China: membrii nucleului care conduce China - schimbaţi. Controlul lui Xi Jinping asupra Chinei devine cvasi-total

Schimbări uriaşe se prefigurează în lume, iar principala scenă a acestora este China.
Adrian Sturdza
25.10.2017

focus

alte articole

Beijing, Marea Sală a Poporului din China, locul unde se desfăşoară de obicei plenarele celui mai autoritar regim al lumii (Feng Li/Getty Images)
Adrian Sturdza
25.10.2017

Din cei şapte membri ai Comitetului Permanent al Biroului Politic Central care conduc China, cinci au fost remaniaţi de preşedintele Xi Jinping - singurul personaj care a rămas, în afara liderului comunist, fiind premierul Li Keqiang, mâna dreaptă a lui Xi Jinping.

Manevra extrem de radicală, deschide într-adevăr un capitol nou - "o nouă era" după cum a afirmat chiar Xi Jinping - în istoria Chinei - deşi pentru mulţi "analişti" cultivaţi la umbra ştirilor găunoase, cu efect soporific/halucinogen ale presei mainstream, direcţia în care se va îndrepta Xi Jinping pare să fie o mare necunoscută.

Printre cei remaniaţi s-au numărat şi Zhang Gaoli şi Liu Yunshan, pe care PSD (Ponta/Dragnea) i-a scos la plimbare în ultimele ani/luni prin România – încă o dovadă, nu neapărat necesară, că Ministerul de Externe al României ar trebui şi el remaniat radical, împreună cu eventualii consilieri ai PSD.

Îndepărtat a fost şi Zhang Dejiang, fostul preşedinte al Comitetului Permanent al Politburo, având legături cu Coreea de Nord şi care superviza regiunile Hong Kong şi Macao – implicat în muşamalizarea epidemiei de SARS din 2002 – şi unul dintre cele mai sinistre personaje ale cremei de Partid.

Cei doi erau pe lista cadavrelor politice în China, având legături cu un grup obscur de putere numit banda din Shanghai, coagulat în jurul fostului dictator chinez Jiang Zemin. Grupul, care a iniţiat lovituri de stat împotriva preşedintelui Xi Jinping în momentul preluării puterii de către acesta, a ajuns inamicul numărul unu al campaniei de epurare politică la vârf, organizată de preşedintele chinez, care a trimis în puşcărie peste 930 de mii de oficiali ai Partidului în ultimii 4 ani.

După cum era de aşteptat, Xi Jinping a mai primit încă un mandat de cinci ani la cârma Partidului Comunist Chinez – în funcţia de Secretar General. În mod asemănător premierul Li Keqiang.

Evoluţia cea mai interesantă – pe cât de aşteptată pe atât de radicală – este că cercul celor şapte persoane care deţin frâiele Chinei – aşa numitul Comitet Permanent al Biroului Politic Central – a fost populat numai cu oameni loiali preşedintelui. În afară de Xi Jinping însuşi şi mâna sa dreaptă, premierul Li Keqiang, toţi ceilalţi cinci au fost schimbaţi.

Noul şef al „luptei anti-corupţie” – în fapt al campaniei de epurare politică organizată de Xi Jinping – este Zhao Leji, care a preluat funcţia de la un puternic aliat al preşedintelui, pe nume Wang Qishan – îndepărtat din Comitetul Permanent al Politburo după ce a devenit subiectul unor zvonuri legate de corupţie în ultima perioadă. Zhao Leji a fost responsabil cu politica de cadre a milioanelor de membri ai Partidului Comunist.

Han Zheng, un boss de Partid din Shanghai, preia şefia Conferinţei Consultative.

Li Zhanshu, fostul director al Biroului General al Partidului se numără şi el printre noile personaje din Comitetul Permanent al Politburo.

Un alt personaj care a fost promovat de Xi Jinping este teoreticianul şef al Partidului, Wang Huning, care a fost în ultimii 15 ani directorul Biroului de Cercetare al Comitetului Central. Rolul său viitor este de a asigura suport ideologic pentru schimbările majore care se prefigurează.

Ultimul şi nu cel de pe urmă nou oficial comunist ajuns în Comitetul Permanent este Wang Yang, premier adjunct însărcinat cu agricultura şi comerţul exterior, care îl va ajuta pe Li Keqiang să conducă guvernul chinez în campania sa anti-sărăcie, considerată o prioritate de către Xi Jinping.

Evoluţia clasei politice chineze, prevăzută de Epoch Times încă din 2012, este de natură să aducă schimbări dramatice ale peisajului politic al Chinei – preşedintele Xi Jinping fiind un factor major al acestor transformări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor