Comentariile anti-Mao ale unui profesor declanşează proteste violente în China

Nici măcar în China zilelor noastre criticarea fostului dictator comunist Mao Tsedun nu va fi trecută cu vederea prea uşor. Recent, criticile postate online de un profesor de artă au dus la proteste violente din partea elementelor de stânga, care, încă îl venerează pe Mao.
Andrei Popescu
12.01.2017

focus

alte articole

Portretul lui Mao Tsedun, cel mai mare ciminal din istoria modernă a omenirii, încă patronează Piaţa Tien-an-men din Beijing (Greg Baker AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
12.01.2017

Un profesor de artă a fost concediat pentru că şi-a permis să-l critice pe fostul dictator chinez Mao Zedong cu ocazia celei de-a 123-a zi de naştere a acestuia, într-un comentariu postat online care a înfuriat radicalii de stânga.

Mao, care a murit în 9 septembrie 1976, este încă venerat oficial de conducerea Partidul Comunist Chinez ca fondator al Chinei moderne. Chipul său apare pe fiecare bancnotă de yuan. Dar, după cum a notat Reuters, Mao este respectat în special de extrema stângă, care consideră că ţara a devenit prea capitalistă şi inegală în cele 3 decenii de reforme bazate pe economia de piaţă.

Atitudinea faţă de Mao Tsedun, în ciuda celor peste 50 de milioane de victime pe care le-a făcut la cârma Chinei comuniste, polarizează societatea chineză - împărţind cele două tabere - de comunişti reformatori sau tradiţionalişti.

Aşadar, când Deng Xiaochao, 62 de ani, un profesor de artă la Universitatea Shandong Jianzhu din centrul Chinei, a postat un comentariu pe contul său de Weibo (varianta comunistă a Facebook), pe data de 26 decembrie, ziua de naştere a lui Mao, sugerând că acesta a fost responsabil pentru o foamete care a dus la 3 milioane de decese şi pentru Revoluţia Culturală în care au murit milioane de oameni, furia a fost imediată.

"Singurul lucru pe care l-a făcut corect a fost să moară", a scris curajosul profesor în postarea sa.

Dar trolii Partidului comunist nu s-au lăsat aşteptaţi, asupra lui Deng revărsându-se un fluviu de critici şi ameninţări.

Conform screenshot-urilor, Deng şi-a cerut ulterior scuze pentru postarea sa, susţinând că acel cont al său a fost hăckuit şi că îşi închide contul pe Weibo. În prezent, contul său nu mai este disponibil pe reţeaua socială.

Totuşi, scuza nu i-a liniştit pe susţinătorii lui Mao, care au ieşit pe străzi pentru a protesta violent împotriva lui Deng, la scurt timp după ce acesta a făcut comentariile respective. Ei au cerut angajatorilor săi să îl pedepsească.

Conform înregistrărilor video şi pozelor distribuite intens pe Weibo, unii manifestanţi au afişate bannere ce păreau că reînvie Revoluţia Culturală - pe care erau scrise mesaje precum “Cine i se opune lui Mao este un duşman al poporului”.

Trei sau patru persoane au fost bătute, inclusiv o femeie de aproximativ 60 de ani, conform declaraţiei unui martor. Un bărbat a fost bătut cu bare de oţel, a declarat un alt martor. Un petiţionar pe nume Yu Xinyong a declarat că poliţia a fost prezentă la faţa locului dar nu a intervenit până când victima, tot un petiţionar, a început să sângereze.

Un poet pe nume Lu Yang, care a participat la protest pentru a-l susţine pe Deng, a declarat că a fost surprins de violenţă. “În calitate de academician, ceea ce gândeşte şi spune el ar trebui să intre la capitolul libertăţii de exprimare. Din acest motiv m-am dus să-mi manifest sprijinul pentru el”, a precizat Lu.

He Weifang, profesor la Universitatea Beijing şi activist, a scris pe contul său de Weibo că acţiunile manifestanţilor au fost exemple clasice ale “scandalului şi provocării de probleme” şi că poliţia ar fi trebuit să intervină.

Establishmentul chinez a răspuns la rândul său, ziarul de stat Global Times susţinând luni că Deng a fost concediat săptămâna trecută din postul său de consilier al guvernului provincial. Ziarul a precizat că, de fapt, “comportamentul lui Deng Xiangchao a fost raportat de public şi a dus la demonstraţii – indiferent unde sunt revizuite remarcile sale în cadrul unui sistem instituţional, este probabil că ele să nu fie tolerate. Astfel, cei care înţeleg [cum funcţionează mecanismele] vor şti că pedeapsa din partea [guvernului] provinciei Shandong şi a şcolii sale va fi aplicată”.

Între timp, comitetul de Partid al universităţii unde lucra Deng a postat o declaraţie în care a precizat că profesorul nu mai predă şi nu i se va mai permite să organizeze evenimente sociale în campus.

Guvernul din Shandong a susţinut pe website-ul său că Deng a fost concediat pentru încălcarea regulilor provinciale şi naţionale privind activitatea guvernamentală, fără să ofere detalii, adăugând că organismele locale de disciplină au fost informate.

Comitetul de partid din cadrul universităţii a declarat că Deng a emis “remarci false”, conform print screen-urilor făcute declaraţiei acestuia, care au fost distribuite pe reţelele sociale şi au fost văzute de Reuters. Deng nu a putut fi găsit pentru un comentariu.

De asemenea, Deng a fost concediat vineri din postul său de membru al comitetului permanent al organismului provincial de consiliere politică, conform rapoartelor media chineze. În plus, el a fost demis din funcţia de consilier al guvernului provincial şi a fost forţat vineri să se retragă din postul său de director adjunct al Şcolii de Artă din cadrul Universităţii Shandong Jianzhu.

Istoria modernă este un subiect sensibil în China. Partidul Comunist Chinez a ajuns la putere trădând naţiunea chineză şi naţionaliştii lui Chan Kai Shek - angajat în lupta cu invadatorii japonezi. De-a lungul primelor 3 decenii, Partidul Comunist aflat sub conducerea lui Mao Tsedun a făcut un umăr impresionant de victime - unii analişti vorbind de peste 80 de milioane. Teroarea instaurată şi metodele prin care a ajuns şi s-a menţinut la putere dezbracă Partidul Comunist Chinez de orice legitimitate, acesta fiind unul dintre motivele pentru care istoria modernă a Chinei este un subiect strict interzis de către regimul de la Beijing.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor