. A dezvăluit un Iran incompetent care poate fi o ameninţare atât pentru el însuşi, cât şi pentru duşmanii săi. A deschis un nou capitol în care propriul său teritoriu, datorită atacului asupra Israelului, nu mai este interzis oricărei puteri occidentale.

Eşecul său de a opri un răspuns mult mai mic al Israelului, împreună cu succesul copleşitor al Israelului şi al aliaţilor săi în oprirea unui atac iranian mult mai mare, reaminteşte autocraţiei iraniene că retorica sa stridentă este menită să îi mascheze neputinţa şi să îşi ascundă propriile vulnerabilităţi faţă de inamicii săi.

Şi poporul iranian care suferă de mult timp?

Adevărul va ieşi la iveală că propria teocraţie a lovit patria israeliană cu rezultate neglijabile şi a obţinut în schimb un răspuns israelian de succes, deşi doar demonstrativ.

Astfel, iranienii vor afla că patria lor este acum vulnerabilă şi, pentru viitor, nu mai este în afara pericolelor.

Şi vor ajunge la concluzia că Israelul are aliaţi mai eficienţi decât Iranul şi că propriile lor rachete balistice pot fi mai mult sinucigaşe decât ucigaşe.

Ca urmare, ei pot ajunge la concluzia că adevăraţii duşmani ai naţiunii iraniene nu sunt, până la urmă, poporul evreu din Israel, ci teocraţii lor islamişti nebuni.